Finanțe Stiri

BCR, profit net de 560 mil lei

3 nov. 2017 4 min

BCR, profit net de 560 mil lei

Reading Time: 4 minute

Banca Comercială Română (BCR) a obţinut în primele nouă luni din 2017 un profit net de 559,8 milioane LEI (123,0 milioane EUR).

Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, se consemnează o scădere determinată, în principal, de efectul de bază rezultat din reluări substanţiale de provizioane de risc și din înregistrarea unor venituri consistente din vânzarea unor participații în primele nouă luni ale lui 2016, arată banca, într-un comunicat de presă.

Rezultatul operaţional a fost de 1.072,0 milioane LEI (235,5 milioane EUR), cu 0,4% mai mare decât în anul precedent, când s-a situat la 1.067,9 milioane LEI (238,1 milioane EUR), în principal datorită cheltuielilor operaționale mai mici.

Pe segmentul retail, BCR a acordat volume noi de credite în valoare totală de 4,1 miliarde LEI, ca urmare a vânzarilor solide de credite atât negarantate cât şi garantate. Creditele garantate au fost susținute în mod consistent de programul Prima Casă în baza noilor alocări de plafoane de garantare și, în consecință, a tragerilor mai mari de credite în cel de-al treilea trimestru, o evoluție care este de așteptat să continue și în trimestul IV. Aceste vânzări au contribuit la o creștere a volumului de credite nete acordate segmentului retail cu 3,6% faţă de decembrie 2016, se arată în comunicat.

Pe segmentul de finanţări acordate companiilor, BCR a acordat 1,9 miliarde LEI volume noi de credite înregistrate in bilanţ. Co-finanţarea proiectelor care beneficiază de fonduri europene a fost de asemenea solidă, BCR deţinând un portofoliu de 7,82 miliarde LEI co-finanţări acordate. Creşterea portofoliului de credite corporate este susţinută, în continuare, de un flux solid de afaceri de o calitate mai ridicată, cu o trecere dinspre credite pentru capital de lucru către un volum mai mare de credite pentru finanțarea investițiilor, volumul creditelor corporate avansând cu 1,3% față de decembrie 2016.

Veniturile nete din dobânzi au scăzut cu 3,3%, la 1.311,33 milioane LEI (288,08 milioane EUR), de la 1.356,35 milioane LEI (302,45 milioane EUR) în primele nouă luni din 2016, in contextul rezolvării continue a portofoliului de credite neperformante şi un mediu încă dominat de rate de dobandă scăzute.

Veniturile nete din comisioane au scăzut cu 3,2%, la 515,77 milioane LEI (113,31 milioane EUR), de la 532,67 milioane LEI (118,78 milioane EUR) în primele nouă luni din 2016, pe seama scăderii volumului de retrageri cash la ghișeele băncii (drept consecință a strategiei de succes menite să crească utilizarea canalelor electronice), precum și a scăderii veniturilor din comisioane de administrare și din comisioane aferente operațiunilor cu carduri.

Rezultatul net din tranzacţionare a crescut cu 11,2%, la 281,07 milioane lei (61,75 milioane EUR), de la 252,85 milioane LEI (56,38 milioane EUR) în primele nouă luni din 2016, datorită unui efect pozitiv rezultat din reevaluarea participațiilor în valută.

Venitul operaţional a scăzut cu 1,2% la 2.158,26 milioane LEI (474,13 milioane EUR), de la 2.183,97 milioane LEI (487,0 milioane EUR) în primele nouă luni din 2016, în special din cauza veniturilor nete din dobânzi și din comisioane mai reduse, parţial compensate de un rezultat din tranzacţionare mai ridicat.

Cheltuielile administrative generale au scăzut cu 2,7% în primele nouă luni din 2017, la 1.086,24 milioane lei (238,63 milioane EUR), de la 1.116,08 milioane LEI (248,87 milioane EUR) în primele nouă luni din 2016, în principal ca urmare a unor ajustări metodologice privind calculul contribuției la Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare.

Costurile de risc şi calitatea activelor  

Referitor la deprecierea activelor financiare care nu sunt măsurate la valoarea justă prin profit şi pierdere, în primele nouă luni din 2017 s-a înregistrat un provizion de 61,36 milioane lei (13,48 milioane EUR), față de o reluare netă de provizioane de risc de 227,73 milioane LEI (50,78 milioane EUR) în aceeași perioadă din 2016, fiind în același timp continuate eforturile de îmbunătăţire a calităţii portofoliului.

Rata creditelor neperformante de 10,5% la 30 septembrie 2017 a scăzut semnificativ de la 13,3% la 30 septembrie 2016 și 22,2% la 30 septembrie 2015, grație reducerii stocului de credite neperformante prin recuperări, însănătoşiri, vânzări de portofolii NPL şi scoateri în afara bilanţului. Gradul de acoperire cu provizioane a creditelor neperformante s-a îmbunătăţit în continuare până la nivelul de 94%, la 30 septembrie 2017, în timp ce gradul de acoperire total, incluzând valoarea garanțiilor, a ajuns la 125,5%.

Capitalizare şi finanţare

Rata de adecvare a capitalului conform standardelor locale (BCR Banca) s-a situat la nivelul de 23,1% în august 2017, semnificativ peste cerinţele obligatorii ale Băncii Naţionale a României. De asemenea, Rata de adecvare a capitalului calculată în conformitate cu standardele de raportare IFRS de 22,3% (Grup BCR) în iunie 2017, arată clar puternica adecvare a capitalului BCR şi susţinerea sa continuă de către Erste Group. În acest sens, BCR se bucură de una dintre cele mai solide poziţii de capital şi finanţare dintre băncile româneşti.

BCR îşi va menţine în continuare rata de solvabilitate ridicată, dovedind astfel capacitatea şi angajamentul de susţinere a creşterii intermedierii financiare pe ambele segmente retail şi corporate, consolidând şi mai mult capacitatea de generare a veniturilor din activităţile de bază.

Creditele si avansurile acordate clienților au crescut cu 2,5% la 33.101,77 milioane LEI (7.197,13 milioane EUR) la 30 septembrie 2017, de la 32.291,13 milioane LEI (7.114,15 milioane EUR) la 31 decembrie 2016, ca urmare a unor volume crescute de credite pe ambele segmente retail si corporate.

Depozitele de la clienţi  au scăzut cu 1,2% la 47.646,61 milioane LEI (10.359,54 milioane EUR) la 30 septembrie 2017, faţă de 48.235,20 milioane LEI (10.626,83 milioane EUR) la 31 decembrie 2016, ca urmare a unei reduceri a depozitelor corporate. Depozitele clienţilor rămân principala sursă de finanţare a BCR, în timp ce banca beneficiază de surse de finanţare diversificate, incluzând compania mamă.  

BCR are în plan să păstreze concentrarea asupra creditării în lei, prin creșterea continuă a ponderii creditelor acordate în moneda locală, deja majoritare în portofoliul total de credite al băncii, utilizând pe deplin capacitatea puternică de autofinanțare în lei.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: