Curajul de a îndrăzni

Nicoleta Eftimiu, Country Manager, Coca-Cola România și Moldova

Motto-ul preferat al Nicoletei Eftimiu, pe care încearcă să îl imprime și echipei, este „Better ask for forgiveness than for permission”, asta pentru că abilitatea de asumare a riscurilor este esențială într-o piață dinamică și competitivă.

Cum vedeți rolul unui CEO în 2017?

Cred că un CEO este ca un antrenor: înțelege și maximizează potențialul fiecărui jucător pentru succesul întregii echipei, experimentează și anticipează. Sunt un om de acțiune, așa că voi ridica ștacheta constant pe toate palierele strategice ale companiei. De asemenea, cred că rolul unui CEO este de a ajuta echipa să se simtă bine și să sărbătorească rezultatele. Din când  în când este bine să ne oprim și să ne bucurăm de ce ce am reușit să obținem ca echipă.

Aveți un model de leadership?

Nu sunt adepta unei rețete care poate fi aplicată oriunde și oricând. Câteva lucruri rămân constante în ceea ce mă privește: învăț în permanență, cresc alături de echipă și încurajez evoluția și inițiativele altor membri ai echipei. Cred că acesta trebuie să fie unul dintre obiectivele unui CEO. Caut să rămân aproape de oameni, nu sunt genul de lider care se izolează într-un birou și așteaptă tot timpul idei și soluții, am fost și voi rămâne un membru activ al echipei.

Aveți un mentor? Sunteți mentor pentru altcineva?

Învăț constant din experiențele proprii, dar și de la cei din jur. Familia și prietenii au fost pentru mine exem­ple de corectitudine și auto­depășire, iar sportul (am făcut volei de performanță) a fost și el o sursă de învățare, în special despre cum construiești în echipă pentru un obiectiv comun.

În privința echipei mele, aș fi onorată dacă oamenii lângă care lucrez mă vor considera la un moment dat un mentor. Dar, mai mult decât a le fi un mentor, îmi doresc să găsesc cea mai bună formulă a echipei de acum. Avem în Coca-Cola un program de talent management care curinde și partea de mentorat, în care oamenii sunt expuși unor experiențe diverse pentru a se dezvolta multidimensional, iar asta poate însemna că lucrează cu diverși mentori sau se rotesc în diverse funcții, pe branduri diferite, tocmai pentru a încuraja abordări fresh și pentru ca fiecare să cunoască în profunzime compania.

Ce alt lider admirați?

La un lider, mă inspiră nu doar performanțele de business ale companiei pe care o conduce, dar și ener­gia acestuia, ușurința cu care îi determină pe oameni să îl urmeze. Totodată, admir liderii care dau ceva înapoi comunității, cei care lasă generațiilor viitoare know-how și inovație, dar și un impact real în societate. Și l-aș nominaliza aici pe Bill Gates, care împreună cu soția sa, Melinda, se implică activ în cauze care aduc schimbări reale și pe termen lung. O urmăresc pe Sheryl Sandberg, COO al Facebook, și admir la ea modul deschis, direct prin care conduce una dintre cele mai de succes companii ale momentului, dar, mai mult de atât, energia pe care o dedică echipei, interesul real pentru fiecare membru al echipei.