Analize Stiri

Cine aduce cresterea economica din 2015?

2 feb. 2015 2 min

Cine aduce cresterea economica din 2015?

Reading Time: 2 minute

Coface are doua vesti pentru Romania: una buna si una proasta. Vestea buna este ca vom avea crestere economica si in 2015. Vestea proasta este ca motoarele de crestere din 2014, consumul si productia industriala, incep sa dea semne de oboseala.

Astfel, Coface Romania estimeaza ca, in acest an, cresterea PIB-ului va fi de 2,7% (cu posibilitatea de a varia intre 2,5% – 2,7%), la un nivel asemanator cu cel de 2,5% estimat pentru 2014. „Desi activitatea economica isi va mentine tendinta crescatoare si in anul 2015, economia Romaniei ramane in continuare fara motoare de crestere sustenabila pe termen mediu. Astfel, consumul si productia industriala, principalii piloni care au sustinut cresterea economica din anul 2014, vor decelera in anul curent, primul pe fondul apetitului redus de creditare si a continuarii procesului dezindatorarii, iar al al doilea pe fondul temperarii exporturilor, care vor fi depasite de dinamica importurilor pentru prima data in ultimii patru ani”, a declarat Constantin Coman, Country Manager, Coface Romania. Acesta a adaugat ca cele mai mari asteptari pentru anul 2015 vin dinspre zona investitiilor si a absorbtiei in crestere a fondurilor europene.

Dupa ce anul trecut deficitul de cont nu a depasit 1% din PIB, in 2015 acesta va urca pana la 1,5% din PIB, pe fondul unui avans mai rapid al importurilor. Potrivit Coface, finantarea deficitului de cont curent este momentan acoperita prin nivelul investitiilor straine directe, precum si prin perspectivele de crestere a absorbtiei fondurilor europene, 2015 fiind ultimul an in care se primesc sumele alocate pentru programul 2007 – 2013.

La nivel global, cresterea economica va accelera moderat pana la +3,1% in 2015, dupa +2,8% in 2014 si +2,7 in 2013. In SUA, revenirea este puternica, Coface estimand o crestere economica de 2,9% in acest an, in timp ce Uniunea Europeana se reface mai lent, urmand sa aiba un plus de 1,2% in 2015, fata de 0,8% anul trecut.

Foto: Dreamstime

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: