Editorial

Daca vrei, poti!

20 feb. 2014 2 min

Daca vrei, poti!

Reading Time: 2 minute

Cand pleci la drum, chiar daca ai un plan verificat, trebuie sa fii pregatit pentru neprevazut. Cu gandul ca, indiferent ce se intampla, vei putea face ce ti-ai propus. Asa am pornit, la sfarsitul lunii ianuarie, in Germania, cu echipa de jurnalisti de la Biz. Cum ii stim, rigurosi si seriosi, germanii au onorat intalnirile, fara nicio exceptie, si au raspuns concis si la obiect intrebarilor noastre pentru acest numar special.

Cu o deosebita placere va invit sa cititi un numar plin de oameni extraordinari si idei noi. Va invitam sa-i cunoasteti pe primarul Berlinului, pe seful Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag si pe  Secretarul de Stat al Landului Berlin. Sa cititi despre impactul economic pe care Germania il are la nivel european, sau despre cum Deutsche Bank si Bursa din Frankfurt anunta crestere economica pentru Romania si Europa.

Intre cele mai dragi intalniri din Germania s-au numarat cele cu reprezentantii Deutsche Telekom. Am intalnit oameni implicati in zona de inovatie – Heinrich Arnold, “seful” pentru inovatie in cadrul companiei, Ralph-Georg Wörhl si Marc Droste-Franke, care dezvolta solutii de telemedicina impreuna cu prof. dr. Friedrich Köhler. Dar am discutat si cu Peter Borchers, cel care coordoneaza hub:raum, incubatorul de start-up-uri al Deutsche Telekom.

Am scris cu mare placere despre romanca Béa Beste, care a reusit sa implementeze in Germania un nou sistem de invatamant, si decanul Catalina Stefanescu-Cuntze de la European School of Management and Technology (ESMT).

N-am ratat sa vizitam acasa la el colosul auto Porsche si sa scriem despre  Volkswagen sau sa vorbim cu reprezentantii Beck’s si B.Braun Medical. Iar in zona de management am intalnit top manageri de nota 10 de la Horváth & Partners si Pedersen & Partners. O lectura aparte va fi cu siguranta cea dedicata pietei agentiilor de publicitate din Germania. Am vizitat si am vorbit despre comunicare si creatie cu agentiile DDB Tribal, Dieckertschmidt, Young & Rubicam, ART+COM si Jung von Matt. Mai mult, am vorbit cu directorul European Film Market despre Berlinala 2014 si cinematografia romaneasca si, bineinteles, am dezbatut relatiile bilaterale dintre tara noastra si Germania cu ambasadorul german la Bucuresti si cu cel roman la Berlin.

Nu in ultimul rand, sunt convinsa ca va va incanta povestea start-up-urilor cu care am vorbit despre viitorului tehnologiei si despre felul in care Berlinul a devenit in ultimii ani cel mai important hub digital din Europa. Este un numar plin, ca un pom de iarna! Cu oameni frumosi si creativi, cu idei si mai ales cu mesaj: daca vrei, poti!

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: