Cine nu-i gata il ia W cu lopata
Economia mondiala trebuie sa reinvete alfabetul cresterii. Pentru moment, pare blocata la litera fatidica W, o ilustrare plastica a unui posibil al doilea val al crizei. Poate fi prevenit acesta? Da, dar nu cu vorbe goale, ca pana acum.
In august in flacari, urmat de un septembrie facut scrum? Este intrebarea aflata pe buzele tuturor atunci cand vorbesc despre evolutia economiei globale. In august, SUA si-au pierdut ratingul maxim, bursele europene au invatat noi valente ale lui rosu, iar zona euro a avut nevoie de intalniri politice la cel mai inalt nivel pentru sustinere. Romania a avut si ea parte de o vara fierbinte, caci noi masuri economice dure trebuie luate pentru revenirea economiei. Nimeni nu ar fi putut sa prevada ca America isi va pierde vreodata ratingul AAA.
Insa acest lucru s-a intamplat, Standard & Poor’s considerand ca problemele pe care Statele Unite le au cu deficitul sunt atat de grave, incat cea mai puternica economie a lumii nu mai merita ratingul maxim. S-au prabusit bursele, s-au panicat investitorii, au aparut cei mai puternici oameni ai Americii in fata opiniei publice pentru a calma spiritele.
Dupa o vreme, scaderea ratingului a trecut in derizoriu, pentru ca economia globala traverseaza alte crize: Franta isi vede amenintat sistemul bancar, zona euro intampina problem care necesita rezolvari rapide pentru a putea supravietui, datoriile suverane ale multor state europene produc dezechilibre majore in functionarea normala a echilibrului si asa fragil al Europei. Iar pericolul nu s-a sfarsit, caci problemele Greciei au inca efecte grave asupra zonei euro, cele ale Spaniei, Portugaliei, Italiei ameninta cu noi masuri de austeritate fiscala pentru intreaga economie europeana, iar criza datoriilor suverane este departe de final.
In plus, Batranul Continent se mai confrunta, in afara problemelor economice, si cu manifestari sociale deviante (revoltele din Anglia, cele din Germania, turbulentele din Spania, masacrul din Norvegia), care duc la o agravare generala a starii generale a pacientului Europa. Este nevoie de masuri extreme pentru a rezolva rapid problemele sociale, care ameninta functionarea statelor, pentru ca guvernele sa se aplece cu o mai multa dedicatie asupra rezolvarii problemelor economice. “Cred ca problemele din zona euro si SUA care au cauzat turbulentele din ultima perioada pe pietele financiare au o natura structurala. Rezolvarea acestor probleme necesita eforturi foarte hotarate de consolidare fiscala si reforme structurale, actiunile intreprinse pana acum de bancile centrale avand doar efecte limitate”, spune Ionut Dumitru, economistul-sef al Raiffeisen Bank sipresedintele Consiliului Fiscal.
Desi probabilitatea unei noi recesiuni a crescut mult, inca exista sanse ca aceasta sa fie evitata la nivel global. Recent, participantii la pietele financiare, inclusiv ING, si-au redus proiectiile pentru ritmul de crestere al economiilor SUA sau al zonei euro, insa prognozele nu sunt ingrijoratoare. Astfel, economistii de la ING se asteapta ca SUA si zona euro sa inregistreze anul acesta cresteri de 1,7% si respectiv 1,9%, ambele ritmuri de crestere fiind mult mai apropiate de performanta medie inregistrata in deceniul ce a precedat crizei (aproximativ 3% pentru SUA si 2,3% pentru zona euro), decat de scaderile inregistrate in 2009 (-3,5% in S.U.A. si -4,1% in zona euro). Nu exista un set de masuri care sa rezolve problemele curente. Modul in care s-a luptat pana acum cu criza este fara precedent in istorie, iar rezultatele viitoare sunt incerte. “Caderile din ultima perioada pe pietele globale sunt strans legate de lipsa de pricepere cu care politicienii au abordat cazuri importante si denota o scadere a increderii pietelor in capacitatea politicienilor de a promova in continuare masuri care sa sprijine cresterea economica”, spune Nicu Chidesciuc, economist-sef, si Vlad Muscalu, economist la ING Bank Romania.
In tot acest peisaj, problemele Romaniei sunt mai degraba structurale, decat de natura financiara. Sigur, bursa si cursul valutar reactioneaza la ce se intampla pe pietele internationale, insa din punct de vedere economic lucrurile au o oarecare stabilitate, care trebuie sa isi gaseasca consolidarea pentru a a evolua pozitiv pe viitor. Romania depinde in acest moment foarte mult de ceea ce face statul si de cum conduce reformele pornite odata cu acordurile internationale. “Din punctul de vedere al Romaniei, solutiile sunt continuarea reformelor fiscale, atingerea tintelor de deficit bugetar stabilite impreuna cu FMI si reducerea cheltuielilor publice pentru a permite micsorarea contributiilor sociale, in asa fel incat firmele din industrie (motorul cresterii economice in acest moment) sa aiba costuri mai mici cu forta de munca”, considera Dan Bucsa, economist-sef al UniCredit Tiriac Bank.
De aceea, in cazul Romaniei, este posibil ca investitorii sa se uite cu atentie deosebita la prudenta exercitata in cazul cheltuielilor publice. Aceasta atentie se datoreaza nu numai alegerilor din 2012, ci si faptului ca economia Romaniei ar putea sa aiba o performanta mai slaba decat cea prognozata de oficialitati in 2012, avand in vedere evenimentele de la nivel global.
La un an de la prima editie, Social Media Summit revine la Timisoara
Afaceri la inaltime
Basta cu la dolce vita
EDITORIAL
Un Biz, 3 proiecte
Din ce in ce mai multa lume ne intreaba de unde ne inspiram. De unde luam toate ideile pe… [citeste articol]
SPECIAL
Bloggerii si companiile in viziunea Biz
Pentru editia speciala a revistei Biz dedicata celor mai prezente branduri in social media,…[citeste articol]
Evenimente
High Impact Friends
A doua editie a High Impact Friends a fost un bun context de discutii despre viitorul social… [citeste articol]
Vino sa fii eco la GreenBizforum 6
Daca vrei sa afli tendintele momentului in dezvoltare sustenabila Green BizForum este solutia [citeste articol]
SMS Brasov
Cel mai mare eveniment regional despre influenta online, networking si strategii de marketing… [citeste articol]
Oamenii Biz
Dansand cu viata
Dupa opt ore de antrenament, a intrat din nou in sala, s-a echipat, a exersat pozitii de dans… [citeste articol]
Gene romanesti in Marea Britanie
Gabriella Ficz a plecat din tara in urma cu 12 ani pentru a lucra in cercetare alaturi de… [citeste articol]
Pariuri pentru noul an
Ajunsi la final de an, am decis sa privim ca intotdeauna spre viitor si sa alegem oamenii… [citeste articol]
Topuri Biz
Avem o coperta. Ce facem cu ea?
Daca nu ati descarcat inca aplicatia Aurasma pentru a vedea contentul ascuns de coperta Top… [citeste articol]
Top Social Brands
In premiera, la patru ani de la prima editie a clasamentului celor mai active branduri in… [citeste articol]
Un Biz, 3 proiecte
Din ce in ce mai multa lume ne intreaba de unde ne inspiram. De unde luam toate ideile pe… [citeste articol]
Interviuri
Ciocolata cu aroma de export
Ciocolata Heidi, produsa in fabrica din Pantelimon, a devenit in ultimii trei ani un brand… [citeste articol]
Alexandru Lapusan ar investi in e-learning, lifestyle sau e-health
Si-a creat propria afacere in 2003 (la 24 de ani), impreuna cu doi parteneri si 3.000 de dolari… [citeste articol]
Cafea cu aroma de succes
La trei ani de la unul dintre cele mai de amploare rebrandinguri din FMCG-ul romanesc, Razvan… [citeste articol]
Opinii
Cazul brandului Inna
Daca n-ati ajuns in 2011 la Zilele Biz, va voi face un mic rezumat al prezentarii mele din… [citeste articol]
Evaluarea beneficiilor oferite de branduri
Iata o metoda rapida si ieftina de a intelege valoarea brandului tau in ochii consumatorilor… [citeste articol]
Aneta vazuta de Bogdan Naumovici 23 Communication Ideas
Aneta mi-a facut, poate, cel mai mare bine, din punct de vedere profesional. Nu m-a angajat… [citeste articol]
