Farmaciile Dona, primul raport de responsabilitate socială

Farmaciile Dona, primul raport de responsabilitate socială

  Circa 65 milioane de lei, valoarea taxelor achitate în 2016, peste 1 milion de lei investiți în programe de pregătire pentru angajați în ultimii 3 ani și peste 34.000 de pacienți au beneficiat anul trecut, din partea Farmaciilor DONA, de monitorizări ale unor parametrii de sănătate  – sunt câteva dintre cifrele din raportul de responsabilitate socială al farmaciilor Dona.

Rețeaua Dona a depășit pragul de 300 de farmacii

Rețeaua Dona a depășit pragul de 300 de farmacii

Peste 300 de farmacii și accesul la servicii farmaceutice a peste 2,7 milioane de pacienţi în fiecare lună – acestea sunt cifrele care arată dezvoltarea rețelei de farmacii DONA, în 25 de ani de prezenţă pe piaţa de retail farmaceutic. Companie cu capital integral românesc, al cărei pachet majoritar de acţiuni este deţinut de Eugen Banciu, reţeaua farmaceutică s-a extins

Dona a ajuns la 300 de farmacii

Dona a ajuns la 300 de farmacii

Farmacia Dona, unul dintre cele mai mari lanţuri de farmacii din piaţa locală, a inaugurat recent cea de-a 300-a unitate, la Iaşi. Până la finalul anului 2017, reprezentanţii companiei au în plan depăşirea pragului de 350 farmacii – atât prin dezvoltare organică, cât şi prin parteneriate în sistem de franciză. Farmacia Dona cu numărul 300 funcționează în cadrul unui parteneriat

Dona, avans de 13% în 2016

Dona, avans de 13% în 2016

Grupul de firme Dona  a înregistrat în 2016 o cifră de afaceri de 960 milioane lei, în creștere cu 13,3% față de anul anterior, și un profit de 6,2 milioane lei. În ceea ce privește investițiile, aproximativ 24 milioane lei au fost direcționate către achiziții de licențe, construirea și amenajarea noului depozit ce urmează să fie lansat anul acesta, reamenajarea

Farmaciile Dona se extind in franciza

Farmaciile Dona se extind in franciza

Reteaua de farmacii Dona intra intr-o noua etapa de dezvoltare si accelereaza extinderea, inclusiv prin franciza, acţionarii estimand ca vor ajunge la 700 de farmacii pâna in 2021. „Oferta brandului „Farmacia Dona” se adreseaza profesionistilor in sanatate si antreprenorilor români care doresc pentru pacientii lor un nivel imbunatatit al serviciului farmaceutic, rezultate mai bune in ceea ce priveste indicatorii financiari

Farmaciile Dona, la un click distanta

Farmaciile Dona, la un click distanta

Reteaua de farmacii Dona a investit 40.000 de euro in lansarea magazinului online www.Donaonline.ro. Decizia este o continuare a procesului de rebranding demarat de Dona in 2014, prin care se urmareste modernizarea imaginii brandului si alinirea la noul slogan – ”o farmacie cum toate ar trebui sa fie”. Proiectul urmareste atragerea unui segment de public interesat de un canal alternativ

Campanie de imagine in farma

Campanie de imagine in farma

Publicis Romania a realizat pentru reteaua de farmacii Dona campania “Halatul de farmacist Dona nu se primeste, se merita”. Mesajul campaniei este declinat in TV, radio, presa, OOH si digital. Elementul principal in jurul caruia este construita intreaga campanie creativa este halatul de farmacist, un simbol de mandrie pentru farmacisti si  garantia unui serviciu impecabil pentru pacienti. Dona investeste anual

Companiile se reintorc catre studenti

Companiile se reintorc catre studenti

<p> Vesti bune pentru studentii la farmacie din toata tara. Acestia vor avea sansa sa intre in programe de practica in cadrul Farmaciilor DONA, iar cei mai buni dintre acestia vor fi recrutati pe pozitii de farmacisti incepatori. Ca urmare a programului Bursele de Excelenta, destinat studentilor din anii 4 si 5 de la facultatile de Farmacie din 10 centre