Cât durează implementarea plăţii defalcate a TVA?

Aproape trei sferturi dintre companiile participante la un sondaj derulat de PwC România au declarat că estimează că au nevoie de un termen de cel puțin șase luni pentru implementarea plății defalcate a TVA și mai puțin de 2% consideră că vor reuși să o facă până la 1 ianuarie 2018.

„Având în vedere nevoia companiilor private pentru un timp mai îndelungat de adaptare și un eventual risc de infringement al legislaţiei comunitare în materie de TVA, întrucât autoritățile nu s-au consultat în prealabil și cu Comisia Europeană, considerăm că ar fi oportun ca Guvernul să ia în calcul extinderea perioadei în care plata defalcată de TVA poate fi adoptată în mod opţional de companii şi renunţarea la impunerea obligatorie a acestui sistem” , a declarat Daniel Anghel, lider impozite şi taxe indirecte PwC ECE.

Potrivit sondajului, 21% din cei peste 100 de participanţi la sondaj afirmă că au nevoie de mai mult de un an pentru implementarea noului sistem, însă cei mai mulți (51,3%) estimează o perioadă de 6-12 luni. Un pic peste un sfert (26,1%) dintre reprezentanții companiilor consideră că le sunt necesare 3-6 luni, în timp ce numai 1,7% văd fezabilă o adoptare a mecanismului TVA defalcat în intervalul de până la 3 luni oferit de autorități, arată PwC, într-un comunicat de presă.

Sondajul a fost realizat de PwC în cadrul unei conferințe pe care firma a organizat-o joi pe tema plății defalcate a TVA. La sondaj au răspuns peste 100 de directori şi manageri financiari ai unor companii, dintre cei peste 350 de participanți la conferință.

Un studiu realizat anterior de PwC pentru Comisia Europeană, referitor la fezabilitatea implementării unui astfel de sistem, a arătat că mediul de afaceri ar avea nevoie de o perioadă între 2 şi 4 ani pentru o tranziţie la sistemul plăţii defalcate de TVA care să nu cauzeze dificultăţi companiilor.

Pentru a atrage firmele să adopte noul sistem de TVA din perioada în care este optional, autoritățile au oferit stimulente, însă acestea nu se dovedesc suficient de atractive pentru a convinge agenții economici.  Potrivit sondajului, 95,4% dintre companii nu vor implementa noul sistem în această perioada octombrie-decembrie 2017, în timp ce doar 4,6% afirmă vor migra mai devreme de momentul la care acesta devine obligatoriu.

“Procentajul extrem de mare de companii care nu vor trece la TVA defalcat până la momentul când vor fi nevoite ar trebui să dea de gândit autorităților. O amânare a termenului de 1 ianuarie ar fi foarte utilă, întrucât ar asigura mediului privat timpul esențial pentru a se adapta la această schimbare radicală, dar ar oferi și statului un răgaz să consulte Comisia Europeană în privința sistemului de plată defalcată de TVA, evitând astfel o posibilă situație de infringement“, a spus Daniel Anghel.

Sursa reticenței companiilor în ce privește noul sistem de TVA nu pare a fi costul generat de această schimbare, relevă studiul PwC. Mai mult de jumătate (55,7%) dintre participanți estimează că vor avea cheltuieli de implementare de până la 100.000 de Euro, 33% văd aceste costuri între 100.000 și 500.000 de euro, iar 10,3% așteaptă un impact financiar între 500.000 și 1 milion de euro.

Doar un procentaj foarte redus, de 1%, estimează costuri de peste 1 milion de euro.

„În privinţa costurilor, s-ar putea să vorbim totuşi de o subestimare a impactului financiar al adaptării sistemelor informatice şi a proceselor din cadrul companiilor pentru trecerea la noul sistem de plată defalcată a TVA. În plus, e posibil ca respondenţii să nu poată aprecia în acest moment în mod exact problemele de cashflow pe care noul sistem le va genera”, a conchis Daniel Anghel.