Companii Finanțe Stiri

Corecție pe piața de M&A

5 apr. 2017 2 min

Corecție pe piața de M&A

Reading Time: 2 minute

Ioana Filipescu m Deloitte Romania e1491385202638Primul trimestru din 2017 a adus o corecție pe piața locală de fuziuni și achiziții (M&A), în care au devenit publice 28 de tranzacții semnificative cu o valoare anunțată de 368 milioane de euro, după ce în ultimul trimestru din 2016, valoarea tranzacțiilor atinsese un record.

Față de trimestrul I al anului trecut, numărul de tranzacții a crescut cu 40%, în timp ce valoarea a crescut cu 11%, arată Deloitte, într-un comunicat de presă. Față de trimestrul anterior, volumul tranzacțiilor a scăzut cu 10%, iar valoarea tranzacțiilor s-a înjumătățit, chiar și fără a lua în considerare cele două mega-tranzacții ale trimestrului IV (Mid Europa – Profi și Asahi – Ursus Breweries).

“Piața de fuziuni și achiziții traversează o perioadă propice, iar primul trimestru a fost în linie cu așteptările noastre. În continuare, estimăm că, la nivelul întregului an, activitatea la nivelul pieței să fie la fel de intensă comparativ cu 2016, având în vedere rezultatele în creștere ale companiilor din toate domeniile de activitate cât și un interes mare al fondurilor de investiții pentru România”, a spus Ioana Filipescu, partener consultanță în fuziuni și achiziții Deloitte România.

Cea mai mare tranzacție din primul trimestru a fost achiziția de către Fortuna Entertainment Group a Hattrick Sports Group, prezent în România prin Casa Pariurilor. După estimările noastre valoarea componentei românești a achiziției a fost de 51 milioane euro. În cadrul tranzacției, Deloitte a realizat due diligence pentru cumpărător. A doua tranzacție după valoare a fost preluarea și majorarea de capital de 50 milioane euro a City Insurance de către fondul specializat Berlin London Beteiligungs. Podiumul este completat de achiziția depozitului de la Oarja de către Globalworth Real Estate, care a plătit 42,5 milioane euro pentru a intra în posesia spațiilor.

Deloitte piata MA Q1 2017

Valoarea medie a unei tranzacții a fost de 25 milioane euro în primul trimestru, similar cu cea din trimestrele precedente, dar sub nivelul din trimestrul IV 2016. Dacă luăm în considerare tranzacțiile ale căror valori nu au fost făcute publice, Deloitte estimează că piața de tranzacții de fuziuni și achiziții din România a fost de 370-500 milioane euro în primele trei luni ale anului 2017.

În această perioadă, echipa de Corporate Finance a Deloitte a încheiat cu succes negocierile privind vânzarea afacerilor de brutărie proaspătă ale GoodMills unui grup de 18 cumpărători locali și are în lucru o serie de tranzacții, în diferite stadii de execuție, atât de partea vânzătorului cât și de partea cumpărătorului.

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: