2017 a adus vânzări de peste 14 milioane sticle pentru Jidvei

2017 a adus vânzări de peste 14 milioane sticle pentru Jidvei

Anul 2017 a însemnat pentru Grupul Jidvei vânzări cu 13% mai mari față de anul anterior și peste 14 milioane de sticle vândute. Vorbim despre o creștere sustenabilă în condițiile în care Jidvei este singurul producător care realizează întreg portofoliul de produse din recolta obținută din cele 2.500 de hectare de plantații proprii, element determinant pentru un control riguros al

Afaceri efervescente

Afaceri efervescente

Crișana este una dintre regiunile viticole răcoroase perfectă pentru vinurile rafinate, care ajung la maturitate mai târziu și acumulează aromele mai încet. Am ajuns însă la Carastelec într-o zi însorită de toamnă, numai bună pentru o plimbare în vie și pentru o degustare. Carastelec este un sat situat în apropierea masivului muntos Mă­gu­ra Șimleului, într-o regiune cu un sol aparte

100 de ani de vin spumant

100 de ani de vin spumant

<p>  </p> <p> Compania  Zarea, unul dintre cele mai longevive branduri producatoare de bauturi alcoolice, implineste anul acesta 100 de ani de traditie in producerea de vinuri spumante.</p> <p> Lider pe piata romaneasca de vinuri spumante (conform Nielsen AS2012), Zarea si-a marcat aniversarea cu un spumant in editie limitata: Zarea Crystal Collection (cu eticheta aniversara) si Zarea 100.</p> <p> Noul