Allianz-Ţiriac, creștere de aproape 8% în T2

Allianz-Ţiriac a înregistrat, la 30 iunie 2017, un volum al veniturilor din prime brute subscrise la nivel agregat (asigurări generale şi asigurări de viaţă & sănătate) în creştere cu aproape 8%, faţă de valoarea veniturilor înregistrate la finele celui de-al doilea trimestru al anului 2016.

Profitul operaţional consolidat din activitatea de asigurări a crescut în primele 6 luni ale anului curent, de asemenea, cu 27%, în comparaţie cu cel înregistrat în acelaşi interval al anului trecut, arată compania, într-un comunicat de presă.

„Mă bucur să constat că oamenii încep să conştientizeze faptul că finanțarea accesului la servicii medicale de calitate prin asigurările private de sănătate, dar şi grija pentru bunurile care au fost achiziționate într-o viață de om, reprezintă aspecte la fel de importante, dacă nu chiar mai importante decât autoturismul. Mulțumim clienților, partenerilor și angajaților pentru acest rezultat!”, a declarat Virgil Şoncutean, Director General Allianz-Ţiriac Asigurări.

“Într-o piață dominată în continuare de asigurările auto, am reușit să compensăm erodarea primei medii din RCA cu creșterea înregistrată de liniile non-auto și asigurări de viață”, a declarat Virgil Şoncutean, Director General Allianz-Ţiriac Asigurări.

Creștere accelerată pe asigurările non auto

În primele două trimestre ale anului 2017, Allianz-Ţiriac a înregistrat o creştere a veniturilor totale din segmentul asigurărilor generale de 6% faţă de valoarea înregistrată în primele două trimestre ale anului trecut.

Creşterea subscrierilor a fost influenţată, în principal, de evoluţia afacerilor non-auto, unde creşterea s-a situat la peste 19%. S-a remarcat, de asemenea, o creştere importantă pe segmentul Bunuri şi proprietăţi, de aproape 6% faţă de acelaşi interval al anului trecut

Asigurările auto au generat creşteri marginale ale veniturilor, la jumătatea anului, de sub 1%. Ponderea cea mai mare în totalul veniturilor din prime subscrise este deţinută de asigurările Casco, segment pe care Allianz-Ţiriac era, la finele anului trecut, lider.

La nivelul segmentului de asigurări de sănătate, faţă de rezultatele înregistrate în primele 2 trimestre al anului trecut, Allianz-Ţiriac a înregistrat anul acesta o creştere a volumului de afaceri de până la 80%.

Poliţele de tip unit linked domină rezultatele

Vânzările de poliţe de asigurări de viaţă au înregistrat o creştere cu aproape 23% peste valoarea înregistrată în acelaşi interval al anului trecut.

Asigurările de tip unit linked sunt cele care au dominat vânzările pe segmentul asigurărilor de viaţă, semnalând o creştere procentuală a veniturilor totale faţă de Q2 2016 de 36%. O creştere semnificativă a fost consemnată şi pe segmentul asigurărilor de grup, evidenţiind o evoluţie de circa 26%, comparativ cu anul trecut, pe acelaşi interval de referinţă. În ceea ce priveşte produsele tradiţionale, rezultatele sunt similare celor  din anul precedent.