Cel mai scump apartament din București. Cât a costat?

Cel mai scump apartament din București. Cât a costat?

Dacă vă întrebați care a fost cel mai scump apartament din București anul acesta, răspunsul poate fi dat de agenții Nordis, compania de real estate care a intermediat cea mai mare tranzacție de vânzare a unui apartament de lux din București, în 2017, respectiv un penthouse situat în zona Primăverii, la prețul de promovare de 2.900.000 euro plus TVA. Apartamentul

Orașul din oraș

Orașul din oraș

În primele cinci luni ale anului 2017, Cosmopolis Rezidențial, dezvoltat de Opus Land Residential Development, a vândut 258 de unități, însemnând 22.000 de metri pătrați. Următoarea investiție în cadrul complexului rezidențial va fi o sală de fitness. Proiectul este în dezvoltare, cu câteva blocuri care sunt deja în construcție și cu un termen de finalizare în 10 ani, la finalul

Lux francez la inaltime

Lux francez la inaltime

Compania aeriana Air France continua proiectul de pozitionare in segmentul superior de piata prin lansarea noii cabine La Premiere, cea mai exclusivista clasa de calatorie a companiei.       Conceptul noii clase La Premiere este acela al unui mini-apartament, fiind descris prin lux, spatiu si confort. 19 aeronave Boeing 777-300 vor fi echipate cu 76 de mini-apartamente la Premiere incepand cu luna