Finanțe Stiri

Băncile se asteaptă la o scădere a prețului la locuințe

22 sept. 2016 3 min

Băncile se asteaptă la o scădere a prețului la locuințe

Reading Time: 3 minute

Trei sferturi dintre bănci (75%) se așteaptă ca Legea dării în plată să ducă la o scădere moderată a prețurilor la locuințe, în timp ce 20% dintre acestea estimează o ieftinire semnificativă, arată Barometrul Bancar ARB & EY, ediția 2016.

Băncile consideră că anumite inițiative legislative locale se numără printre principalele aspecte care afectează negativ sistemul bancar românesc și/sau abilitatea de a-și realiza rolul în economie (67% în foarte mare măsură).

Un procentaj de 50% dintre bănci anticipează o consolidare de anvergură medie și mare a industriei bancare în următoarele 12 luni, similar cu anul 2015, potrivit Barometrului Bancar realizat de Asociația Română a Băncilor & EY. Pe un orizont de trei ani, procentajul crește la 90%, iar pentru același orizont de timp 30% dintre bănci se așteaptă la o consolidare de mare anvergură, față de 40% anul precedent.

„Sistemul bancar românesc și-a demonstrat stabilitatea structurală, activitatea acestuia indicând o adecvare corespunzătoare la riscuri a capitalului”, a declarat președintele Consiliului Director al ARB, Sergiu Oprescu.

Evoluțiile preconizate prin acest studiu la nivelul sectorului bancar românesc au în vedere menținerea rezilienței acestuia și atrag atenția asupra potențialelor riscuri induse de o legislație care se abate de la abordarea europeană”, a declarat președintele Consiliului Director al ARB, Sergiu Oprescu.

Principalele activități în care se așteaptă să se angajeze băncile în următoarele 12 luni sunt creditarea clienților și inițiativele de a promova creșterea, dar oarecum în mai mică măsură decât în 2015.

„E încurajator că 45% din bănci sunt interesate de achiziționarea de active față de numai 32% în 2015. În același timp, interesul pentru vânzarea de active a scăzut, doar 40% din bănci fiind interesate față de 59% în 2015. A crescut de asemenea semnificativ interesul pentru parteneriate și alte forme de asociere la 45% față de sub 15% în anii anteriori”, a spus Gelu Gherghescu, partener și leader Financial Services EY Romania.

Conform barometrului, așteptările bancherilor privind evoluția afacerilor pe segmentul corporate sunt similare cu cele din anul 2015. Băncile se așteaptă ca politicile lor de creditare pentru companii să devină mai restrictive în următoarele 12 luni pentru sectorul Construcții, dar să se relaxeze în IT (58% comparativ cu 45% în 2015), Sănătate (56% față de 40% în 2015) și pe segmentul IMM-urilor (70% în comparație cu 53% anul anterior).

Așteptările pentru evoluția afacerilor în retail sunt afectate de Legea privind darea în plată, doar 60% așteptându-se la o evoluție bună față de peste 80% în 2015.

Băncile prevăd o evoluție similară cu cea din 2015 a cererii pentru creditele de consum și economisire, dar sunt pesimiste în privința cererii de credite imobiliare și ipotecare, 40% din bancheri așteptându-se la o scădere a cererii solvabile pentru creditele imobiliare față de 5% în 2015.

O evoluție similară a avut loc în privința politicilor de creditare, unde se înregistrează scăderea semnificativă a apetitului pentru creditele imobiliare/ipotecare, 85% dintre bănci adoptând criterii mai restrictive de creditare față de 17% anul anterior. Această evoluție a apetitului băncilor în privința creditelor imobiliare/ipotecare este în linie cu așteptările băncilor privind evoluția prețurilor locuințelor, 95% dintre bănci așteptându-se ca Legea privind darea în plată să ducă la o scădere a acestora.

Doar 25% dintre bănci iau în considerare emiterea de obligațiuni ipotecare în următoarele 12 luni. Aproximativ 70% din bănci estimează să mențină sau să crească ușor numărul de angajați față de numai 45% în 2015. Cheltuielile totale cu remunerarea personalului vor rămâne la nivelul anului 2015 sau vor crește ușor, doar 5% din bănci așteptându-se la o scădere. Asemănător anului anterior, primele aspecte de pe agenda bancherilor sunt gestionarea riscurilor (85% față de 86% în 2015) și riscul reputațional (85%, cu 6 puncte procentuale mai puțin decât în 2015).

EY România a realizat, în baza unui parteneriat cu Asociația Română a Băncilor (ARB), indicele industriei bancare denumit Barometrul Bancar ARB & EY prin intermediul unui chestionar derulat cu conducerile băncilor membre ale ARB. La acest sondaj au participat bănci totalizând o cotă de piață în funcție de active de aproximativ 90%. Barometrul Bancar ARB & EY este derulat anual cu membrii ARB și este un instrument de informare al bancherilor înșiși în privința modului în care conducătorii din sistemul bancar românesc privesc evoluția mediului economic, legislativ și de afaceri și implicațiile asupra băncilor pe care le conduc.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: