Companii Stiri

Business de 24 milioane și grijă pentru mediu

30 mai 2017 < 1 min

Business de 24 milioane și grijă pentru mediu

Reading Time: < 1 minut

Daikin România, subsidiara locală a liderului mondial pe piața aparatelor de aer condiționat, a înregistrat o cifră de afaceri de 24,3 milioane euro în anul financiar încheiat la 31 martie 2017 . Această cifră reflectă o creștere cu 26% față de anul precedent.

Ponderea cea mai mare în vânzările furnizorului de sisteme de aer condiționat o au proiectele din sectorul comercial. Produsele Daikin au fost integrate în investiții precum: Hotel Hilton din București, benzinăriile OMV, birourile Timpuri Noi, Central Business Plaza Cluj, One Herăstrău Park București sau Oregon Park.

Vânzările pentru proiecte rezidențiale sunt stimulate, la rândul lor, prin oferirea unor produse cu un impact minim asupra mediului, cum este gama BLUEVOLUTION cu agent frigorific R32.

„Vânzările gamei BLUEVOLUTION arată un trend foarte accentuat de creștere și în segmentul rezidențial. Această creștere se datorează, în principal, procesului de educare și conștientizare a clienților asupra efectelor nocive ale agenților frigorifici cu potențial de încălzire globală ridicat și asupra eficienței energetice crescute a echipamentelor moderne”, declară Daniel Vasile, Managing Director, Daikin România.

Pe lângă furnizarea echipamentelor cu impact redus asupra mediului, Daikin continuă seria inițiativelor de protecție a naturii. În această vară, lansează campania de responsabilitate socială „Plantăm aer!”, având ca obiectiv plantarea a cel puțin 10.000 de copaci în zonele afectate, din România. Mecanismul campaniei constă în plantarea unui copac pentru vânzarea fiecărui echipament de aer condiționat din gama rezidențială. Astfel, clienții din gama rezidențială pot contribui la un viitor mai verde, având ocazia să participe și la acțiunea de plantare din luna noiembrie, organizată de companie, în colaborare cu Asociația EcoAssist.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: