Companii

Barometrul minților creative

30 oct. 2017 3 min

Barometrul minților creative

Reading Time: 3 minute

45% dintre antreprenorii creativi plănuiesc să își extindă afacerile în următorul an, arată Barometrul Minților Creative, un studiu realizat de UniCredit Bank, împreună cu Exact Cercetare și Consultanță. Este primul studiu din România care își propune să facă o radiografie a antreprenoriatului în industriile creative. De altfel, potrivit unui alt studiu, elaborat de Ernst&Young, industriile creative au generat 700 miliarde de dolari în 2016, la nivelul Uniunii Europene. Din acest motiv, importanța acestui sector ar trebui să crească și în România, mai ales că aici nu există o asemenea estimare. Iar antreprenorii din industria creativă nu sunt ajutați sau încurajați de Guvern să poată crește sau dezvolta. 

anca mic„Cu susținerea potrivită, antreprenoriatul creativ poate deveni un motor de creștere pentru economia românească. Barometrul Minților Creative ne arată care sunt problemele pe care le întâmpină acești antreprenori, care sunt nevoile lor, dar și faptul că au o dorință puternică de creștere. În pofida faptului că percep mediul economic ca fiind nefavorabil, 45% dintre ei plănuiesc să își dezvolte afacerile în urmatoarele 12 luni. UniCredit Bank, banca minților creative, va continua să îi susțină pe cei care aleg să îşi urmeze calea în acest domeniu, chiar dacă de multe ori nu le este ușor. Ne-am bucura ca în acest demers să ni se alăture cât mai mulți actori din mediul de business, dar și instituțional din România”, a spus Anca Ungureanu, Director Identitate și Comunicare în cadrul UniCredit Bank.

Principalele concluzii ale studiului asupra antreprenorilor din industrii creative sunt următoarele:

Situația curentă:

  • doar 10% dintre cei intervievați consideră că actualul context economic le este prielnic;
  • 45% dintre antreprenorii intervievați iau în considerare extinderea afacerii în viitorul apropiat;
  • 9 din 10 respondenți consideră că volatilitatea cadrului legislativ le poate afecta negativ dezvoltarea afacerii.

Obstacolele percepute de antreprenori:

  • Principalele bariere în calea dezvoltării afacerilor din industrii creative sunt: taxele ridicate (70%), condițiile economice (57%), problemele de cash flow (46%);
  • În privința finanțarii, principalele dificultăți de care se lovesc antreprenorii sunt procedurile greoaie din programele publice de finanțare (47%), reticenţa față de împrumuturi (30%) și lipsa garanțiilor (26%); 
  • Dificultatea procedurilor de obținere a finanțării din programe publice reprezinta cel mai întâlnit obstacol.

Finanțare:

  • Peste 50% dintre antreprenori consideră că le este necesară finanțarea prin fonduri europene;
  • 1 din 2 afaceri creative își dorește servicii bancare online (internet/ mobile banking, plăți online);
  • Cele mai utile instrumente financiare sunt online/mobile banking-ul și auto-finanțarea;
  • Cele mai utilizate servicii financiare sunt cardurile și internet/mobile banking-ul, urmate de plăți online și pachetele de cont curent.

Resurse umane:

  • Peste 65% dintre antreprenori intenționează să facă angajări în următorul an;
  • Dintre aceștia, majoritatea își doresc să recruteze angajați cu normă întreagă;
  • Preferă candidații tineri, din generația milenialilor (18 – 34 de ani);
  • Cele mai importante criterii de recrutare sunt entuziasmul și implicarea (extrem de importante pentru 55% dintre antreprenori). Acestea sunt urmate de potrivirea culturii organizaționale cu personalitatea candidatului (35%) și personalitatea candidatului (30%). Experiența în domeniu este extrem de importantă pentru 17% dintre antreprenori, iar educația pentru doar 7%.
lacramioara mic„Barometrul Minților Creative ne arată cum e viața antreprenorilor din industrii creative din România în momentul de față – în ce măsură au încredere în economie, ce planuri de extindere au, ce obstacole resimt, de unde obțin finanțare, ce instrumente financiare folosesc, cum recrutează și pe cine. În prezent, dezvoltarea presupune sacrificii pentru majoritatea afacerilor din industrii creative: 3 din 4 companii care realizează investiții o pot face numai cu economii substanțiale în alte domenii”, a detaliat Lăcrămioara Loghin, Managing Director Exact Cercetare și Consultanță.

Studiul a fost realizat în perioada 26 septembrie – 5 octombrie 2017, în două etape: una calitativă și una cantitativă. Rezultatele se bazează pe răspunsurile a peste 70 de antreprenori cu funcții de conducere în întreprinderi mici și mijlocii din toate industriile creative conform codurilor CAEN din România.

Credit foto: © Alphaspirit | Dreamstime

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: