Cum arată noul sediu Lidl din București

Noul sediu Lidl România, cu o suprafață de peste 12.500 mp, situat în zona Aviației, a fost construit folosind materiale și tehnologii care permit cel mai redus impact asupra mediului.

“Este o clădire excepțională, una dintre cele mai sustenabile din România. Am ales tehnologii revoluționare, totul este conceput pentru a fi cât mai eco-friendly, dar și cu facilități excelente pentru angajații noștri”, a declarat Frank Wagner, Președintele Consiliului de Conducere Lidl România.

Realizată în parteneriat cu Skanska, clădirea a fost proiectată pentru a îndeplini cerințele sistemului de evaluare britanic BREEAM, cel mai înalt standard de sustenabilitate și eficiență în domeniu.

Sediul central Lidl România, situat lângă cel mai “verde” magazin din portofoliul Lidl, este format din două clădiri separate interconectate. Prima are patru etaje și cuprinde zonele cu facilități pentru angajați, iar cea de-a doua are șase etaje și este compusă din două corpuri simetrice, cu spații de birouri.

Fiecare nivel al clădirii este asociat unei zone ale țării, iar o parte dintre cele 25 de săli de întâlniri sunt denumite după locuri unice din România. Birourile de tip open-space au până la 360 de spații individuale. Compania asigură zilnic fructe proaspete în spațiile de relaxare pentru angajați, iar aceștia își pot prepara cafea sau ceai folosind espressoarele din chicinetele situate în apropierea birourilor sau pot cumpăra cafea marca TED’s din cafeneaua de la etajul 4 al clădirii, care are și o terasă.

Una dintre principalele facilități destinate angajaților este sala de fitness de 230 mp, deschisă de luni până duminică și dotată cu aparate de ultimă generație. Compania pune la dispoziția angajaților un instructor de fitness și oferă gratuit cursuri de aerobic de 4 ori pe săptămână.

Cantina de la parterul clădirii este amenajată ca un restaurant modern, oferind un meniu preparat cu produse și ingrediente de la Lidl, atât pentru micul dejun, cât și pentru masa de prânz.

Printre tehnologiile care ajută la eficiența energetică a noului sediu Lidl se numără fațada inteligentă, care încorporează un sistem automatizat de umbrire ce permite reglajul obloanelor, în funcție de intensitatea și poziția soarelui. Sistemul este prevăzut cu geam tripan, contribuind la minimizarea transferului termic.

Încălzirea și răcirea întregii clădiri sunt asigurate exclusiv printr-un sistem de 78 de sonde geotermale și pompe de căldură, completat de 6 centrale de tratare a aerului. Sediul folosește un sistem de iluminare LED, cu senzori, ce eficientizează consumul de energie electrică.

Noul sediu Lidl are 233 de locuri de parcare la nivel subteran și suprateran, 7 stații de încărcare a mașinilor electrice și 40 de locuri pentru cei care optează să vină la birou cu bicicleta. Compania oferă dimineața și seara curse cu un microbuz express între sediu și stația de metrou Aurel Vlaicu.