Finanțe Stiri

Allianz-Ţiriac transferă portofoliul de asigurări bancassurance al Astra

24 iul. 2018 < 1 min

Allianz-Ţiriac transferă portofoliul de asigurări bancassurance al Astra

Reading Time: < 1 minut

Allianz–Ţiriac anunţă semnarea protocolului de preluare a portofoliului de asigurări de bunuri persoane fizice bancassurance Astra, cesionate în favoarea Raiffeisen Bank şi Piraeus Bank, acoperite până în prezent de compania Astra, societate aflată în procedura de faliment potrivit dispozițiilor Legii 85/2014.

Protocolul de transfer a fost semnat săptămâna trecută de către ASTRA, prin lichidatorul judiciar KPMG Restructuring SPRL, iar finalizarea achiziției este supusă aprobărilor legale din partea autorităților competente, arată  compania, într-un comunicat de presă.

“Ne-am asigurat că, din perspectiva clientului, procesul de transfer va fi extrem de simplu, condiţiile de asigurare şi acoperirile rămânând aceleaşi. Dorim să ne dezvoltăm şi în zona de bancassurance şi să devenim un partener de încredere pentru persoanele fizice care optează pentru produse bancare şi doresc să asocieze acestui demers un plus de siguranţă financiară pentru ei şi cei dragi”, a declarat Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac.

„Suntem bucuroşi că Allianz -Ţiriac va prelua protecţia imobilelor a peste 4000 de clienţi cu poliţe cesionate în favoarea bancilor Raiffeisen Bank şi Piraeus Bank. Noii noştri clienţi vor beneficia de protecţie financiară garantată de Allianz-Ţiriac de peste 20 de ani în piaţa din România, de reduceri la achiziţionarea altor produse de asigurare Allianz-Ţiriac, dar şi de experienţe de calitate şi de o interacţiune plăcută cu echipa noastră”, spune Virgil Şoncutean, CEO Allianz-Ţiriac.

Pentru comunicarea  detaliilor privind transferul portofoliului către Allianz-Ţiriac şi preluarea protecţiei bunurilor cesionate, clienţii vor primi scrisori de informare din partea Allianz-Ţiriac, arată asigurătorul.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: