Ziua Afacerii Tale 2017

Ziua Afacerii Tale 2017

Suntem înconjurați de afaceri, mai mici sau mai mari, de la locul de unde ne cumpărăm cafeaua dimineața, până la magazinul din colț sau patiseria acea care face numai bunătăți. Fiecare afacere joacă un rol important în cadrul comunităților și din acest motiv, METRO Cash & Carry România organizează cea de-a doua ediție a ”Ziua Afacerii Tale”. Această ediție a

Primul milion al unui startup

Primul milion al unui startup

Cum au reușit Ana Stănel și Delia Mărgărit, fondatoarele The Good Company, să ajungă la o cifră de afaceri de peste un milion de euro în mai puțin de trei ani de când au pornit pe cont propriu? La aflarea acestei sume, mi-am zis wow, mai există și startup-uri care cresc precum Făt Frumos din povești, într-o industrie a comunicării

Bezos vinde tot și pleacă în spațiu

Bezos vinde tot și pleacă în spațiu

Nu vă speriați, nu este vorba despre vânzarea Amazon, ci doar despre ambiția lui Jeff Bezos de a transforma compania pe care a fondat-o în acel loc unde vor duce toate drumurile cumpărătorilor în următoarele decenii. Pentru patru ore, pe 27 iulie, Jeff Bezos a fost cel mai bogat om de pe planetă, cu o avere estimată la peste 92,3

Motorul dezvoltării viitoare a Bucureștiului este Otopeniul

Motorul dezvoltării viitoare a Bucureștiului este Otopeniul

Expresia „România înregistrează un PIB pe locuitor dublu faţă de cel din urmă cu un deceniu” este extrem de generală. În realitate, Bucureştiul generează o valoare adăugată per capita mai mare decât Ungaria şi Estonia, iar Moldova, una similară celei din ţările ex-sovietice, membre ale CSI. De Ionuț Bălan Diferenţa de nivel economic dintre diferitele regiuni ale României e redată

BCR, bancă parteneră în programul Start-up Nation

BCR, bancă parteneră în programul Start-up Nation

Banca Comercială Română (BCR) a semnat convenția de colaborare cu Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, în baza căreia a devenit oficial bancă parteneră în programul Start-up Nation. „Programul Start-Up Nation poate fi un moment de reper în efortul de construire a unui segment sustenabil de antreprenori, dar care are nevoie să se întindă pe cel puțin 5-10

Afacerile Bilka, în creștere cu 54%

Afacerile Bilka, în creștere cu 54%

Producătorul de acoperișuri Bilka a înregistrat în prima jumătate a anului afaceri de 147 milioane de lei, mai mult cu 54% față de aceeași perioadă a anului trecut. Rezultatele se datorează în principal creșterii cererii și proiectului investițional de 10 milioane de euro demarat de companie în 2014 și finalizat în 2016, arată compania, într-un comunicat de presă. ”Creşterea de

Cât de repede ajunge comanda?

Cât de repede ajunge comanda?

Am vorbit cu Iulian Stanciu – CEO al eMAG – și Lucian Baltaru – CEO al Sameday – despre pașii următori după recenta preluare a Sameday de către eMAG. Sunt lucruri care vor schimba atât piața de curierat, cât și retailul online. Anunțul care a precedat tranzacția de preluare de către eMAG menționa că prin această evoluție, Sameday Courier urmărește dezvoltarea

Antreprenoriat la a cincea generație

Antreprenoriat la a cincea generație

L-am întâlnit pe Albrecht Hornbach, președintele Consiliului de Administrație al Hornbach Management AG, la fix 10 ani de la deschiderea primului magazin din România, pentru o discuție despre managementul unei afaceri de familie și provocările antreprenoriatului românesc. Care sunt provocările conducerii unei companii a cărei istorie se întinde pe cinci generații? Lucrurile bune pe care celelalte patru generații de dinaintea

Cum întărim capitalul românesc?

Cum întărim capitalul românesc?

Atragerea de investiții directe, stimularea muncii eficiente, creșterea capacității administrative a statului, respect față de cetățean și față de investitor, investiții pentru viitorul națiunii – acestea sunt măsurile propuse de Asociația Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) pentru întărirea capitalului românesc. “În ultima perioadă, organizațiile oamenilor de afaceri (români și străini) au organizat conferințe de presă, au dat mesaje de

Parteneriat pentru susținerea antreprenorilor români

Parteneriat pentru susținerea antreprenorilor români

Bancpost și EximBank au încheiat un nou parteneriat pentru susținerea sectorului antreprenorial local, care permite companiilor accesul mai facil la instrumente de finanțare pentru desfășurarea activității curente, precum și pentru realizarea proiectelor de investiții.  Prin semnarea Acordului de Plafon de Garantare IMM, un număr extins de companii mici și mijlocii care nu dispun de suficiente active pentru acoperirea garanțiilor pot