Finanțe Stiri

Finanțări în baza subvențiilor APIA

6 iul. 2018 < 1 min

Finanțări în baza subvențiilor APIA

Reading Time: < 1 minut

Banca Comercială Română (BCR) pune la dispoziția fermierilor finanțări de până la 80% din valoarea subvenţiilor pe care urmează să le încaseze de la APIA, în cadrul Schemei de plată unică pe suprafață (SAPS), Plăților Redistributive, cât și în cadrul Măsurilor compensatorii de dezvoltare rurală aplicabile pe terenurile agricole.

Creditele pot fi contractate prin toate cele 508 unități teritoriale BCR, una dintre cele mai bine reprezentate rețele bancare din România, atât în mediul urban, cât mai ales în mediul rural.

BCR vine în întâmpinarea micilor fermieri cu un proces simplificat, care permite, aprobarea creditului într-o singură zi, astlfel încât aceștia să poată beneficia cât mai repede de banii necesari lucrărilor agricole, arată banca, într-un comunicat de presă.

Este important de precizat că, pentru acest credit, rambursarea și plata dobânzii se fac într-o singură tranșă, din subvenția încasată, astfel încât nu este necesară existența altor surse proprii.

Fermierii eligibili pentru subvenţii APIA se pot adresa oricărei unităţi din reţeaua BCR pentru accesarea acestor tipuri de facilități de finanțare, în baza Adeverinţei de înregistrare fermier emisă de APIA.

Pe lângă creditele APIA, fermierii mai au la dispoziție la BCR și alte facilități de finanțare a activității curente, cum ar fi creditul de capital de lucru pentru agricultură, prin care își pot finanța lucrările agricole, achiziția de materii prime, îngrășăminte, combustibili și altele pentru campania agricola 2018-2019. Rambursarea creditului este corelată cu perioada de valorificare a culturilor, iar garanțiile pot fi constituite în baza convențiilor semnate cu Fondul National de Garantare a Creditelor pentru Intreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM) și Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR).

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: