Ecuația pentru viitorul României

dan-bucsa-2

Dan Bucşa, macroeconomist în cadrul UniCredit Bank Londra

România crește și de data aceasta creșterea nu se mai face cu excesele de dinainte de criză. Singura problemă este creșterea salariilor peste productivitate, iar Dan Bucşa, macroeconomist în cadrul UniCredit Bank Londra, spune că România ar trebui să decidă cum vrea să aloce veniturile bugetare. Le alocăm acum în salarii mai mari și nu cheltuim pe investiții sau cheltuim pe investiții în așa fel încât să putem crește salariile pe o perioadă mai lungă de timp în viitor? Aceasta ar fi ecuația de care depinde viitorul României.

Mugur Isărescu spunea recent că în toată cariera nu a văzut o situaţie macro mai bună ca acum, dar nici riscuri atât de mari. De unde vine cea mai bună situaţie macroeco­nomică din ultimii 26 de ani?

Cred că domnul guvernator se referă la faptul că România crește în acest moment peste potențial, fără să aibă deficitele pe care le avea înainte de criză, pentru că în peri­oada 2004 – 2008 creșterea economică a României a fost, de fapt, o creștere mincinoasă care se făcea pe datorie. Aveam deficite ale contului curent și deficite bugetare enorme.

În acest moment, creșterea se face cu un deficit al contului curent care este undeva la 2% din PIB și un deficit bugetar care este sub 3% din PIB, sub cota de avarie a Uniunii Europene. În plus, de data aceasta creșterea nu se face nici cu excesele de dinainte de criză. Nu avem creșterea accelerată a prețurilor imobiliare, nu avem o creștere accelerată a creditului. Singura problemă este creșterea accelerată a salariilor peste productivitate, care a venit administrativ din creșterea salariului minim în principal. Probabil după alegeri, când salariul minim va crește mult mai încet, și creșterea salariilor va încetini.

Care sunt factorii care au contribuit la această situație favorabilă?

A fost un cumul de reforme și de ajustări nu doar în România, ci și în restul regiunii, mult mai puternice decât în orice alte țări emergente. În primul rând, statul și-a ajustat cheltuielile foarte puternic și această ajustare s-a văzut în salarii, în pensii, în reducerea consumului după criză. În al doilea rând s-au ajustat costurile cu forța de muncă și ceea ce numim unit labour cost – costuri unitare cu forța de muncă – și leul s-a depreciat în așa fel încât România a devenit mult mai competitivă. În al treilea rând, sistemul de taxe și impozite după criză a devenit ceva mai predictibil și au venit în România investiții pe care înainte de criză nu am putut să le atragem. În al patrulea rând a fost și o îmbunătățire în sistemul juridic. Din punc­tul de vedere al investitorilor, România este o piață mult mai aproape de standardele europene acum față de momentul la care a intrat în UE. Toate aceste îmbunătățiri cumulate, faptul că au fost investiții străine, că productivitatea a crescut ceva mai repede decât salariile în perioada 2010 – 2014 au ajutat economia să crească pe baze sustenabile. Firește că această creștere a accelerat, cum accelerează de obicei înainte de alegeri, dar nu mai vorbim de dezechilibrele uriașe de dinainte de criză.

Care ar fi riscurile?

Am avut riscuri mari pe care înainte de 2008 le-am ignorat și acum, pentru că ne-am ars cu ciorbă, suflăm și în iaurt. Riscurile sunt externe, pentru că UE și zona euro cresc în continuare, dar într-un ritm mult mai mic decât înainte de marea criză financiară. Întrebarea este dacă va accelera creșterea în Uniunea Europeană, pentru că suntem dependenți de ce­rerea din UE. Riscurile interne sunt aceste derapaje pe care le avem – devenim euforici de fiecare dată când ceva se întâmplă bine și depășim puțin limitele sustenabilității când vine vorba de cheltuieli. Un risc mai mare pe care îl văd este unul pe termen mai lung. Deficitele bu­getare arată că avem un nivel finit de venituri bugetare pe care vrem să le alocăm și întrebarea este cum le alocăm. Le alocăm acum în salarii mai mari și nu cheltuim pe investiții sau cheltuim pe investiții în așa fel încât să putem crește salariile pe o perioadă mai lungă de timp în viitor? Dacă nu creștem potențialul economiei în acest moment, salariile nu vor crește în termeni reali. Și nu vorbim doar de România. Avem exemplul acesta repetat de zeci de ori în alte țări din Europa. Nu putem minți economia. Dacă nu există un câștig de productivitate real, dacă economia nu se dezvoltă organic, creșterile sa­lariale vor fi inversate în cele din urmă, fie prin inflație, fie prin deprecierea cursului de schimb. Aceste lucruri se vor întâmpla. Doar pentru că vrem să trăim mai bine în următoarele 6 luni s-ar putea să trăim mai prost în următorii 3 ani.

„Riscăm viitorul României. Avem cea mai proastă infrastructură din Europa și România trebuie să decidă cum cheltuie banii – pe salarii sau pe infrastructură.“

Investitorii străini văd mai degrabă atuurile României sau riscurile?

Investitorii apreciază poziția României. Li se pare că este o țară care a făcut progrese remarcabile după criză. În același timp, sunt și îngrijorați pentru că România nu pare să iasă din categoria țărilor care rămân imprevizibile. Cred că ne-am dori la un moment dat să fim un fel de Cehia – orice se întâmplă politic în țara respectivă, știm că economia este stabilă. Are instituții foarte stabile, lucrurile merg firesc. Niciodată nu primesc o întrebare despre alegeri în Cehia. Într-un an electoral, în România sau în Polonia, toată lumea nu vorbește decât despre cine ar putea să câștige. Cred că asta ne dorim – să devenim un pic plictisitori, previzibili. Mai previzibili decât suntem acum. Și asta și-ar dori și investitorii, mai ales că atunci când vorbim de investitori avem o schimbare dinspre investitorii americani spre investitorii europeni. Europenii sunt mult mai reticenți în a-și asuma riscuri, ei doresc o poveste stabilă. Am fi mai atractivi pentru investitorii europeni dacă am avea o poveste mai stabilă.

Cum sunt percepute schimbările legislative din sistemul bancar?

Și în alte țări s-a încercat implementarea unor măsuri, dar nu a fost implementată conversia la curs istoric. Conform legislației europene, au fost date înapoi comisioanele încasate abuziv de bănci sau comisioanele impuse după încheierea contractelor și au fost date înapoi și diferențele de conversie în momentul în care oamenii își plăteau ratele, față de un curs de referință. Dar cursul de referință din momentul plății, adică un curs care a fluctuat continuu. Singura țară care încearcă în continuare să facă o conversie la curs istoric este Croația și nu este clar dacă va reuși să o facă. S-ar putea ca nici în cazul Poloniei și Ungariei curțile de justiție europene să nu fie de acord. În privința României, legea dării în plată nu a avut efecte majore. Rata de proprietate în România este foarte ridicată, oamenii sunt mai degrabă pro­prietari decât chiriași. Este o trăsătură culturală a românilor și, în general, a regiunii. În privința creditelor în franci elvețieni, probabil

Curtea Constituțională va oferi o soluție similară celei pentru darea în plată. Adică și‑ar dori, conform Codului ci­vil, ca mai întâi creditorii și debitorii să ajungă la o înțelegere și dacă nu se întâmplă acest lucru, atunci se recurge la lege. Sunt două aspecte în privința conversiei. Este clar că cei care s-au împrumutat în valută au plătit până acum mai puțin decât cei care au plătit în lei. În același timp, valoarea datoriilor lor, raportată la valoarea proprietății pe care au cumpărat-o, este mai mare decât a celor care s-au împrumutat în lei. De la caz la caz, băncile va trebui să încerce să găsească o soluție cu respectivii debitori. Nu cred într-o soluție la nivel de sistem. Oricum, o soluție care va încerca să schimbe contracte exis­tente probabil va fi respinsă de curțile de justiție europene, așa cum s-a întâmplat în Polonia sau Ungaria.dan-bucsa-1

Au dat aceste legi o putere de negociere mai mare debitorilor?

Și băncile sunt interesate ca debitorii să își plătească cre­ditul. Mă gândesc că și băncile sunt interesate să ajungă la un consens. Repet, nu va exista un consens general. Va exista o înțelegere de la caz la caz, pentru că și nivelurile de îndatorare sunt diferite și evoluția veniturilor diferită. Nu putem să îi punem pe toți în aceeași oală. Și trebuie să definim ce înseamnă caz social: cineva care și-a cumpărat o locuință cu 600.000 de euro sau cineva care și-a cumpărat o locuință cu 50-60.000 de euro sau cu 100.000 de euro și nu își mai permite să returneze acel credit?

Cum vedeți creșterile salariale anunțate în ultima perioadă?

Le văd ca pe un atentat al politicienilor la stabilitatea economiei. Am mai avut un astfel de episod în 2008 și cred că nu i s-a explicat populației suficient de bine că acele reduceri de salarii din 2010 și toată austeritatea care a urmat au fost cauzate de acele măriri de salarii care nu au avut niciun fel de substanță. Riscăm să fim într-un caz similar. Nu cu aceeași rece­siune globală ca în 2008, care a precipitat căderea economiei României, dar riscăm aceleași lucruri. Și mai riscăm ceva – riscăm viitorul României. Avem cea mai proastă infrastructură din Europa și România trebuie să decidă cum cheltuie banii – pe salarii sau pe infrastructură. Nu spun că toți banii trebuie cheltuiți pe agricultură sau pe drumuri sau pe infrastructura IT, dar este clar că o alocare mare din banii publici ar trebui să se ducă acolo. Cu cât suntem mai eficienți, cu atât salariile vor putea să crească mai repede în viitor și sustenabil. O creștere care să nu fie anulată de inflație mare sau de o depreciere a cursu­lui de schimb sau de tăieri de salarii ca în 2010. Foarte multe categorii s-au adaptat după criză. Consumatorii au împrumutat mai puțin și au economisit mai mult, firmele au investit mai puțin, au economisit mai mult și au încercat să treacă peste perioada grea. Băncile au avut pierderi după criză și acum încearcă să revitalizeze creditarea și se vede creșterea creditării în lei. Singurii care n-au învățat nimic sunt politicienii, care fac exact aceleași greșeli.

Să ne uităm cu mai multă atenție la deficit sau la creșterea economică?

Eu cred că deficitul are șanse să rămână sub 3% din PIB. Riscul major nu este un deficit foarte mare, ci o creștere economică mai mică prin tăierea investițiilor publice. S-a întâmplat în trecut, n-ar fi un comportament nou pentru politicienii români. Aici ar trebui să existe o presiune a mediului privat asupra politicienilor, pentru că, în cele din urmă, mediul privat este cel care plătește taxele, deci și salariile în sectorul public. Mediul privat nu are un cuvânt puternic de spus pentru că nu se organizează, deși este interesat de un sistem de taxe stabil, de o infrastructură mai bună și de predictibilitate. Atât timp cât noi acum mărim cheltuielile bugetare, s-ar putea să avem niște măriri de taxe la un moment dat. Deci mediul fiscal nu este foarte predictibil și nici stabil, iar infrastructura va fi din nou uitată, așa cum a fost de atâtea ori. Și atunci, cum va putea mediul privat să producă mai mult, să investească mai mult dacă nu există aceste reforme care să îl ajute? Mediul privat ar trebui să își ceară drepturile mult mai vocal decât o face în momentul acesta.

„Nu putem minți economia. Dacă nu există un câștig de productivitate real, dacă economia nu se dezvoltă organic, creșterile salariale vor fi inversate în cele din urmă, fie prin inflație, fie prin deprecierea cursului de schimb.“

Este România mai pregătită acum pentru o eventuală criză?

Economia globală nu pot să spun că încetinește, dar nu crește atât de puternic cum creștea înainte. Economia europeană ar putea să încetinească și există niște semnale în acest sens. Nu știm ce impact va avea Brexitul, cursul de schimb nu mai ajută în acest moment. Euro s-a depreciat față de dolar și a ajutat doi ani creșterea în zona euro. De asemenea, petrolul s-a ieftinit timp de doi ani și a ajutat creșterea în Europa, dar în acest moment prețul crește. Nu mai avem niște factori care au ajutat creșterea economică în Europa și dacă Europa încetinește este foarte greu pentru țările din regiune să crească în același ritm. Sunt economii mici și deschise, economii care depind de export – România într-o măsură mai mică decât Unga­ria sau Cehia, de exemplu, dar depindem în continuare de ce­rerea din Uniunea Europeană. Dacă economia europeană încetinește, probabil vom avea o încetinire și în România. În cazul în care se întâmplă acest lucru, da, suntem într-o situație mai bună decât înainte de criza din 2008. Mult mai bună. Nu avem același deficit de cont curent, adică nu riscăm o depreciere masivă a leului, cum s-a întâmplat în perioada 2008 – 2010. Nu riscăm ajustări fiscale uriașe, cum s-a întâmplat inainte de criză. Ar urma să fie o ajustare fiscală, adică în conti­nuare există pericolul. Cu cât se măresc mai mult salariile acum, cu atât e riscul mai mare să le tăiem la un moment dat. Dar, în general, economia este mult mai bine pregătită să suporte o criză decât era în 2008. Asta mai ales pentru că mediul privat a învățat lecția acelei crize.

foto: Vali Mirea