Lifestyle

Coloana sonoră a României, accesibilă în format digital

24 nov. 2016 < 1 min

Coloana sonoră a României, accesibilă în format digital

Reading Time: < 1 minut

Iubitorii de muzică românească au acum acces la 20.000 de piese românești, înregistrate în perioada 1932 – 1992, pe platforma Electrecord.com.

Aplicația este singurul loc care aduce laolaltă cea mai mare parte a muzicii românești de dinainte de 1989: de la Phoenix, Iris, la Mirabela Dauer, Silvia Dumitrescu, Margareta Pâslaru și Maria Tănase, Ioana Radu și mulți alții.

Lansată de numai o săptămână, platforma este numărul 1 în topul aplicațiilor mobile de muzică, descărcate din App Store și numărul 7 în topul general. Peste 20.000 de români o au deja pe mobil, tabletă sau telefon. Varianta de mobil a Electrecord.com poate fi descărcată atât pe telefoanele cu sistem de operare Android, cât și pe cele cu sistem iOS.

 Aplicația permite ascultarea pieselor chiar și fără conexiune la internet. În prima lună, poate fi utilizată gratuit, iar ulterior accesul la piesele de pe platformă se va face pe baza unui abonament de 1, 6 sau 12 luni. Abonații pot chiar să descarce piesele preferate pe propriile calculatoare sau dispozitive mobi. Digitalizarea muzicii românești este un proces continuu, așadar echipa Electrecord.com va continua să adauge în platformă conținut îndrăgit de public.

Pentru digitalizarea celor peste 20.000 de piese, s-a lucrat mai mult de un an de zile. Acestor eforturi li se adaugă și procesul de dezvoltare a aplicației propriu-zise, astfel încât ea să fie cât mai ușor de utilizat.

Electrecord este prima casă de discuri românească, înfiinţată în anul 1932.

 

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: