Management

Cat de compatibil esti cu jobul tau?

17 feb. 2011 4 min

Cat de compatibil esti cu jobul tau?

Reading Time: 4 minute

Cati dintre noi nu ne-am trezit ca intrerupem brusc o activitate de la birou ca sa cadem pe ganduri si sa ne intrebam ce cautam de fapt acolo? Ce s-a intamplat cu visele pe care le aveam? {i chiar ne doream un asemenea dezechilibru intre talerele balantei work-life? Daca, dupa o analiza sumara, raspunsul nu inclina in favoarea locului de munca, este timpul sa si verificati rezultatul. Cum? Prin teste de compatibilitate cu jobul, care sunt disponibile si pentru persoane fizice, nu doar pentru marile companii.

Furnizorul de training si consultanta in resurse umane Ascendis pune la dispozitie prin divizia „We Know How” astfel de instrumente. Pentru persoanele fizice, se foloseste instrumentul Harrison Assessment, care utilizeaza tehnologie si teorii psihologice recente, cu ajutorul carora se realizeaza comparatia intre cerintele unui anumit post si trasaturile, preferintele si interesele persoanelor testate. Astfel, se obtine un procent de compatibilitate al persoanei cu cerintele unui anumit post, care transcrie potentialul celui testat pentru obtinerea performantelor si a gradului de motivare.

Procesul de evaluare ia sfarsit o data cu o discutie cu fiecare client in parte, care ajuta la elaborarea unui plan de cariera, prin care isi valorifica principalele calitati si isi dezvolta in continuare competentele necesare pozitiilor tinta. „Am avut clienti persoane fizice care se aflau la o cotitura in cariera, manageri cu peste 10 ani experienta in companii, dar care nu se mai regaseau in activitatea lor si doreau sa inceapa de la zero intr-o activitate antreprenoriala, cu proiecte sociale, creative, sau de consultanta”, spune Elena Munteanu, consultant Ascendis, din partea diviziei „We Know How”. Ea arata ca Harrison Assessment a ajutat la identificarea genului de activitate care ar valorifica la maxim calitatile si competentele persoanei astfel incat sa atinga implinirea profesionala dorita. Persoanele dornice sa afle gradul de compatibilitate cu job-ul si sa invete sa valorifice toate calitatile pe plan profesional vor trebui sa plateasca intre 75 si 250 de euro, in functie de complexitatea evaluarii realizate de divizia Ascendis.

Problemele aduc solutii
Criza economica a avut, din anumite puncte de vedere si beneficii asupra maturizarii pietei, atat la nivelul companiilor, cat si la cel al persoanelor fizice. Acum, companiile sunt mult mai atente la compatibilitatea candidatilor recrutati sau a salariatilor promovati, cu viitoarele pozitii. „Nu se mai cauta agenti de vanzari sau manageri, ci agenti de vanzari cu competente specifice de relationare cu clientul, de abordare strategica a pietei, respectiv manageri cu leadership strategic, cu abilitati de dezvoltare a oamenilor si de motivare a acestora”, mai spune consultantul Ascendis.

Situatia dificila din economie a crescut importanta acordata de mediul local de afaceri performantelor, mai ales ca nici o companie nu isi permite luxul sa investeasca intr-un proaspat angajat care nu s-ar dezvolta in organizatie. Testarea cu instrumente de personalitate profesionale are un mare beneficiu in ceea ce priveste evaluarea compatibilitatii intre profilul cautat pe un post si profilul individual al candidatilor. Un test de personalitate poate tria din numarul mare de candidati, selectandu-i pe cei care sunt intr-adevar potriviti cu rolul.

Pe de alta parte exista anumite aspecte referitoare la comportament, care nu pot fi evaluate prin interviuri sau centre de evaluare. „Comportamentele disfunctionale, care afecteaza relatiile la locul de munca, capacitatea de a conduce echipe, capacitatea de a lua decizii sub stress, sunt greu de observat in interactiuni scurte precum interviul in care candidatii sunt alerti la modul in care se prezinta”, spune Madalina Balan, Managing Partner la firma de consultanta in resurse umane Hart Human Resources Consulting, partener pentru Romania si Republica Moldova al Hogan Assessment System, care foloseste metoda de evaluare Hogan.

„In bateria Hogan, exista si un profil motivational – valoric, pe langa profilul de personalitate si de comportament in situatii de stress, si din profilul de valori se poate evalua si compatibilitatea intre valorile individuale si cele ale companiei care angajeaza”, mai spune Madalina Balan.

Costurile pentru testele de compatibilitate cu angajatii ale Hart HRC costa intre 30 si 1.000 de euro pentru fiecare persoana, in functie de complexitatea testarii si a tipului de raport descriptiv selectat. In plus pretul poate sa mai difere si in functie de serviciul din jurul testarii propriu-zise, ceea ce ar include raportul simplu, sau cel cu feedback. Testarea cu metoda Hogan inseamna pentru Hart HRC 30% din cifra de afaceri a companiei, in timp ce serviciile adiacente testarii ridica acest procent la o valoare mai mare, de aproximativ 60%. „Paradoxal, desi ne-am fi asteptat ca scaderea bugetelor de HR sa afecteze cererea de servicii de testare, numarul acestor cereri a crescut”, spune Madalina Balan. „Companiile sunt din ce in ce mai atente la oamenii pe care ii selecteaza, constientizand ca pe termen lung se pierde mult mai mult daca o decizie de recrutare este prost facuta”, mai adauga managing partnerul companiei Hart.
Angajatorii isi pot identifica talentele din organizatie, isi pot desemna angajatii in noi proiecte in functie de competentele actuale ale acestora si pot genera noi proiecte de dezvoltare care sa raspunda nevoilor identificate. Un proces de evaluare a competentelor si a potentialului ajuta la selectarea persoanei potrivite cu viitoarea pozitie, care poate sa obtina performanta si va fi motivata pe termen lung de acel job. Chiar daca numarul candidatilor pe o pozitie a crescut, aceasta nu inseamna ca nu exista diferente majore intre acestia legate de profilul de competente si compatibilitatea cu pozitia. „Cand activitatea profesionala ne da ocazia sa ne valorificam punctele tari si resursele personale, atunci obtinem performanta, suntem motivati, loiali angajatorului si pozitiei si ne dezvoltam in continuare”, conchide Elena Munteanu, consultant Ascendis.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: