Antreprenori Stiri

1 milion $ pentru afaceri care schimbă lumea

12 oct. 2017 4 min

1 milion $ pentru afaceri care schimbă lumea

Reading Time: 4 minute

Chivas Venture, competiţia globală pentru antreprenoriat cu impact social lansată de Chivas Regal, dă startul unei noi ediții în România. Chivas Venture caută și susține o nouă generație de start-up-uri, pentru care succesul nu se măsoară doar în profit, ci și în impactul social asupra comunității.

La nivel global, Chivas Venture a înregistrat peste 6000 de înscrieri de la lansarea din 2014 și până în prezent, oferind 4 milioane $ finanțare pentru business-uri cu impact social. România intră pentru a treia în competiție, alături de alte 29 de țări participante, de pe 5 continente. Antreprenorii români au ocazia să concureze pentru o parte din finanțarea de 1 milion $ și să obțină recunoaștere internațională în cadrul Chivas Venture.

Etapa locală, desfășurată în perioada octombrie 2017 – ianuarie 2018, reprezintă primul pas în experiența Chivas Venture. În joc sunt 5.000 de euro pentru câștigător și ocazia de a trece prin stagii de pregătire și consiliere personalizată pentru toți cei 5 finaliști, alături de participarea în programul de antreprenoriat BusinessDrive, susținut de Marius Ghenea.

Etapa globală (martie – mai 2018) îi oferă câștigătorului:

  • experiența unui Accelerator de business, unde, timp de o săptămână, va participa la un program de mentorat dezvoltat în colaborare cu Centrul Skoll pentru Antreprenoriat Social de la Universitatea Oxford;
  • participarea la pitch-ul final, unde va cunoaște cele mai bune business-uri cu impact social din toată lumea și își va prezenta ideea în fața unor experți internaționali în domeniul afacerilor;
  • șansa să obțină finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor sale. Astfel, un vot public al oamenilor din întreaga lume va decide modul în care trebuie să fie distribuiți, între finaliști, primii 200.000$ din premiul de un milion, urmând ca restul premiului (800.000 $) să fie acordat la pitch-ul final, în urma deciziei juriului.

Orice afacere cu venituri anuale mai mici de 1.500.000 de dolari și aflată într-unul dintre stadiile Discovery, Start-up sau Growth stage poate intra în cursa pentru milionul de dolari oferit de Chivas Venture.

Antreprenorii români trebuie să se înscrie pe site-ul www.TheVenture.com până la data de 30 octombrie 2017. După finalizarea înscrierilor, 10 business-uri vor fi selectate pentru a participa la o sesiune de pitch, pe 23 noiembrie 2017. În urma acesteia, juriul competiției va alege 5 finaliști în etapa locală.

Toți cei 5 antreprenori vor participa la o sesiune de mentorat organizată de Chivas Venture. Finaliștii își vor demonstra abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigător fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală.

Mentorii Chivas Venture

Întregul demers de a descoperi cel mai promițător business cu impact social din România va fi analizat și supravegheat cu atenție de o echipă de mentori formată din:

  • George Buhnici, realizator iLikeIT, emisiune TV săptămânală care prezintă noutăți din tehnologie, și Owner Cavaleria.ro, un proiect inovator pe piața de publishing din România;
  • Marius Ghenea, expert în domeniul antreprenoriatului și cel care a pus bazele companiilor Flamingo și FIT Distribution, fiind în prezent coordonatorul investițiilor unor fonduri de Venture Capital ale 3TS Capital Partners pentru Europa Centrala și de Est;
  • Khaled Almezayen, antreprenor social și câștigător al ediției locale Chivas Venture 2017 cu proiectul SOWAT, un start-up cu impact social dezvoltat în România și scalabil la nivel global.
  • Tudor Furir, Directorul General al Pernod Ricard România și Republica Moldova, fiind considerat unul dintre cei mai experimentați executivi români și având o experiență de peste 20 de ani în cadrul unor companii renumite precum Coca Cola, Mars și, din 2005, Pernod Ricard.

Istoria Chivas Regal este clădită pe succesul împărtășit cu cei din comunitate, la nivel social și educațional. Chivas Venture continuă misiunea fraților Chivas și susține antreprenorii cu impact social, militând pentru convingerea că business-urile își ating potențialul maxim atunci când își impart succesul cu societatea.
A treia ediție Chivas Venture în România
În primii doi ani, competiția Chivas Venture a înregistrat pe plan local peste 130 de înscrieri de la antreprenori români care au decis să rezolve diverse probleme prin înființarea unor afaceri cu impact social, scalabile și profitabile.

SOWAT este o stație transportabilă ce filtrează impuritățile în procent de 99,9%, păstrând în același timp mineralele benefice din apă. Aparatul are 3 scurgeri care mențin eficiența lui și poate fi conectat la orice sursă de apă. SOWAT a ajuns până în sferturile de finală The Chivas Venture.

În finala locală Chivas Venture au mai participat: uRad Monitor – aparat care contribuie la un mediu mai curat cu resurse puține, prin monitorizarea poluării. Mira Rehab – o platformă medicală bazată pe Microsoft Kinect care încearcă să simplifice procesul de recuperare fizică cu ajutorul jocurilor video. Axosuits – un exoschelet medical care îi poate ajuta pe cei cu paralizie/atrofie musculară să se deplaseze. Re.Flex – start-up-ul care oferă pacienților asistență permanentă cu ajutorul senzorilor și monitorizare mai ușoară pentru fizioterapeuți
Partenerii Chivas Venture
Printre partenerii Chivas Venture se numără Innovation Labs, programul de mentorat și dezvoltare pentru cei pasionați de tehnologie și antreprenoriat și RICAP, programul de accelerare care sprijină antreprenorii în tehnologie să ajungă cu produsele lor pe piața globală. Alături de Chivas Venture se află și revista BIZ, brand-ul care de 15 ani organizează evenimente de afaceri în 9 orașe din țară și 8 capitale din lume, și Business Days, platforma de networking dedicată antreprenorilor și managerilor români.

Chivas Venture este competiția care oferă antreprenorilor sociali români șansa de a se alătura unei experiențe unice și de a pune România pe harta globală a antreprenoriatului cu impact social.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: