Opinii

Femeile în calitate de lideri: echivalent și diferit

3 nov. 2016 4 min

Femeile în calitate de lideri: echivalent și diferit

Reading Time: 4 minute

Pentru o lungă perioadă de timp, sala de consiliu a fost rezervată numai bărbatilor. Cele trei femei cărora li se permitea să intre în această sală erau: secretara șefului cel mare, doamna care servea cafeaua şi doamna care făcea curățenie.

Text de Toine Kets, fondator, Actinote International

Poate că exagerez puțin, dar cred că vă puteţi imagina multe dintre aceste situaţii. Şi atunci când femeile au păşit pe scara profesională şi au obținut o poziţie superioară, acestea au afirmat adesea că „au fost nevoite să performeze de două ori mai bine pentru a putea fi pe jumătate la fel de bune ca și bărbații”. Sigur, nu este o poziţie de invidiat. În afară de munca grea, au fost, de asemenea, confruntate cu stereotipurile negative pe care oamenii le afirmau despre ele când ajungeau în poziția de lideri puternici: este agresivă; este asertivă. Cand o femeie-șef cere ceva la locul de muncă, ea este autoritară. Dar când un bărbat face același lucru, el este puternic şi decis. O femeie-lider este autoritară – bărbatul este pur şi simplu un lider. Şi atunci când un bărbat este considerat critic, femeia este adesea numită ticăloasă.

Dar vremurile se schimbă. Din ce în ce mai multe femei fac carieră si sunt numite în poziţii de conducere. Dar tot nu este suficient şi destul de rapid, în opinia mea. Încă ne blocăm noi înşine crezând în stereotipuri, în interpretări bazate pe trecut și în prejudecăți. Şi cred că facem o greşeală clară atunci când nu punem în lumină femeile în poziții de conducere. Dominaţia ca stil de conducere devine nu numai din ce în ce mai puțin popular, devine totodată contraproductiv. Atitudinea față de leadership se schimbă, iar ceea ce oferă femeile reprezintă ceea ce schimbă esențialul. Stilul de conducere ține în totalitate de relaționare. Întrebarea nu este dacă relaționăm la locul de muncă, întrebarea este care este calitatea acestor relații. Şi rolul liderului este de a stabili norme, cultura și mediul de lucru pentru toţi cei din echipă. Un lider trebuie să construiască o echipă, să faciliteze progresul și să gestioneze conflictele. Un lider este capabil să facă asta printr-o înaltă conştientizare socială. Liderii buni supun neînțelegerile dezbaterii deschise și sunt capabili să găsească soluții cu care ceilalți să fie de acord. Ei nu ezită să pună punctul pe ”i” dacă apare un conflict şi nu acceptă un mediu disfuncţional.

În urmă cu câteva zile, am mers pentru o călătorie de trei zile la Moscova pentru a face coaching cu echipa de management a unei companii multinaționale. Am întâlnit în avion un tânăr care era directorul de vânzări al unei companii multinaționale elvețiene. El mi-a explicat modul în care compania obișnuia să lucreze. CEO-ul stabilea în fiecare an o țintă pentru fiecare departament în parte. De exemplu, vânzările trebuie să crească cu 10% și departamentul de achiziții trebuie să scadă preţurile materiilor prime cu 3 procente. CEO-ul urmărea lunar progresul şi acorda fiecărui departament o linie verde sau roșie. Culoarea verde era sinonimă pentru a merge mai departe şi roşu însemna că sunt puși sub observație/monitorizare. Pare simplu, dar: compania are probleme cu vânzările, deoarece calitatea produselor nu mai este bună din cauza materiilor prime proaste şi acestea nu se aflau, de regulă, pe stoc. Acest lucru din cauza faptului că departamentul de logistică avea o țintă strictă cu privire la stocurile din depozit. Stilul de conducere dominant/autoritar al CEO-ului nu îi încuraja pe aceștia să coopereze, să discute şi să rezolve problemele împreună ca o echipă. Eu pot prezice viitorul acestei companii dacă ea nu face schimbarea către leadership. Ceea ce acest CEO nu înțelege (încă) este faptul că nu doctrina este cea care face lucrurile să meargă, ci dialogul. Este mult mai valoros să implici decât să influențezi. Comanda şi controlul au fost înlocuite de colaborare şi delegare. Concurenţa internă, agresiunea au ca risc lipsa de armonie şi nerealizarea obiectivelor voastre.

Nu vreau să spun că bărbații nu pot conduce în același mod ca și femeile sau invers. Oamenii cu trăsături feminine (bărbaţi şi femei) pot face o diferenţă pozitivă într-o companie, în același timp oamenii cu trăsături masculine (bărbaţi şi femei) pot distruge o companie. Punctul meu de vedere este că trăsăturile feminine se potrivesc mai bine cerinţelor leadership-ului actual decât trăsăturile masculine. Şi, în general, cele mai multe femei au trăsături feminine pe care le pun în valoare. Astfel, în loc să ne concentrăm pe diversitatea de gen şi să luăm distanţă de trăsăturile feminine ca bărbat, am putea mai bine să le primim cu brațele deschise și să învățăm de la ele. Şi acest lucru îl putem face cel mai bine la locul de muncă. Dar atunci nu trebuie decât ca femeile să fie acolo şi să fie capabile să lucreze în stilul lor propriu!!

 

Toine Kets este născut în Olanda. A studiat chimia și stiințele sociale (specializarea Managementul Resurselor umane și Psihologie) și a lucrat timp de 12 ani în cadrul companiei Royal Philips Electronics. A urmat cursuri în domeniul terapiei comportamentale rațional-emotive (REBT, la Institutul Albert Ellis din New York), studiile de masterat în cadrul Universității de Afaceri Nyenrode din Olanda și a devenit trainer certificat MBTI (Myers Briggs Type Indicator).

În 2007, Toine a fondat în România compania Actinote International, specializată în leadership și dezvoltarea echipei, coaching, programe de vânzări. În contradicție cu firmele de consultanță tradiționale, idealul său este să lucreze numai cu profesioniști cu înalte abilități într-o organizație-rețea, acest mod de a lucra ducând la obținerea celor mai bune rezultate pentru clienți. Toine folosește și crede în metoda ”vezi – simți – schimbi”. Este fondatorul proiectului Horse Connection, alături de Helga Meurs, instructor de cai, cei doi aducând în România un concept mai puțin întâlnit: programe de coaching cu cai dedicate liderilor. Este trainer internațional și călătorește frecvent în Polonia, Rusia, Ucraina, Serbia, Germania, Balcani.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: