Automatul BT Express are funcționalități noi

Automatul BT Express are funcționalități noi, care contribuie la simplificarea modului în care clienții Băncii Transilvania fac banking.

Este încă un pas făcut de BT în ceea ce priveşte  investițiile în digital şi tehnologie, arată Banca Transilvania, într-un comunicat de presă. 

BT Express diferă de BT Express Plus. Primul este automatul de plăți cunoscut până la un moment dat sub denumirea de Facturel, acesta fiind la început destinat exclusiv plății facturilor, iar din aprilie a.c. serveşte inclusiv pentru depuneri de bani în contul propriu şi schimb valutar. La acestea se adaugă noile opțiuni lansate astăzi. Spre deosebire de BT Express, BT Express Plus este bancomatul multifuncțional, dar ambele încurajează self-banking-ul.

Funcționalitățile automatului BT Express:

-Noutăți: depunere de numerar (lei, euro, dolari) inclusiv în alt cont BT decât cel propriu; transfer între conturile proprii; constituire de depozite; interogarea soldului; generarea de extras de cont şi primirea acestuia pe email.

-Depunere de numerar în lei, euro sau dolari în propriul cont curent. Din aprilie a.c., când a fost lansată această funcționalitate şi până la finalul lunii septembrie a.c. au fost realizate peste 100 de mii de depuneri în cont/lună cu ajutorul BT Express.

-Schimb valutar cu numerar, iar banii ajung în contul personal BT, respectiv schimb valutar între conturile proprii.

-Plata facturilor – cu numerar sau cu card – prin scanarea codului de bare. În primele nouă luni din 2017, prin intermediul BT Express au fost plătite peste 5,3 milioane de facturi.

Banca Transilvania are peste 470 de automate BT Express, în majoritatea sediilor sale din țară.