Finanțe Stiri

Banking cognitiv de la Personetics pentru clienții BT

20 mart. 2018 2 min

Banking cognitiv de la Personetics pentru clienții BT

Reading Time: 2 minute

Banca Transilvania (BT) anunță integrarea aplicației de banking cognitiv oferită de Personetics în noile versiuni BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, care vor fi lansate în acest an. Clienții BT vor primi astfel, în timp real, informații personalizate, foarte utile pentru managementul banilor, arată banca, într-un comunicat de presă.

Ömer Tetik, Director General al BT, arătase în interviul acordat Biz că prin parteneriatul cu Personetics, lider de piață în aplicații bancare cognitive, banca va include inteligenței artificiale în serviciile sale.

 “Obiectivul nostru este să oferim clienților cea mai bună experiență bancară prin integrarea celor mai puternice tehnologii din domeniul inteligenței artificiale şi machine learning. Parteneriatul cu Personetics ne permite să creştem viteza cu care ieşim în piață cu oferte şi informații personalizate, pentru fiecare client BT. Acest parteneriat şi lansările care vor urma sunt un pas important în strategia noastă privind orientarea spre digital, spre experiența oferită clienților”, afirmă Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania.

“Ne bucurăm să colaborăm cu o instituție inovatoare precum Banca Transilvania, care are o prezență semnificativă în zona de retail și IMM. Având în vedere tendințele actuale – open banking şi acordul PSD2 – posibilitatea de a folosi datele pentru a oferi servicii și îndrumare personalizată va deveni un diferențiator-cheie pentru instituțiile financiare din Europa sau de oriunde din lume”, declară David Sosna, Co-fondator și Director General, Personetics.

Aplicațiile cognitive Personetics (Personetics’ Financial AI Brain) sunt folosite de cele mai mari instituții financiare din lume pentru a transforma experiența de zi cu zi în relația cu banca în una personalizată. Acestea ajută clienții să îşi gestioneze cât mai bine finanțele și să-și atingă  obiectivele financiare. O combinație unică de inteligență financiară și abilități cognitive avansate, soluțiile Personetics fac din inteligența artificială bancară o realitate pentru 35 milioane de clienți: oferă îndrumare personalizată în timp real, automatizează deciziile financiare și simplifică managementul banilor. Coordonată de o echipă de antreprenori cu palmares în domeniul fintech, Personetics a fost numit Gartner Cool Vendor, una dintre companiile din Top 10 FinTech de către KPMG, respectiv Top 10 Companies to Watch, conform American Banker.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: