Companii

Danone Romania, scadere in 2013

10 iun. 2014 3 min

Danone Romania, scadere in 2013

Reading Time: 3 minute

Veniturile Danone Romania au depasit 481 milioane lei in 2013, in usoara scadere cu 5% in comparatie cu anul anterior. “Suntem lider pe piata romaneasca a iaurturilor si ne asteptam la aceasta usoara descrestere in 2013. Consumul nu a inregistrat o revenire anul trecut, consumatorii ramanand prudenti si cheltuind mai putin, si, in plus, am avut un impact nefavorabil din evolutia preturilor la materii prime si a hedging-ului financiar”, spune Dieter Schulz, Director General Danone Sud Estul Europei. Schulz spune ca si in aceste conditii, rezultatele operationale au fost pozitive, continuand de-a lungul anului strategia de investitii pe termen lung in Romania. “Am adus noi produse consumatorilor si am continuat sa dezvoltam categoria lactatelor proaspete asa cum am facut in ultimii 15 ani, de cand producem in Romania. Suntem aici sa ramanem si sa contribuim la dezvoltarea pietei, atat in vremurile bune, cat si in cele mai dificile pentru consumatori.”

 

 

Piata a fost in transformare in 2013, segmentul iaurturilor ramanand plat, in timp ce vanzarile promotionale au fost semnificativ intensificate pe acest segment. Consumatorii au fost prudenti si au cheltuit mai putin: cosul mediu de cumparaturi pentru alimente s-a redus cu 50% fata de 2008, in paralel cu activitati promotionale crescute si dezvoltarea semnificativa a marcilor private, datorata mai ales tendintei de crestere a magazinelor de tip discounter si supermarket.

 

Noile produse au ramas o prioritate pentru Danone Romania si in 2013: “OIKOS, noul brand de iaurturi satioase cu mai multe proteine, lansat anul trecut, s-a dovedit un succes pe piata si are o tendinta de crestere. Am avut, de asemenea, rezultate foarte bune cu inovatiile aduse in gamele Activia Light si Danonino. Mai mult, vanzarile produselor noastre de dieta s-au triplat in 2013 in comparatie cu 2012 si am crescut in segmentele de bauturi traditionale, asa cum este Sana,” spune Dieter Schulz. “In acelasi timp, indiferent de presiunile pietei asupra preturilor, calitatea produselor noastre nu este negociabila si este un factor cheie in ecuatia de valorizare a acestora,” explica mai departe Dieter Schulz.

 

In ultimii 15 ani, Danone a condus dezvoltarea categoriei lactatelor proaspete in Romania, informand si educand oamenii pentru o alimentatie sanatoasa si lansand noi game de produse cu valoare adaugata pentru consumatori. “In 2014, vedem ca piata lactatelor proaspete ramane o provocare, cu consumatori care cheltuiesc cu atentie, costuri mai mari de productie care trebuie compensate printr-o eficienta interna mai mare, pentru a pastra cele mai bune preturi si cea mai buna calitate pentru consumatori. Vom continua sa ne servim consumatorii cu iaurturile cu cel mai bun raport calitate-pret si sa investim in noutati, in oamenii nostri, in fermierii nostri si in fabrica noastra,” concluzioneaza Dieter Schulz.

 

Cu o expertiza internationala de aproape 100 de ani in producerea de iaurturi, lider mondial pe categoria de lactate proaspete, Grupul Danone a demarat investitia in Romania, in 1996, prin achizitia fostei unitati Miorita Fundeni, care nu mai functiona la acel moment. Fabrica din Bucuresti a fost apoi reabilitata si echipata cu linii moderne de fabricatie, integrate intr-un sistem automat de programare, operare si control al proceselor de fabricatie.

 

Investitiile in operatiunile din Romania au continuat de-a lungul tuturor celor 15 ani, ajungand in prezent la peste 300 milioane lei. In plus, 235 milioane lei au reprezentat contributia prin taxe si impozite catre bugetul statului roman in aceeasi perioada. Prin programele de sprijin pentru micii si marii fermieri, peste 22 milioane lei au fost investite in dezvoltarea productiei autohtone de lapte. Astazi, fabrica Danone din Bucuresti produce zilnic peste 1 milion de iaurturi pentru noua tari europene.

 

Din 2013 Danone Romania a devenit centrul regiunii Europei de Sud Est, care include Romania, Bulgaria, Grecia si tarile Adriatice, servind o piata potentiala de peste 60 milioane consumatori.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: