retailArena 2016

Aflat la a patra ediție, evenimentul retailArena, dedicat comerțului multichannel și organizat de Wall-street.ro, va avea loc în acest an pe 26 și 27 octombrie. Cele două zile de eveniment intitulate „Marketing & Innovation Day” și „Omnichannel Day” vor întâmpina cei peste 250 de participanți cu peste 25 de speakeri, conferințe, workshop-uri, zona expo și zona dedicată de networking. Ediția din acest an va continua să aducă în prim-plan cele mai noi tendințe din retail, cu accent pe strategii și povești de business construite pe plan local și multiplicate cu succes la nivel internațional.