Bancpost lansează o alternativă la Prima Casă

Bancpost lansează o nouă ofertă pentru investiţii imobiliare – Creditul “Casa la Fix” – destinată clienţilor persoane fizice care sunt în căutarea unei locuinţe sau au în vedere în perioada următoare construcţia unui case.

Dobânda percepută este de numai 2% la care se adaugă ROBOR la 3 luni, oferind astfel o dobândă minimă în piaţă şi o alternativă avantajoasă la programul Prima Casă, anunță banca, într-un comunicat de presă.

Valoarea finanţată este de maximum 250.000 euro, echivalent lei, iar avansul minim solicitat începe de la 15%. Clienţii primesc pre-aprobare financiară în termen de 24 de ore, iar evaluarea imobilului este gratuită.   

“Prin oferta pentru investiţii imobiliare “Casa la Fix” continuăm să ne susţinem clienţii într-un moment important al vieţii lor, atunci când aleg o casă nouă. Oferta Bancpost reprezintă o alternativă mai flexibilă faţă de programul Prima Casă, dar cu o dobândă la fel de redusă. În plus, pentru că provocările abia încep odată cu achiziţia unei noi locuinţe, prin oferta “Casa la Fix” clienţii vor beneficia de o multitudine de facilităţi care să îi ajute să îşi administreze eficient bugetul familial”, a declarat Ana Popescu, Director Executiv Credite Persoane Fizice Bancpost.

Oferta poate fi accesată până la data de 31 August 2017 atât pentru achiziţia sau construcţia unei locuinţe, cât şi pentru refinanţarea unui credit ipotecar. Creditul este adresat exclusiv clienţilor care îşi încasează sau aleg să îşi încaseze venitul în cont Bancpost.

În plus, produsul de creditare “Casa la Fix” vine cu o serie de alte beneficii ataşate care oferă clienţilor protecţie suplimentară, prin asigurări de viaţă şi de imobil, dar şi cu facilităţi de tranzacţionare pentru o administrare eficientă a bugetului, precum cardul de credit cu oferte de rate fără dobândă, internet/mobile banking gratuit şi o ofertă avantajoasă de investiţii şi economisire.