Stiri Lifestyle

Fiat 500 Riva: un automobil de colecție, disponibil și în România

24 oct. 2016 2 min

Fiat 500 Riva: un automobil de colecție, disponibil și în România

Reading Time: 2 minute

Automobilul Fiat 500 Riva, noua ediție specială Fiat 500, poate fi comandat de acum înainte la dealerii Fiat. Doar zece unități, din contingentul de 3.000 de exemplare, sunt disponibile pentru piața din România, iar până în acest moment, au fost deja înregistrate patru precomenzi.

Fiat 500 Riva, promovat publicului și sub denumirea de „Cel mai mic iaht din lume”, reprezintă rezultatul colaborării dintre Fiat și compania producătoare de iahturi de lux, Riva. Ceea ce face ca automobilul să fie special este chiar combinarea unor elemente care aparțin celor două mărci din industrii diferite.

Planșa de bord a mașinii este realizată din lemn de mahon, capul schimbătorului de viteze este din mahon masiv, iar volanul este  fabricat din același lemn, având, însă, și inserții din arțar. Scaunele și bancheta din spate sunt fabricate de compania italiană Poltrona Frau, fiind îmbrăcate din piele de culoarea fildeșului, cu cusături în culori contrastante.img_9574

Designul Fiat Riva îmbină detaliile consacrate ale liniei inspiraționale 500 cu formele curbate, clasice, care caracterizează iahturile Riva. Sera Blue, culoarea acestui model de colecție, este o nuanță unicat pentru un automobil, aparținând paletei de culori a iahturilor Riva. Oglinzile laterale sunt cromate, la fel ca mânerele portierelor și elementele decorative de pe capotă.

Noul Fiat 500 Riva este disponibil cu mai multe tipuri de motoare. Motorul 1.2 Fire cu 69 de cai putere sau motorul diesel 1.3 Multijet cu 95 de cai. În funcție de motorul specificat, Fiat 500 Riva poate fi echipat cu una din cutiile de viteze manuale cu 5 și 6 trepte sau cu transmisia robotizată Dualogic.

La achiziționarea „celui mai mic iaht din lume”, cumpărătorul va primi și un certificat de autenticitate pe care va fi înscrisă o serie căreia îi va corespunde seria de șasiu a mașinii. Prin aceasta, se urmărește prevenirea clonării modelului de către specialiștii în tuning.

Pasionații care își doresc să aibă în garaj acest automobil de colecție vor fi nevoiți să scoată din buzunar o sumă ce pornește de la 16.600 Euro (TVA inclus).

Array
One Comment
  1. Cosmin
    la o masina de acest tip se potriveste un garaj si un kit de automatizare pentru porti batante

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: