Când mișcările spun povești

Foto: Yiannis Velissaridis

Baletul poate părea, la prima vedere, o formă de artă abstractă, greu de pătruns pentru necunoscători. Coregraful Renato Zanella, coordonatorul artistic al baletului din cadrul Operei Naționale București, și-a făcut însă din mișcările de dans un limbaj propriu, cu care spune povești pe înțelesul tuturor.

De jumătate de an, artistul italian a preluat conducerea Baletului Operei Naționale București. |n această lună a avut premiera primului spectacol ce-i poartă semnătura, atât în ceea ce privește coregrafia, cât și regia, de când deține această funcție. Este vorba despre baletul „Romeo și Julieta“, un spectacol manifest, prin care Renato Zanella își prezintă propria viziune artistică publicului bucureștean.

Cum v-ați îndrăgostit de balet?

Aveam 17 ani. Locuiam în Italia. Jucam baschet și mă pregăteam pentru facultate. Ca să îi fac pe plac surorii mele, care era balerină, am acceptat un rol în baletul „Giselle“. Tot mediul acela a fost fascinant pentru ochii mei de adolescent. Mă uitam fermecat la artiștii invitați. M-am îndrăgostit efectiv de balet. Mi-a plăcut foarte mult și muzica, pentru care oricum aveam o slăbiciune. Dragostea mea pentru balet a fost neîntreruptă din acel moment. Am urmat tot felul de cursuri, peste tot în împrejurimile Veronei, orașul meu natal. Am întrerupt definitiv baschetul și m-am dedicat întru totul acestei noi iubiri.

Dar decizia de a deveni coregraf cum ați luat-o?

Am pendulat mult între cele două drumuri profesionale: de dansator și de coregraf. Mă gândeam însă încotro mă îndreptam în profesia mea. Viața de dansator este foarte scurtă. Coregrafia părea soluția de a rămâne în acest univers, al dansului, pentru un timp mai îndelungat. La început, am combinat dansul cu coregrafia, dar a fost extrem de dificil. A existat, însă, un declic. Un spectacol care a mers prost. Eram foarte ocupat. Tot timpul pe fugă. Dansam într-un spectacol foarte dificil. Am terminat repetițiile cu 15 minute înainte de începerea sa. A ieșit prost. În primul rând pentru că nu l-am simțit. N-am simțit emoțiile pe care le simțeam de obicei când mă aflam pe scenă. Simțeam pur și simplu că alerg de colo colo și îmi ridic par­tenerele în brațe. Atunci am decis încotro. Și, din acel moment, m-am dedicat cu totul coregrafiei.

V-a fost dor de comunicarea directă cu publicul?

Da, dar am înțeles în cele din urmă că dansatorii pentru care realizez coregrafii dansează pentru mine. Acum sunt sigur că a fost alegerea potrivită. Îmi place foarte mult să creez. Îmi place să ofer emoție publicului. Majo­ritatea oamenilor nu sesizează legătura dintre coregrafie și toate celelalte activități care se desfășoară în operă: muzică, teatru, mișcare. La prima vedere, coregrafia este numai despre dans. Mie întotdeauna mi-a plăcut faptul că prin intermediul dansului, al mișcării, poți spune povești și poți oferi emoție celor care te privesc. Piesele de balet pe care le-am creat nu au avut niciodată ceva abstract sau rece. Nu îmi este niciodată indiferent dacă publicului îi place sau nu munca mea. De fapt, este vorba mai mult despre sentiment. Îmi doresc ca publicul să simtă ceva când vede un spectacol pentru care am realizat coregrafia. Dacă îi place sau nu, e o chestiune de gusturi, dar rostul meu este să îi ofer un sentiment.

Cum este „Romeo și Julieta“, spectacolul care tocmai a avut premiera?

Este Zanella! Este stilul meu. Eu, ca noi toți de altfel, sunt format din foarte multe ele­mente. Nu trebuie să ne temem să folosim toate aceste elemente în munca noastră din fiecare zi. Împreună cu întreaga echipă, am analizat mai multe variante pentru debutul meu. Beatrice Rancea a hotărât că „Romeo și Julieta“ este cea mai bună modalitate de a începe. Acest spectacol nu exista în repertoriu. Po­vestea este cunoscută, muzica e superbă, treaba mea este să-i prezint publicului viziunea mea. Acest spectacol mi-a dat șansa de a cunoaște întreaga companie și de a gândi ceva pentru fiecare membru al său. Sunt atât de entuziasmat de echipa de dansatori ai operei din București! Aceștia reușesc să îmi ducă ideile și viziunea foarte departe, mai departe decât mi-am imaginat că putem ajunge.

Cum a primit echipa de artiști acest spectacol?

Balerinii au tendința de a se baza pe lucrurile pe care deja le știu. Când au auzit de „Romeo și Julieta“, primul impuls au fost să spună: ah, am mai dansat sectacolul acesta. Când am început repetițiile, odată ce au auzit muzica au început să danseze și să se miște după versiunea pe care o cunoșteau. Acest automatism din mintea lor a fost un soi de obstacol pentru mine. Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă pur și simplu ar fi venit fără să aibă nicio idee despre spectacol, pentru a începe, pur și simplu, de la zero. Eu cred că nu ar trebui să ne temem de schimbare, nici să încercăm lucruri noi.

Pe lângă aceasta, sunt de părere că orice lider are res­ponsabilitatea de a face tot ceea ce ține de el, pentru a le oferi membrilor echipei un mediu de lucru armonios. Prin urmare, când am devenit coordonatorul artistic al baletului, unul dintre obiectivele mele principale a fost acela de a le oferi artiștilor acestei companii posibilitatea de a-și exercita meseria în deplină armonie. 

Cum este publicul pe care l-ați descoperit în România?

Am găsit aici un public foarte educat. De fapt, chiar o nație extrem de educată. Asta mă bucură nespus. Este un public pe care te simți impulsionat să îl cucerești. Românii sunt extrem de deschiși către artă. Cel mai frumos mi se pare atunci când, la finalul unui spectacol, publicul se ridică în picioare și aplaudă așa. Acest lucru ne arată că emoția a ajuns până la ei, iar ei apreciază frumusețea spectacolului. Publicul vine la Operă cu anumite așteptări. Plătește un bilet. Cu el este important să comunici, să îi oferi informații și să îi spui povești.