Antreprenoriat social, cu și mai mult impact în 2017

Deși reprezintă peste 10% din economia Uniunii Europene și angajează peste 11 milioane de persoane (6% din totalul angajaților europeni), în România antreprenoriatul social se află într-un stadiu incipient, nedepășind 2% din totalul afacerilor. Cu toate acestea, valoarea adăugată a acestui tip de economie este evidentă, atât prin natura producției de bunuri și servicii cât mai ales datorită misiunii sociale și angajarea persoanelor din comunități greu angajabile, defavorizate.

Unul dintre programele care sprijină în mod activ antreprenoriatul social este Social Impact Award, prezent de asemenea în România, câștigător al Marelui Premiu la categoria Antreprenoriat în cadrul Galei Tineretului din România, organizată de Ministerul Tineretului și Sportului.

sia2

În ultimul an, Social Impact Award România a oferit unui număr de peste 300 de tineri dornici să contribuie și să aducă impact social în jurul lor acces la 15 workshop-uri de inovare și antreprenoriat social în universități din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova sau Iași. Dintre cei 300 de participanți la workshop-uri, 100 și-au conturat propria idee de afacere socială și au aplicat pentru a beneficia de un program de 3 luni de incubare. Un juriu de specialitate a selectat 10 echipe, dintre care 3 au primit finanțare în valoare de câte 1500 de euro și ocazia de a merge la Viena, pentru a cunoaște echipele finaliste din celelalte 9 țări SIA, în cadrul Social Impact Award Europe Summit.

Câștigătorii competiției Social Impact Award România 2016

sia5

Fabrica de experimente – o trusă de 17 experimente de fizică și chimie pentru copii cu vârsta între 6 și 14 ani, creată de liceeni și testată în evenimente alături de peste 1800 de elevi.

Spico – o bucătărie specializată în preparea de meniuri și produse alimentare fără alergeni, în principal gluten și lactoză. De asemenea, Spico organizează evenimente și ateliere de nutriție, pentru a oferi o educație alimentară persoanelor cu alergii și nu numai.

THATS (Touch & Hear Assisted Teaching System) –  o soluție educațională destinată nevăzătorilor, care își propune să îmbunătățească accesul la educație al acestora, oferindu-le mai multe oportunități de dezvoltare și integrare în câmpul muncii.

Juriul Social Impact Award România 2016 a fost format din Irina Anghel Enescu (Managing Director, South Eastern European Private Equity and VC Association), Sorana Baciu (Secretar de Stat, Guvernul României), Diana Certan (Director, Fundația Concordia), Zoltan Bereczki (Country Director, NESsT Romania), Ștefan Buciuc (Director, Departamentul Autorități Publice, BCR), Vlad Craioveanu (Co-founder, Impact Hub Bucharest), Daniel Duma (Head of Sustainability, Enel România), Alexandru Ghiță (Președinte Fondator, Educativa Group), Cristian Lupșa (Editor, Decât o Revistă), Roxana Voicu-Dorobanțu (Conferențiar Universitar, ASE). 

sia3Social Impact Award România își propune ca în cadrul ediției 2017 să își scaleze impactul. 750 de tineri cu potențial de a deveni antreprenori sociali vor avea acces la 18 workshop-uri de educație antreprenorială susținute în opt orașe (București, Iași, Timișoara, Cluj-Napoca, Craiova, Brașov, Ploiești și Constanța). Dintre aceștia, 150 vor genera idei de afaceri sociale cu care vor aplica pentru a beneficia de programul de incubare și mentorat.

Proiectul este prezent în 10 țări: Austria, Republica Cehă, Grecia, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru, România, Rusia, Serbia și Slovacia, iar începând din 2017, lista de țări va include și: Spania, Suedia, Tunisia, Albania, Croația, Elveția, Ungaria, Georgia, Kosovo și Slovenia.

sia4În România, proiectul este organizat de către Global Shapers Bucharest Hub, Social Innovation Solutions și Universitatea Alternativă.

Global Shapers Bucharest Hub face parte din rețeaua globală de hub-uri de tineri prezentă în peste 450 de orașe din peste 80 de țări aflată sub egida World Economic Forum. 

Social Innovation Solutions este un boutique de consultanță și training în inovare și antreprenoriat social.

Universitatea Alternativă este o platforma educațională, aflată la intersecția dintre aspirațiile studenților, provocările societății, proiectele companiilor și expertiza profesioniștilor care construiesc experiențele de învățare.

Programul a fost pornit în 2008 în Austria din dorința de a produce o schimbare de mentalitate în rândul studenților, ulterior, Social Impact Award a devenit dintr-o competiție locală un program internațional.