Companii Stiri

Fashion Days estimează o creștere 50% a afacerilor în 2017

3 mart. 2017 3 min

Fashion Days estimează o creștere 50% a afacerilor în 2017

Reading Time: 3 minute
Andrei Chirila Chief Marketing Officer Fashion Days 1
Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer, Fashion Days

Reprezentanții Fashion Days estimează o creștere de 50% a businessului în 2017 și, proporțional cu aceasta, o creștere a nivelului investițiilor.

De asemenea, colaborarea cu echipa eMAG va duce la accelerarea dezvoltării Fashion Days atât în România, cât și în țările vecine.

“Scopul este să aducem împreună expertiza noastră în fashion retail și expertiza eMAG în e-commerce și tehnologie. Echipele Fashion Days și eMAG vor continua să lucreze împreună pentru dezvoltarea de noi oportunități de creștere pentru ambele platforme de brand. Brandul Fashion Days își păstrează identitatea și își consolidează poziția de lider pe piața pe fashion online printr-o creștere accelerată pe care o plănuim pentru anul 2017, a declarat Andrei Chirilă, Chief Marketing Officer, Fashion Days.

Planuri pentru 2017

Pentru cea de-a doua jumătate a anului, Fashion Days are în plan dezvoltarea unor versiuni noi ale aplicației, implementarea unei facilități de retur direct din contul clientului, conectarea prin rețelele sociale, un redesign al homepage-ului aplicației mobile și deschiderea de noi puncte de livrare împreună cu eMAG.

La mijlocul lunii martie, Fashion Days va lansa campania de promovare a colecțiilor sezonului primăvară – vară 2017, sub conceptul „Wear Confidence. Order Confidence”. Compania va lansa anul acesta, în premieră, branduri noi, printre care Ipanema, Polo Ralph Lauren, Reply, G-Star, Camper, JYDC London, Pollini, Lacoste, Ted Baker sau Frankie Morello.

Rezulatele anului 2016

Fashion Days a înregistrat în 2016 în România o cifră de afaceri de 136 milioane de lei în România, cu 29% mai mare față de anul precedent (105,4 mil. lei). Cumulat, veniturile Fashion Days în cele trei țări în care compania este prezentă – România, Bulgaria și Ungaria, au crescut cu 17% până la 50,15 milioane de euro comparativ cu anul anterior (43 mil. euro).

În 2016 au fost comandate 1,65 milioane de produse în România, cu 32% mai multe dcât în anul anterior (1,25 milioane).

Numărul mediu de produse comandate în 2016 în România a fost 2,54, în creștere cu 9% față de anul precedent (2,33).

Ponderea comenzilor din aplicație a fost de 46% în 2016 versus 34% în 2015.

Ponderea traficului pe mobil: 65% în 2016 versus 51% în 2015.

Numărul paginilor vizualizate pe durata unei vizite este de 6,5. Durata medie a unei vizite este de 5,3 minute.

În sistemul android, media paginilor vizitate pe durata unei vizite (8 minute) este 22.

În sistemul iOS, media paginilor vizitate pe durata unei vizite (7 minute) este 19.  

Investițiile realizate în 2016 au fost direcționate în zona operațională, prin deschiderea unui depozit central cu o suprafață cu 50% mai mare față de cel anterior, în diversificarea portofoliului de produse, în noi servicii introduse pentru clienți (livrare și retur gratuite, wishlist), campanii de marketing și în lansarea unor noi versiuni ale aplicației mobile.

Profilul clienților Fashion Days

Femeile sunt cei mai activi cumpărători de haine, încălțăminte și accesorii. Din cei 4 milioane de membri Fashion Days din toate cele trei țări Fashion Days, 65% sunt femei. Interesant este că în ultimul an, publicul masculin a crescut cu zece procente.

În România, majoritatea clienților provin din orașele mari ale țării: București, Constanța, Timișoara, Cluj, Iași și Brașov. Mai în profunzime, publicul Fashion Days este eterogen, pasionat de stil, cu o viață activă, program încărcat, care accesează multiple surse de informație și shopping.

În topul brandurilor cu cele mai mari vânzări se regăsesc United Colors of Benetton, Guess, Le coq Sportif, Pepe Jeans, Desigual, Diesel, Zee Lane, Calvin Klein, Nike, Esprit, Love Moschino, Next, Mango. 

În ceea ce privește modalitatea de comandă, mobile-ul este prima opțiune în fashion, comenzile pe mobil atingând o creștere de peste 50% în prezent. De asemenea, clienții Fashion Days au investit mai mult în fashion, astfel că în ultimul an și jumătate valoarea coșului de cumpărături a înregistrat o creștere semnificativă: coșul mediu de cumpărături a ajuns la 340 Lei, în creștere cu 10% față de anul precedent.

Echipa Fashion Days numără în prezent aproximativ 500 angajați în cele 3 țări. 34% dintre angajați susțin zona operațională a business-ului, peste 15% au în grijă producția de conținut, iar restul se regăsesc în departamentele de Marketing, IT, Customer Service sau Commercial.

Compania a fost fondată în 2009 de antreprenori elvețieni. În prezent, operează România, Bulgaria și Ungaria și din 2015 este parte a grupului eMAG.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: