Management

Export romanesc de top manageri

26 nov. 2014 6 min

Export romanesc de top manageri

Reading Time: 6 minute

Anul viitor va aduce o crestere a intentiei de angajare a unor manageri expati pe diverse pozitii regionale si internationale, iar numarul executivilor romani care pot ajunge in fruntea unei companii din afara granitelor tarii poate urca. 

Atunci cand spune “acasa”, gandul il poarta pe Marius Persinaru la Londra, orasul care l-a adoptat inca din 2009. Atunci, acesta a acceptat provocarea ridicata de compania Xerox si a acceptat un mandat in metropola britanica. Acum, Marius Persinaru, in calitate de Chief Commercial Officer (CCO) pe regiunea Europa Centrala si de Est, Israel si Turcia la Xerox, nu are niciun regret fata de decizia luata in trecut. Chiar daca drumul nu a fost unul lipsit de provocari. Una dintre acestea a fost schimbarea structurii jobului, de la unul foarte ancorat in piata locala si executie la unul mult mai strategic, de coordonare a unor echipe aflate la mii de kilometri distanta si raspandite pe mai multe zone de fusuri orar.

 “De cele mai multe ori, o tara straina inseamna in mod clar o cultura straina, cu implicatii evidente, atat la nivel superficial de interactiune, cat si mai profund, de convingeri”, spune pentru Biz Marius Persinaru, CCO la Xerox, companie pentru care lucreaza de mai bine de 15 ani. “Fara a vrea sa generalizez, multinationalele sunt deschise spre expati romani in pozitii de middle si chiar top management, pentru ca au ocazia sa ii vada la lucru si sa le aprecieze calitatile. In masura in care se potrivesc strategiilor centrale, sunt invitati sa se alature echipelor de management de la centru”, adauga Persinaru.

 O demonstreaza si un studiu realizat recent de firma de executive search Dr. Pendl & Dr. Piswanger Romania (P&P Romania), care arata ca piata muncii incepe sa se deschida, iar in curand granitele nu vor mai constitui o bariera in ocuparea pozitiilor de top, mai ales ca limba oficiala de business ramane in proportie de aproape 80% limba engleza. Lucrarea arata ca aproape doua treimi (65%) dintre companiile mari (cu venituri anuale de peste 500 de milioane de dolari) au indicat ca au in plan recrutarea de noi directori in birourile din intreaga lume, pe parcursul anului viitor. 56% dintre respondentii cercetarii au precizat ca atentia lor este indreptata exclusiv spre localnici, in timp ce 42% au declarat ca vizeaza atat localnici, cat si expati, iar la polul opus doar 2% au mentionat ca au ca tinta exclusiv manageri straini.

 Mai mult, in randul companiilor mijlocii (cu venituri anuale cuprinse intre 50 si 500 de milioane de dolari) 51% dintre respondenti au precizat ca intentioneaza, in urmatoarele 12 luni, sa efectueze cautari transfrontaliere pentru directori, in timp ce 49% au declarat ca nu au astfel de intentii. Spre deosebire de omologii din companiile mari, mai mult de doua treimi (68%) din organizatiile medii au spus ca se adreseaza atat localnicilor, cat si expatilor atunci cand cauta sa angajeze directori. 29% dintre participantii la studiul realizat de firma de executive search P&P Romania au declarat ca prefera sa angajeze doar pe plan local. In companiile mici (cu venituri anuale sub 50 de milioane de euro) aproape un sfert (23%) si-au declarat intentia sa efectueze cautari transfrontaliere pentru directori in urmatorul an, in timp ce 77% au spus ca nu intentioneaza sa recurga la astfel de procese de recrutare.

Management pe frontul de vest

Din randul celor care intentioneaza sa angajeze, 53% au precizat ca au ca tinta atat manageri locali, cat si expati, in vreme ce restul de 47% prefera doar localnicii. “Chiar daca trendul de a angaja expati nu mai este atat de pregnant ca cel din 2007 – 2008, vedem o revenire a intentiei de angajare a unor manageri expatriati pe diverse pozitii regionale si internationale”, spune Ana Ber, Managing Partner la P&P Romania. “Mai ales in randul companiilor mari, intentia de a aduce expati pe anumite pozitii, preponderent manageriale, este destul de ridicata. Totusi merita mentionat faptul ca in companiile cu cifre de afaceri mai mici de 500 de milioane de dolari se mentine tendinta de a angaja locali, pe de-o parte datorita faptului ca sunt ancorati la realitatile pietelor in care lucreaza si pe de alta parte din cauza pachetelor de expatriat, care ridica pachetul total cu aproape 50%”, continua Ana Ber.

Potrivit informatiilor P&P Romania, pe langa partea financiara, un astfel de pachet poate include si cazare, acoperirea cheltuielilor de scolarizare a copiilor, sprijin in gasirea unui loc de munca pentru partenerul de viata al expatului, cursuri de limba, sau translator in primul an. Dar ce cauta companiile de la un top manager strain? La aceasta intrebare ne ofera un raspuns tot studiul realizat de P&P Romania. 45% dintre respondentii la sondaj au precizat ca un anumit nivel de expunere multinationala este important, in timp ce 43% considera ca aceasta expunere a candidatului este extrem de importanta. O alta cercetare, de aceasta data realizata de firma de executive search Pedersen & Partners, arata principalele motive pentru care o companie recruteaza un top manager strain. Astfel, 79% dintre respondenti au precizat ca dezvoltarea businessului este principala cauza, 77% dezvoltarea unei culturi organizationale, 75% au precizat ca pentru implementarea unor procese si structuri corporate, dezvoltarea talentului local (73%), lipsa unor angajati talentati (68%), pentru rezolvarea unei probleme manageriale (66%), supervizarea managementului local (60%), independenta fata de mediul politic local (43%) si pentru rezolvarea unei probleme tehnice (42%).

 In urma cu aproape doi ani, Gabriela Lungu a fost angajata la sediul din Londra al agentiei Weber Shandwick ca agent de schimbare, nu doar pentru a conduce o parte din business, ci pentru a transforma atat afacerea, cat si organizatia. Este un drum plin cu provocari, nu este tocmai cel mai usor rol, mai ales ca managementul schimbarii este o disciplina in sine si este nevoie de multa rabdare, de mult tact pentru a face oamenii sa isi schimbe modul de a munci si, mai ales, de a gandi. “Ma bucur insa sa spun ca am reusit in misiunea mea si astazi firma din care fac parte nu mai este deloc aceeasi pe care am gasit-o in urma cu aproape doi ani. Am reusit sa operez o schimbare atat structurala, cat si de cultura si mentalitate, si asta nu e deloc putin lucru”, spune pentru Biz Gabriela Lungu, Chief Creative Officer pe regiunea EMEA la Weber Shandwick. “Un set de provocari a venit din diferentele culturale majore: romanii sunt un popor direct, vorbim pe sleau chiar si la birou, politicos dar fara prea multe ocolisuri”, spune Gabriela despre provocarile intalnite pe parcursul carierei din Londra. “Englezii sunt renumiti prin comportamentul pasiv-agresiv si modul foarte special – confuz pentru alte natii – de a se exprima”, adauga Gabriela Lungu, care, de curand, a anuntat ca va reveni in Romania de la inceputul anului viitor.

 Recrutare fara frontiere

Chiar si in tara, schimbarea unui loc de munca presupune o provocare in sine, iar acomodarea cu noi sefi, colegi ori reguli presupune un efort la inceput de drum. Insa adaptarea intr-un stat strain, cu o cultura diferita, este cu atat mai dificila. Si provocarile acestora nu se opresc aici. “Multi romani sunt luati din pozitii operationale, pozitii in care in Romania aveau foarte clar vizibilitate si control asupra lucrurilor pe care le faceau si sunt asezati intr-o pozitie strategica, o pozitie in care interactiunea lor nu mai este directa cu piata, cu clientii, cu produsele, ci e mai degraba o interactiune indirecta, ei trebuie sa raporteze felul in care este implementata o anumita strategie”, spune Rudolf Fedorovici, Managing Partner la Advice Executive Seach. “Asta e o provocare, pentru ca trebuie sa treaca de pe un palier de gandire operational in care feedback-ul primit din piata era direct si imediat pe un alt palier de gandire, care e mai degraba strategic, in care trebuie sa produci o schimbare fara sa ai instrumente directe, multi dintre ei nu au nici subordonati in mod direct”, adauga Rudolf Fedorovici.

Cu toate acestea, numarul de executivi care accepta provocarea unei cariere internationale a inregistrat o usoara crestere. O arata tot cercetarea realizata de firma de executive search Pedersen & Partners: 25,2% dintre respondenti au precizat ca numarul de manageri straini recrutati a crescut, 2,3% sustin ca a crescut puternic, in timp ce 40,3% precizeaza ca acest numar a stagnat, iar 26% dintre respondenti au conchis ca in ultimii ani aceste “exporturi” au urmat un drum descendent. Sigur, efectele recesiunii s-au facut resimtite din plin pe piata de executive search. In general, misiunile de expatriere erau derulate de companii in perioada in care exista o oarecare expansiune economica, iar repatrierile, chiar si ale managerilor romani, nu sunt ieftine, nici pentru companiile puternice. Un astfel de mandat are o valoare de retinere a profesionistilor, de schimb de experienta, de rafinare si conturare a competentelor interne, dar se poate dovedi scumpa, deloc in linie cu politica de reducere a costurilor, aflata pe agendele companiilor in perioada de recesiune. O arata tot cercetarea realizata de Pedersen & Partners, potrivit careia 45,1% dintre respondenti au precizat ca recesiunea mondiala a avut un impact asupra politicii de recrutare transfrontaliera a companiilor, in timp ce 36,2% au precizat ca efecte crizei nu au fost resimtite.

 Foto: Dreamstime

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: