Tech

Cele mai iubite marci tech

18 nov. 2012 15 min

Cele mai iubite marci tech

Reading Time: 15 minute

Tehnologia s-a strecurat in toate aspectele vietii noastre. Pasionati sau nu de ea, am ajuns aproape dependenti de gadgeturi si echipamente IT. Dar ce branduri tech si-au facut loc in inima si in viata romanilor? Biz si Unlock Market Research va prezinta in premiera Top 25 cele mai iubite marci de tehnologie.

Ati mai putea trai fara telefonul mobil? Teoretic, n-ar trebui sa fie probleme, dar fara acest gadget tot mai multi se simt… incompleti. Tehnologia moderna s-a inserat in tot mai multe aspecte ale vietii cotidiene si, trebuie sa recunoastem, avem tot mai multa nevoie de ea. “Tehnologia nu mai este pentru specialisti, ci pentru toata lumea – pentru consumatorul de zi cu zi. Acesta interactioneaza cu branduri de tech zilnic si marcile devin jucatori indispensabili in viata lui”, spune Adina Vlad, Managing Partner, Unlock Market Research. Mai mult decat a fi in pas cu tehnologia, consumatorii vor sa fie in pas cu cei din jur, iar produsele tech inseamna pentru o mare parte dintre ei o confirmare a statutului pe care il au sau la care aspira. De la aceasta realitate am pornit cand am cerut Unlock sa afle care sunt cele mai iubite branduri tech de catre consumatorii romani. Pentru ca aceste marci sunt cele care ne modeleaza practic viata.

CONSUMATORUL DE TEHNOLOGIE

Am descoperit lucruri extrem de interesante legate de interactiunea romanilor cu tehnologia si brandurile acesteia. Poate cel mai important este legat de batalia interioara a consumatorului intre pragmatism si aspirational. “Consumatorul face un adevarat pitch in alegerea unui produs, incercand sa imbine aceste doua componente importante pentru el: o marca ce imi ofera ceea ce am nevoie la un pret bun versus marca pe care mi-o doresc si o admir. Se da o batalie interioara, de cele mai multe ori ratiunea fiind cea care castiga”, arata Adina Vlad. Prin urmare, dincolo de aspectul aspirational, categoria tech este totusi una pragmatica, vazuta ca ajutor, oferind consumatorului mai mult timp pentru sine, insa oferindu-i si beneficii functionale intr-un mod distractiv si interesant.

Dualitatea se manifesta si in alta directie. Astfel, consumatorii de tehnologie romani sunt atrasi de tot ce este nou, insa majoritatea nu vor sa fie ei primii, ci asteapta sa incerce altii produsul si, daca se dovedeste bun, il vor cumpara si ei. Iar contextul de criza a adus schimbari privind raportarea consumatorul la branduri. Romanii cer in acest moment de la brandurile tech din ce in ce mai multe beneficii, astfel ca alegerea unui brand nu se mai face doar din atasament. “Desi suntem intr-o piata pragmatica, iubirea exista, doar ca «trece prin stomac». Practic, consumatorul il atragi emotional – se indragosteste de brand, dar il convingi functional – ca sa iubeasca cu adevarat produsul”, spune Adina Vlad.

DE CE IUBIM BRANDURILE TECH?

Rezultatele topului reflecta acest comportament al consumatorului de tehnologie. O marca iubita este o marca populara si recomandata de catre ceilalti sau cu care consumatorul interactioneaza si il face sa fie multumit de produsul ei. Astfel, marcile cu traditie precum Samsung, Sony, HP, Philips, LG, Nokia sunt printre fruntase, fiindca au demonstrat in timp adevarata lor valoare. Dar, ca sa fii in varf, trebuie sa aduci ceva in plus, si aici Samsung, brandul aflat pe primul loc in topul realizat pentru Biz de Unlock Market Research, a reusit cel mai bine sa se remarce – a satisfacut atat nevoia consumatorului de nou, cat si pe cea de alegere sigura. In plus, Samsung a avut o prezenta foarte buna in locul in care se da pana la urma batalia – in magazin. Samsung este una dintre marcile care au inteles ca inovatia fara educare nu duce in mod direct la “iubire”.

Cercetarea a identificat doua tipologii majore ale consumatorilor de tehnologie. In primul rand sunt cei pentru care conteaza prezenta in piata a brandului pe mai multe categorii. Astfel, legitimitatea unui brand pe o anumita categorie se va transfera si la celelalte. Aici puncteaza Samsung, LG si Philips. A doua tipologie este cea a consumatorului atras de marcile specializate. Pe de o parte sunt marcile expert (Nokia, Toshiba, BlackBerry, HP), care castiga increderea consumatorului prin inradacinarea intr-o categorie importanta. Pe de alta parte sunt marcile aspirationale ca Apple, dar si Sony, care cuceresc prin diferentiere, initiativa si putere.

MARCILE DE TOP

Unlock a identificat patru categorii importante in care se impart brandurile de tehnologie, in functie de atasamentul consumatorilor si rata de folosire a produselor. Marcile emergente sunt cele care se remarca mai putin din punct de vedere afectiv si sunt folosite intr-o masura mai mica. Marcile pragmatice ofera produse/servicii de calitate, dar implica mai putin consumatorii la nivel emotional, folosite dar mai putin iubite. Marcile aspirationale sunt cele de care consumatorii sunt atasati emotional, dar pe care nu le folosesc in viata de zi cu zi. Marcile puternice sunt brandurile “model”, care reusesc sa cucereasca consumatorul atat emotional, cat si functional, fiind folosite si iubite in acelasi timp.

Liderul topului realizat de Unlock Market Research este Samsung. Este atat o marca iubita, cat si folosita de catre romani. Este un brand in pas cu timpurile, inovator, ce ofera o alitate inalta intr-un mod dinamic si atractiv. Consumatorii atasati de Samsung sunt persoane tinere (25-35 de ani), cu venituri medii si educatie medie si inalta.

Sony este una dintre marcile puternice, un lider in tehnologie, o marca pe care romanii o admira si isi doresc sa o detina, oferindu-le  siguranta unui produs realizat la standarde inalte. Este un brand preferat de persoane mai degraba peste 25 de ani, cu studii superioare si venituri medii si ridicate.

Un caz interesant il constituie iPhone. In primul rand, acest brand este in Romania mult peste cel al Apple, existand consumatori care nu fac neaparat legatura intre cele doua. iPhone este o marca aspirationala pentru romani, un simbol de statut, fiind foarte cunoscuta si iubita, insa mai putin utilizata. Reuseste sa cucereasca prin originalitate si diferentiere. Este greu de definit o categorie stricta de consumatori atasati de acest brand, dar in general este vorba mai degraba de persoane mature, casatorite si cu venituri medii, mai degraba barbati peste 30 de ani.

LG este considerata o marca “partener”, care reuseste sa cucereasca consumatorul prin beneficii rationale si onestitate – un raport bun calitate/pret, o varietate mare de produse, atingand astfel o plaja larga de consumatori. Este apreciata de persoane casatorite si cu copii, cu educatie medie si venituri medii. Traditia conteaza in cazul Panasonic, care reuseste sa genereze atasament printr-o prezenta indelungata pe piata, brandul fiind apreciat de persoane cu educatie medie, de peste 35 de ani, venituri scazute si medii.

O prezenta familiara este si Philips, mereu aproape de consumatori. Si-a castigat atasamentul oferind produse de incredere ce reprezinta mereu o alegere de calitate. Marca este preferata mai degraba de femei, cu varsta intre 25 si 45 de ani, cu studii si venituri medii. HP aduce in prim-plan pragmatismul, fiind o marca iubita de romani din ratiuni functionale, de produs si pentru ca ofera calitate si performanta la un pret corect. Este preferata mai ales de barbatii tineri, necasatoriti, cu varsta intre 18 si 35 de ani, cu educatie medie si superioara.

In ciuda problemelor la nivel global, Nokia este una dintre cele mai cunoscute marci de catre romani, puternica si cu traditie, oferind siguranta unei alegeri bune. Este iubita pentru stabilitatea ei pe piata, fiind mereu prezenta in viata de zi cu zi a consumatorului si apreciata de o varietate mare de persoane, in care predomina totusi persoane de peste 25 de ani, cu studii superioare si venituri medii si ridicate. Toshiba este o marca puternica si profesionista, care reuseste sa cucereasca consumatorul prin aspecte rationale (performanta ridicata, inovatie, mereu in cautarea si realizarea unui produs mai bun). Preferata mai degraba de barbati necasatoriti, cu educatie si venituri peste medie.

Desi nu are o prezenta de masa in Romania, BlackBerry este o marca emergenta de incredere si admirata de consumatorul autohton, fiind insa mai degraba o marca functionala, asociata cu profesionalism si statut. E preferata persoanelor tinere, intre 18 si 34 de ani, cu educatie si venituri medii si ridicate.

METODOLOGIE

Realizarea topului s-a facut printr-un studiu cantitativ constand in 100 de interviuri telefonice, realizate in Bucuresti, esantionul cuprinzand barbati si femei cu varsta intre 18 si 45 de ani. Preferinta / atasamentul pentru o marca a fost determinat folosind metoda MaxDiff (Maximum Differentiation Scaling). Respondentii au realizat alegeri multiple intre marci, in urma carora a fost calculat un indice de preferinta. Ierarhia marcilor este realizata pe baza unui index cumulat, calculat folosind scorul de preferinta (MaxDiff), precum si categoriile in care este prezenta fiecare marca. Astfel, cu cat o marca este aleasa de mai multi respondenti si este prezenta pe mai multe categorii din piata, cu atat aceasta este clasata pe o pozitie mai inalta din top.

1 Samsung

Ascensiunea brandului din Coreea de Sud a fost exponentiala in ultimii ani, gratie in principal deciziei de a investi masiv in divizia de smartphone-uri. Astazi, Samsung este liderul pietei mondiale de telefoane mobile in general, nu doar pe segmentul telefoanelor inteligente. Compania pare, in acest moment, singura care poate tine piept tavalugului iPhone, mai ales prin intermediul seriei Samsung Galaxy S, care va ajunge in curand la a patra generatie. La fel ca Apple, Samsung a inteles importanta designului si a unor functii usor de folosit – desigur, sirul de procese dintre cei doi giganti legate de incalcarea patentelor este departe de a se fi incheiat. Samsung Galaxy S III, de exemplu, detecteaza trasaturile fetei, vocea si gesturile si se adapteaza la utilizatorul individual, iar prin intermediul functiei “Smart stay” recunoaste modul in care este utilizat telefonul – de la citirea unor ebook-uri la navigare web – prin detectarea ochilor utilizatorului cu ajutorul camerei frontale. Iar Samsung Galaxy Tab a impus brandul si pe segmentul tabletelor. Pentru cei indecisi sa aleaga intre un smartphone si o tableta, producatorul sud-coreean a oferit un “hibrid” (phablet), prin intermediul Galaxy Note.

A doua generatie, Samsung Galaxy Note II, are un display HD Super AMOLED de 5,5 inch si o versiune optimizata de S Pen – stilusul fiind reproiectat, oferind mai multa precizie, confort la utilizare si apropiindu-se de experienta naturala a scrisului de mana. Dar Samsung s-a extins si in alte domenii legate de tehnologie, lansand laptopuri si ultrabook-uri ce se remarca nu doar prin performante de calcul, ci si prin design, cum ar fi Seria 9, notebok premium ultrasubtire lansat in toamna anului trecut. In acelasi timp, compania a investit masiv in zona televizoarelor inteligente. Interfata de Smart TV propusa de producatorul sud-coreean pentru 2013 e formata din trei ecrane, similare celor de pe smartphone-uri, pe care le putem derula cu ajutorul telecomenzii sau prin simple comenzi ale mainii. In cadrul CES 2013, Samsung a lansat in premiera mondiala un televizor OLED cu ecran curbat, impingand astfel limitele inovatiei in materie de home entertainment. Noile televizoare dau un efect de adancime imaginilor, similar celui din salile de cinema cu IMAX.

2 Sony

Anul 2012 a fost foarte important pentru Sony, prin prisma despartirii de Ericsson pe zona de telefoane mobile. Astfel, compania a lansat mai multe smartphone-uri sub brandul Sony, cel mai nou fiind Xperia Z, dotat cu primul senzor din lume cu HDR. Modelul dispune de noul ecran Reality Display Full HD 1080p de 5 inch si de procesorul de imagine BRAVIA Engine 2 pentru imagini clare si realiste. Sony Xperia Z este dotat cu o camera de 13 MP si conectivitate 4G LTE. De altfel, toate terminalele din seria Xperia au fost bine primite pe piata.

Provocarea pentru japonezi in zona de smartphone va fi sa incerce sa se apropie de liderii Apple si Samsung, dar si sa tina piept asteptatei avalanse de terminale din China. Pe zona de mobilitate, compania are si tablete si MP3 playerele Walkman, dar si laptopurile VAIO, foarte apreciate de utilizatori. Sony este deja un nume puternic in zona camerelor digitale, unde familia de produse Cyber-shot se bucura de un real succes. Noua gama de camere foto compacte Sony Cyber-shot WX200 si WX60 e dotata cu binecunoscutul senzor Sony Exmor R CMOS, care ofera imagini luminoase, bogate in detalii si posibilitatea de a inregistra clipuri video Full HD. Compania este prezenta si pe zona camerelor digitale SLR cu seria “a” (Alpha). Compania are, de altfel, o prezenta puternica pe zona audio-video, prin televizoarele LCD de inalta definitie BRAVIA.

3 iPhone

Poate ca niciun produs nu a reusit sa starneasca atata emotie ca iPhone. La finele anului trecut, pentru prima data in istoria Apple pe segmentul smartphone, iPhone si-a modificat dimensiunile ecranului, in pofida convingerii lui Steve Jobs ca un ecran mai mare decat cele promovate de primele versiuni iPhone va suferi la capitolul ergonomie. Desi iPhone 5 a venit cu un display mai mare si un procesor mai performant, o parte din fanii brandului s-au plans de lipsa acelui “wow factor” prezent la lansarea modelelor precedente. Surse din jurul companiei au dezvaluit in presa americana ca Apple lucreaza la dezvoltarea unui nou produs, iWatch, dar si la lansarea iPhone 5S, o versiune imbunatatita a terminalului lansat anul trecut.

4 LG

Compania sud-coreeana s-a impus mai intai in domeniul audio-video, mai ales prin intermediul televizoarelor sale, si recent in zona de Smart TV si 3D. LG a reusit sa transfere cu succes expertiza in design si tehnologie si in domeniul smartphone-urilor – sa nu uitam ca LG Prada a fost primul telefon mobil cu ecran tactil capacitiv, lansat in 2006. Cel mai nou jucator al companiei pe segmentul smartphone este LG Optimus G Pro, modelul cu cel mai mare ecran din portofoliul LG (5,5 inch), o rezolutie de 1.920 x 1.080 pixeli si o densitate de 400 ppi. Noul smartphone are 2 GB RAM, 32 GB memorie interna plus slot Micro SD, camera foto de 13 megapixeli, completata de o camera frontala de 2,1 megapixeli, o baterie de 3.140 mA si include tehnologia 4G LTE.

5 Panasonic

Pentru producatorul nipon de aparate electrice si electrocasnice, anul 2012 nu a fost tocmai unul grozav.  Panasonic a inregistrat in cel de al patrulea trimestru al anului fiscal pierderi financiare record, care s-au ridicat la 5,49 miliarde de dolari, vina apartinand aproape in totalitate diviziei de televizoare. Cu resuscitarea acesteia pe agende, japonezii nu au stat prea mult pe ganduri si au lansat la inceputul anului cel mai mare OLED din lume, un prototip cu 8,29 de milioane de pixeli. Tot la inceput de 2013 compania a introdus noua linie de Smart VIERA Plasma HDTV, care consta in 16 modele de televizoare.

6 Philips

Compania olandeza a vandut in luna aprilie 2012 divizia de televizoare, iar in ianuarie 2013 a anuntat vanzarea liniei audiovideo catre japonezii de la Funai Electric, insa televizoarele Philips vor continua sa fie prezente pe pietele europene, intrucat TP Vision va continua sa produca televizoarele sub marca Philips pentru batranul continent. Philips Electronics se distanteaza astfel de zona electronicelor, care a consacrat-o, dar ramane cel mai mare producator mondial de corpuri de iluminat si se va concentra pe activitati mai profita bile cum ar fi sanatatea, electrocasnicele si produsele de iluminat.

7HP

Activa in peste 170 de tari din intreaga lume, HP detine un portofoliu complet de produse tehnologice, de la dispozitive individuale la unele dintre cele mai puternice instalatii de supercomputere din lume, de la fotografie digitala la divertisment digital si de la tehnica de calcul la solutii de imprimare la domiciliu. Saptamanal, compania livreaza peste un milion de imprimante si, anual, 48 de milioane de unitati PC. Unul din trei servere livrate in intreaga lume este HP, iar software-uri HP fac posibile servicii de telefonie pentru peste 300 de milioane de utilizatori de telefoane mobile din intrega lume.

8 Nokia

Datorita inovatiilor in domeniul tehnologiei, Nokia, cu peste 1,3 miliarde de utilizatori in intreaga lume, a fost ani la rand unul dintre cele mai recunoscute branduri din lume si lider pe piata telefoanelor mobile. De ceva timp, pe fondul concurentei venite din partea Apple si Samsung (care a preluat fotoliul de lider global pe piata  telefoanelor mobile), Nokia a pierdut destul de mult teren in principal in zona de smartphone, pe care incearca sa-l recupereze prin colaborarea cu Microsoft pentru Windows Phone. Lansarea recenta a noilor modele Lumia a aratat ca Nokia poate avea un cuvant de spus in zona de smartphone.

9Toshiba

Un nume cu traditie in industria electronice, Toshiba este un conglomerat de companii cu 210.000 de angajati in intreaga lume si vanzari anuale care depasesc 74 miliarde de dolari. Devenit cunoscut pe piata romaneasca mai ales prin gama de televizoare, brandul a fost foarte activ in ultimii ani in zona laptopurilor si, mai nou, a tabletelor. Seria Satellite (ultrabook-uri si tablete) s-a bucurat de succes la nivel international nu doar la nivel de performante, ci si in ceea ce priveste designul. Pe regiuni, Toshiba face cele mai multe vanzari in Japonia (45%), urmata de America de Nord (19%), Asia si Oceania (19%) si Europa (12%).

10 BlackBerry

Producatorul canadian BlackBerry (cunoscut pana recent sub numele de Research In Motion – RIM) a lansat la inceputul lunii februarie noul BlackBerry 10, un dispozitiv reinventat, care beneficiaza de o platforma ce promite experiente noi in termeni de mobilitate si putere de calcul. Noua gama de telefoane inteligente a fost lansata in doua variante, BlackBerry Z10 – cu ecran tactil – si BlackBerry Q10 – cu tastatura fizica. Ramane de vazut daca noua gama de smartphone-uri, endorsata printre altii de Angela Merkel, va reusi sa ajute compania sa-si revina, dupa ce anul trecut a inregistrat o scadere a volumului de vanzari cu 51%.

11 Fujitsu

Compania nipona este unul dintre cei mai puternici jucatori din industria telecom, insa dezvolta afaceri solide si in IT. Plasticul biodegradabil din notebookuri este una dintre cele mai cunoscute inovatii in materie de tehnologie. Compania a prezentat recent in Romania noua tableta Stylistic Q702, cu care intentioneaza sa atace segmentul utilizatorilor de business care au nevoie sa-si administreze afacerile oriunde s-ar afla. Tableta foloseste Windows 8 si se poate conecta la o tastatura, transformandu-se in notebook.

12 Dell

Compania trece la nivel global printr-o perioada de ajustari la nivel de management, in urma recentului anunt privind delistarea si preluarea de catre investitori condusi de CEO-ul si fondatorul Michael Dell a unui pachet de actiuni in valoare de 24,4 miliarde de dolari. Compania este numarul trei mondial in domeniul PC-urilor. Dell concureaza puternic pe segmentul laptopurilor cu seria Inspiron, dar si prin ultrabook-urile XPS. Recent, Dell a semnat un acord cu ELKOTech privind distributia pe piata romaneasca a produselor de pe segmentul consumer, dar si pe cel enterprise si al IMM-urilor.

13 HTC

Intrata in forta pe piata smartphone-urilor in urma cu cativa ani, compania taiwaneza si-a pierdut din suflu in ultimii doi ani, dar spera sa revina in forta in 2013. Principalul atu poate fi nou lansatul HTC One, care a primit deja premiul GSMA pentru cel mai bun dispozitiv, tableta sau smartphone nou de pe piata. Cu un ecran de 4,7 inch Full HD la 1080 p si procesor Snapdragon 600 Qualcomm quad-core, One are performante impresionante, dublate de camera UltraPixel cu HTC ZOE, ce ofera utilizatorilor posibilitatea de a fotografia sau filma la rezolutie mare. HTC One ofera si o experienta audio unica prin HTC BoomSound – boxe stereo frontale cu amplificator dedicat.

14 Asus

Este al treilea furnizor mondial de laptopuri consumer, dar si producatorul celor mai vandute placi de baza. Brandul a crescut puternic in ultimii ani pe segmentele de monitoare, PC, laptopuri, tablete, servere, dispozitive multimedia, solutii wireless, echipamente de retea si telefoane mobile. Cea mai noua arma a companiei este Asus PadFone Infinity, un smartphone cu ecran cu diagonala de 5 inch si rezolutie Full HD care se transforma intr-o tableta de 10,1 inch cand este cuplat la PadFone Infinity Station. Compania a lansat recent si o gama extinsa de portabile cu ecrane multi-touch si suport pentru Windows 8.

15 Acer

Compania detine de 5 ani pozitia de lider pe piata de PC-uri portabile din Romania ca numar de unitati vandute, inregistrand in 2012 o crestere de 43%. Acer este pe locul 2 la nivel global pe segmentul de  notebook-uri. Printre noutatile gamei Acer se numara ultrabook-urile Aspire S7 si M3 (acesta din urma cu touchscreen), dar si notebook-ul Aspire V5 cu ecran tactil si tableta Iconia W700, toate cu Windows 8. Acer Acer livreaza produse in Romania exclusiv prin intermediul distribuitorilor autorizati Elko Tech, Micro Labs, Skin si Scop Computers.

16 E-Boda

Este una dintre companiile romanesti care nu se tem sa concureze cu jucatorii globali. A inceput in zona de DVD player, s-a extins in zona de monitoare si televizoare, iar recent a intrat pe piata tabletelor, unde vizeaza o cota de piata de 10%. E-Boda a lansat in iulie 2012 doua tablete, Impresspeed E200, adresata segmentului mediu, si Impresspeed Essential A100, bazate pe sistemul de operare Android 4.0. E-Boda Impres speed E200 are iesire HDMI, ce permite conec tarea chiar si la un televizor 3D.

17 PlayStation

PlayStation a fost prima consola de jocuri lansata de Sony, iar prima versiune s-a bucurat de un succes extraordinar, depasind cota de 100 de milioane de unitati vandute. Succesul a facut ca PlayStation sa ajunga la cea de a patra generatie. Astfel, PS4 va fi disponibil la sfarsitul lui 2013 si va beneficia de caracteristici precum integrare sociala, personalizare inteligenta si noul PlayStation Network, care incorporeaza tehnologia cloud. PlayStation concureaza pe segmentul consolelor de jocuri cu Xbox si Wii, lansate de Microsoft, respectiv Nintendo.

18 Allview

Compania brasoveana Visual Fan este unul dintre cei mai activi jucatori de pe piata locala a device-urilor mobile, fiind recunoscuta pentru frecventa ridicata cu care lanseaza noi modele de tablete si smartphone-uri sub brandul Allview. Brasovenii au lansat la Mobile World Congress Barcelona 2013 primul telefon propriu cu procesor Quad Core, care permite rularea fluenta a aplicatiilor si jocurilor. La Cebit, Allview a anuntat lansarea unei noi tablete, AX2 Frenzy, care beneficiaza de 3G incorporat si e disponibila de la pretul de 599 lei.

19 Logitech

Pe o piata a perifericelor pentru PC-uri, laptopuri, tablete si dispozitive audio-video dominata de producatori ieftini, Logitech face nota discordanta prin calitate si design. La inceputul acestui an, patru dispozitive Logitech au fost premiate pentru excelenta in design la Premiile Good Design Awards 2012: Logitech Wireless Combo MK240, sistemul audio Logitech UE Mobile Boombox, Logitech Touch Mouse T620 pentru Windows 8 si Logitech Ultrathin Keyboard Cover (carcasa-tastatura pentru iPad). Compania este foarte activa in zona de home entertainment si gaming.

20 Xbox

Xbox a fost pariul Microsoft pentru a ataca piata consolelor de jocuri. Consola lansata in 2001 era in concurenta directa cu PlayStation 2 (Sony), Dreamcast (Sony) si GameCube (Nintendo). Xbox 360, lansat in 2005, a ajuns la vanzari de 76 de milioane de unitati la nivel global. Unul dintre cele mai importante feature-uri este Xbox Live, un serviciu care le permite gamerilor sa concureze online, sa descarce jocuri, demo-uri, trailere, show-uri TV, muzica si filme. Microsoft a lansat device-ul periferic Kinect in 2009, care le permite utilizatorilor sa se bucure de experienta de gaming fara a folosi un gamepad, ci doar prin gesturile corpului.

21 Huawei

Chinezii de la Huawei au cucerit recent fotoliul de lider al pietei de echipamente telecom, devansand Ericsson. Compania s-a orientat in ultimii ani si pe segmentul consumer, promovand o gama variata de smartphone-uri si tablete. Oficialii companiei au afirmat recent ca in urmatorii cinci ani vor sa depaseasca Samsung si Apple pe piata de smartphone-uri. Huawei a lansat la inceputul anului MediaQM31 Media Streamer, care combina functionalitatea unui player multimedia cu cea a unui smart TV, pentru a reda la televizor imaginile pe care le vedem pe smartphone sau tableta, prin intermediul unei conexiuni WiFi.

22 Wii

Wii este a cincea generatie de console de jocuri produsa de Nintendo. Desi nu este la fel de puternica precum principalii competitori, PlayStation 3 si Xbox 360, device-ul lansat de japonezi s-a bucurat de succes in toate pietele majore in care e prezent: SUA, Asia si Europa. Principalele atuuri ale Wii sunt sistemul de control inedit, bazat pe miscarile utilizatorului, dar si pretul mai convenabil decat al concurentilor. Succesorul celebrei console este Wii U, care beneficiaza de un touchscreen cu rezolutie de 1080p si este compatibil cu toate accesoriile adiacente consolei clasice Wii.

23 Lenovo

Anul trecut a fost unul dintre cei mai buni pentru Lenovo, care a ajuns pe locul 2 pe piata de PC-uri la nivel global, iar in Romania si-a intarit pozitia, ocupand locul 3. Pe langa PC-uri, compania este foarte activa pe segmentul laptopurilor, inclusiv noile convertibles (laptopuri ce pot fi convertite in tableta), dar ataca si zona tabletelor “pure”, a smartphoneurilor si a dis po zitivelor smart TV. Reprezentanta din Romania spera sa lanseze in acest an smartphone-urile Lenovo pe piata locala, pentru a-si completa oferta ce ofera mobilitate sporita utilizatorilor atat din segmentul consumer, cat si din zona de business.

24 Evolio

Compania din Romania a lansat recent tableta premium Evolio Aria Mini cu display IPS HD de 8 inch si procesor dual core de 1,5 GHz. Liviu Nistoran, CEO-ul Evolio, a anuntat recent intentia de a lansa un nou model de tableta in primul trimestru al acestui an. Compania concureaza pe piata locala cu jucatori globali ca Samsung, Apple, Acer, Asus, HP si Serioux, dar si cu cei locali (Allview, E-Boda). In trecut, Evolio era specializata pe comercializarea de sisteme GPS, insa odata cu expansiunea device-urilor mobile, a devenit unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata tabletelor din Romania.

25 Kindle

Brandul Kindle e dezvoltat de retailerul online Amazon domina piata e-readerelor, instrumente ideale pentru cei care doresc sa citeasca pe suport digital carti, dar si reviste, bloguri sau ziare. Nu mai putin de cinci generatii de e-readere Kindle au facut furori in randul celor pasionati de tehnologie, pana cand compania a decis sa faca urmatorul pas spre nisa tabletelor, lansand Kindle Fire cu display de 7 inch, la doar 199 de dolari. Decizia a fost excelenta: in momentul de fata, Kindle Fire este a doua tableta din lume ca vanzari, fiind devansata doar de iPad.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: