Finanțe Stiri

Cărţile de economie sunt cele care se răzbună

25 nov. 2017 3 min

Cărţile de economie sunt cele care se răzbună

Reading Time: 3 minute

„Eu vorbesc cu cartea în faţă. Când de la banca centrală pleacă valută în piaţă, se apreciază cursul, nu se depreciază, leul câştigă în altitudine, nu pierde în altitudine”, i-a răspuns consilierul guvernatorului BNR Adrian Vasilescu premierului Mihai Tudose, după ce acesta a acuzat banca centrală că are o parte din vină pentru deprecierea leului în raport cu euro.

Premierul Mihai Tudose a acuzat, la Antena 3, Banca Națională a României că este responsabilă pentru o parte a deprecierii leului în fața euro, afirmând că este nevoie de o discuție „foarte așezată și serioasă” cu conducerea băncii „despre ce se întâmplă ți care ar trebui să fie rolul BNR”. Mihai Tudose nu exclude însă și o „răzbunare a sistemului bancar”, după ce a criticat băncile că înregistrează profit zero sau pierderi în România.

Adrian Vasilescu a explicat la RFI ce poate şi ce nu poate să facă Banca Naţională: „Noi de la Banca Naţională spunem şi asta este realitatea: colaborăm cu guvernele pe care le dă ţara. Legea spune foarte limpede că Banca Naţională sprijină politica economică a Guvernului, dar numai în condiţiile în care nu atacă obiectivul fundamental al Băncii Naţionale care este stabilitatea preţurilor şi în esenţă şi stabilitatea financiară, ca sinteză a funcţiilor băncii centrale. Deci eu nu vorbesc în contradictoriu cu Guvernul şi nici cu premierul, chiar dacă premierul mi-a recomandat când nu vorbesc în numele Băncii Naţionale şi nu vorbesc în numele Băncii Naţionale, să port un tricou cu inscripţia: privat”.

„Eu vă pot spune un singur lucru: dacă se răzbună cineva în acest moment, nu ştiu pe cine, dar dacă se răzbună cineva în acest moment, se răzbună cărţile de economie. Atât şi nimic mai mult”.

„Eu vorbesc cu cartea în faţă. Când de la banca centrală pleacă valută în piaţă, se apreciază cursul, nu se depreciază, leul câştigă în altitudine, nu pierde în altitudine. Banca centrală în primăvară când a eliberat din Rezerva Minimă Obligatorie (RMO) o sumă de valută, reprezentând banii băncilor comerciale ţinuţi în păstrare la BNR, normal era ca leul să se aprecieze şi asta se şi întâmplă, asta a fost în primăvară. Să spunem că banca X şi-a luat o parte din RMO ţinută în păstrare la banca centrală, a preluat-o şi să spunem că a trimis-o în străinătate, deşi nu s-a întâmplat aşa, nu avem nici un fel de indicii şi nici nu se pot face calcule. Deci să spunem că banca respectivă face ce vrea cu banii şi să spunem că i-a trimis. Or n-a avut nici o influenţă, pentru că banii au venit nu din piaţă, ci au venit de la Banca Naţională, de la RMO, în conturile băncii şi din conturile băncii în străinătate, au trecut aşa ca fulgerul, dacă s-ar fi întâmplat aşa ceva, fără să influenţeze piaţa internă, pentru că banii n-au ieşit din piaţă”, spune consilierul.

„BNR intervine cu absolut toate mijloacele”

„Banca Naţională poate şi trebuie să intervină şi Banca Naţională intervine cu absolut toate mijloacele. În sensul ăsta şi-a şi păstrat şi arme şi gloanţe, pentru că atunci când toate ţările sau majoritatea ţărilor au dus dobânda de politică monetară jos spre 0 sau sub 0, Banca Naţională a ţinut-o din septembrie 2016, n-a mai coborât nici măcar cu o centimă, a ţinut-o la 1,75%, tocmai pentru a putea să intervină în piaţă, intervine în piaţă cu toate instrumentele pe care le are la dispoziţie şi din cauza aceasta avem în acest sfârşit de toamnă, în condiţiile specifice, cu un sentiment al pieţei mai îngrijorător decât în septembrie sau în august, au crescut trei categorii de preţuri: preţurile de consum, care se regăsesc în inflaţie, dobânda ROBOR, care este preţul împrumuturilor între bănci şi cursul de schimb leu-euro, care este preţul pieţei valutare. Toate aceste trei categorii de preţuri au crescut, dar au crescut încet. Este o creştere moderată, în condiţiile în care această creştere se petrece pe toată planeta şi noi avem o economie deschisă, nu mai suntem în economia lui Ceauşescu, care era o economie închisă, România era izolată, acum suntem în contact cu lumea, iar toate aceste categorii de preţuri sunt libere, asta spune Constituţia României, avem preţuri libere şi la bani şi la mărfuri”, a declarat Adrian Vasilescu.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: