Marketing Stiri

Ce impact are publicitatea asupra economiei?

17 ian. 2017 3 min

Ce impact are publicitatea asupra economiei?

Reading Time: 3 minute

Fiecare euro cheltuit în publicitate aduce un câștig de 7 ori mai mare către PIB, încurajează inovația, asigură ocuparea forței de muncă și ajută investiția în serviciile importante, arată “Value of Advertising”, studiul realizat la nivel european de către Deloitte, la cererea  Federației Mondiale a Advertiserilor și altor parteneri din industrie, printre care și European Association of Communication Agencies (EACA).

Acesta este primul raport derulat la nivelul întregii Uniuni Europene care izolează contribuția economică și socială a publicității în generarea creșterii economice în UE.  

Studiul arată că publicitatea a contribuit la aproape 6 milioane de joburi în UE și la 4,6% din totalul PIB-ului UE.

Ce beneficii, directe sau indirecte, a generat publicitatea asupra economiei Europene și cetățenilor UE? 

Beneficii economice

Se estimează că fiecare euro cheltuit în publicitate adaugă 7 euro în plus către PIB. Astfel rezultă că suma cheltuită  (92 mld. euro) în publicitate în 2014 în UE a generat venituri de 643 mld. de euro în PIB, reprezentând 4,6% din totalul PIB-ului european.

Publicitatea contribuie la economie prin susținerea competitivității, prin oferirea de informații consumatorului despre produse și servicii și prin susținerea deciziei acestuia în ceea ce privește alegerea de bunuri și servicii. Totodată, aceasta înseamnă susținerea inovației prin încurajarea business-urilor în a crea produse și servicii diferențiate, permițându-le astfel să concureze cu alte afaceri similare, nu doar din UE ci și din lume.

value-of-advertisingBeneficii în zona forței de muncă

Publicitatea asigura aproape 6 milioane de locuri de muncă în UE, echivalentul a 2,6% din toată forța de muncă din UE. Aceste joburi sunt distribuite în 3 secțiuni:

Oamenii angajați direct în producția de publicitate. Aceste joburi reprezintă 16% din totalul de 5,8 milioane de joburi susținute de publicitate (studiul exclude forța de muncă asociată cu producția de publicitate in-house).

Locurile de muncă asociate media și business-urilor din online care sunt finanțate de publicitate, inclusiv jurnaliști și producătorii de conținut și oamenii care lucrează în out-of-home (OOH) sau televiziune. Această categorie reprezintă 10% din cele 5,8 milioane de joburi.

Locurile de muncă rezultate ca o consecință a activității din publicitate. Acestea cuprind joburile din vânzări și joburi care susțin activitatea publicității în industrii precum cea hotelieră/de ospitalitate. Această categorie include, de asemenea, roluri create de cererea stimulată de publicitate pentru produse și servicii și cuprinde 74% din cele 5,8 milioane de joburi.

Beneficii sociale

Publicitatea oferă beneficii personale și sociale prin finanțarea sau co-finanțarea serviciilor media. Publicitatea asigură cetățenilor beneficii de acces la  știri, entertainment și mijloace de comunicare la un cost redus sau chiar gratuit. Cei 92 de miliarde de euro cheltuiți în publicitate în 2014 au finanțat direct diverse tipuri de conținut.

Fără publicitate, finanțarea pentru orice tip de media ar fi redusă. Fapt ce ar duce la o televiziune bazată numai pe abonament, mai puține ziare și o diversitate și independență redusă a revistelor, iar stațiile radio nu ar avea posibilitatea de a genera știri sau entertainment pe parcursul zilei. În plus, sporturile profesioniste și evenimentele culturale ar avea nevoie să găsească susținere financiară din alte surse.

Online, publicitatea finantează masiv servicii pe care consumatorii din UE le folosesc la un cost infim sau fără niciun cost – în jur de 70% din cetățenii europeni folosesc intens serviciile de email sau social media.

Studiul a fost finanțat de membrii industriei de publicitate europeană: Advertising Association UK (AA), Association des Agences-Conseils en Communication (AACC), Association of European Radios (AER), European Association of Communications Agencies (EACA), European Broadcasting Union (EBU), The Association of television and radio sales houses (EGTA), Interactive Advertising Bureau EU (IAB EU), Mainostajat Finland, Organisation Werbungtreibende im Markenverband (OWM), Union des Annonceurs (UDA), Union des Entreprises de Conseil et Achat Media (UDECAM), The World Federation of Advertisers (WFA). 

One Comment
  1. Ana
    Buna ziua, oare îmi puteți spune de unde ați avut bibliografia acestui articol? Multumesc

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: