Finantarea prin instrumente hibride

Finantarea unei societati reprezinta un aspect care atrage multe discutii, mai ales in climatul economic actual, in care necesitatile de finantare au devenit in general mai acute si povara fiscala la nivelul grupului este monitorizata permanent. 

Metodele de finantare a companiilor prin capital, imprumuturi sau prin “instrumente hibride” de finantare care combina elemente de imprumut si investitii de capital afecteaza direct regimul fiscal al societatilor implicate. Inainte de toate, cred ca trebuie precizata cea mai importanta diferenta din punct de vedere fiscal intre finantarea prin capital si cea prin imprumuturi – faptul ca investitorii in capital (sau care achizitioneaza actiuni) au in general intentia obtinerii unui venit din dividende (nedeductibil fiscal pentru platitor), in timp ce pentru imprumuturi, venitul creditorului reprezinta pentru platitor o cheltuiala (dobanda deductibila fiscal sub rezerva unor limitari) care trebuie inregistrata inainte de determinarea profiturilor.

O consecinta fireasca a diferentelor intre aceste doua forme de finantare este ca tratamentul fiscal la nivelul societatilor implicate difera fundamental. Astfel, in context fiscal international, distinctia dintre dividend si dobanda este importanta avand in vedere: Cota de impozitare prin retinere la sursa pentru   dividendele/dobanzile realizate de un nerezident din Romania – si implicit nivelul creditului fiscal obtinut pentru impozitul suportat in Romania (in cazul in care statul respectiv nu aplica metoda scutirii pentru eliminarea dublei impuneri). Scutirea de impozitare acordata de unele state pentru dividendele obtinute in anumite conditii, scutire care in general nu este acordata veniturilor din dobanzi. In timp ce creditul fiscal pentru impozitul suportat in Romania privind veniturile din dobanzi este in general limitat, in strainatate, la nivelul impozitului pentru venitul din dobanda, creditul pentru impozitul din statul sursa pentru dividende se poate extinde uneori si asupra impozitului aplicat pe o proportie din profiturile din care au fost platite dividendele. Mai mult, in cazul  tarilor ce nu aplica creditul fiscal pentru veniturile obtinute din strainatate, deseori se acorda o scutire veniturilor din dividende. Aceste aspecte fiscale devin importante si cand se utilizeaza instrumente de finantare unde aparent nu exista o distinctie foarte clara intre modalitatea de finantare, prin capital sau imprumut.  “Instrumentele hibride” de finantare pot sa includa, de exemplu, imprumuturi cu participare la profit (unde dobanda depinde de profiturile debitorului).

In practica, “instrumentele hibride” conduc la deducerea fiscala a cheltuielii cu dobanzile la nivelul platitorului roman de venit, in timp ce pentru imprumutator se ajunge ca venitul obtinut din “instrumental hibrid” sa fie privit ca dividend si, in anumite conditii, sa fie chiar scutit de la impozitare la nivelul sau. Totusi, pentru a beneficia de avantajele fiscale ale unui astfel de “instrument hibrid” de finantare pentru partile implicate in context international, trebuie sa se aiba in vedere forma si substanta economica a tranzactiei respective la nivelul tarilor implicate. In plus, inainte de implementarea unui astfel de “instrument hibrid” intre parti afiliate,  reglementarile privind preturile de transfer trebuie de asemenea considerate. Nivelul dobanzii trebuie sa fie stabilit in raport de nivelul dobanzii ce ar fi agreat intre persoane independente in conditii comparabile. Mai mult, trebuie analizat daca imprumutul este acordat in interesul activitatii beneficiarului si daca face parte dintr-o schema de distributie a profitului. Daca se constata existenta unei scheme de distributie a profiturilor sau daca nivelul dobanzii practicat intre societati afiliate este mai mare decat nivelul pietei, platile efectuate de societatea romana, sau excesul peste nivelul pietei, se pot califica fiscal ca dividend.