Dobanzile datorate de Fisc contribuabilului – o poveste fara sfarsit?

Luisiana Dobrinescu-avocat

Recent, a aparut in presa o stire despre obtinerea de catre un contribuabil, in instanta, a sumei de 30 milioane de lei cu titlu de dobanzi de intarziere. Sau altfel spus, despre cum bugetul statului, din cauza ANAF, a pierdut suma de 30 milioane de lei…

de Av. Luisiana Dobrinescu, Fondator Dobrinescu Dobrev SCA

Spun acest lucru pentru ca numai ca urmare a unei erori majore de management al riscului, statul tine mortis sa prelungeasca litigiile, chiar daca acest lucru il costa. Litigiul mai sus mentionat, care a generat dobanzi de intarziere de 30 de milioane, a durat doar 6 ani…

Stim cu totii ca juristii ANAF au ca sarcina se serviciu sa atace orice sentinta definitiva, indiferent cat de clara ar fi aceasta. Si directorii din administratiile financiare, care au primul cuvant in solutionarea cererilor de solicitare a dobanzilor de intarziere de la bugetul de stat, pare ca trebuie sa faca acelasi lucru, indiferent de consecinte. De teama auditului Curtii de Conturi sau poate dintr-o lipsa de continuitate la nivelele superioare, nimeni din Ministerul de Finante nu este interesat de efectele pe termen lung ale acestei abordari. Conteaza doar ca pe mandatul propriu sa se dea cat mai putin contribuabililor si daca au ghinion ca o instanta sa ii oblige sa achite ceva, oricum litigiul nu a fost demarat in timpul mandatului propriu…

In noua lege a insolventei s-a introdus pentru prima data testul creditorului privat, conform caruia ANAF, in luarea deciziilor, trebuie sa faca un calcul de oportunitate intre acceptarea planului de reorganizare cu diminuarea pretentiilor asupra creantei ce ar trebui recuperate sau solicitarea falimentului, cu sanse slabe de recuperare de creantei, chiar si in parte.

Ceva similar ar trebui sa se intample si atunci cand vorbim despre cererile contribuabililor de plata a dobanzilor de intarziere. Sa luam exemplul unei rambursari de TVA de 10 milioane lei, care este refuzata integral de catre ANAF, pe motiv ca afacerea respectiva nu a generat inca venituri impozabile. Dupa trei ani de litigiu pe fondul cauzei, Inalta Curte de Casatie si Justitie decide irevocabil in favoarea contribuabilului. Contribuabilul solicita dobanzi de intarziere de 500.000 lei de la ANAF, conform procedurii birocratice reglementate de Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru acordarea dobanzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depasirea termenului legal.

Cu toate ca jurisprudenta europeana este consecventa in a recunoaste dreptul contribuabilului la dobanzi (a se vedea C-565/11 Irimie, C-107/10 Enel Martisa si C-431/12 Steaua Romana), ANAF identifica varii motive pentru care respinge cererea de dobanzi a contribuabilului. La capatul unui alt litigiu de 3-6 ani – un razboi mai mult al andurantei decat al stiintei – suma actualizata a dobanzilor de intarziere este de 1,5 milioane lei, suma pe care instanta o incuviinteaza (cum era de altfel evident inca de la inceput, intrucat deciziile nationale nu pot contrazice deciziile instantelor europene).

Ma intreb cine raspunde pentru consumul inutil de bani de la bugetul de stat: atat pentru plata salariilor juristilor ANAF implicati in cauze perdante, cat si pentru plata unor dobanzi de intarziere care ar putea fi mult mai mici. Este poate momentul ca Ordinul MFP nr. 1899/2004 privind procedura de acordare a dobanzilor de intarziere sa capete o forma mai buna pentru toate partile implicate, care sa permita un calcul riguros al accesoriilor datorate ca urmare a litigiilor pierdute irevocabil de ANAF pe fond, dar si o decizie de oportunitate, cu asumarea responsabilitatii pentru opozitiile inutile la acordarea acestor dobanzi, care nu fac decat sa creasca cheltuiala bugetului de stat.