Marketing Analize

Impactul telefoanelor inteligente

19 dec. 2016 3 min

Impactul telefoanelor inteligente

Reading Time: 3 minute

Numărul celor care dețin un smartphone este mai mare decât cel al celor care deţin un computer, în rândul tuturor segmentelor investigate, inclusiv în rândul celor mai mature, arată cea de-a treia ediție a studiului Consumer Report, realizat de Starcom MediaVest Group. 

Ce implicații are acest lucru asupra modului în care oamenii consumă sau produc conţinut, dar şi asupra modalităţilor de petrecere a timpului liber? 

Conectarea la reţelele sociale este una din principalele activităţi realizate de pe telefonul mobil, conţinutul generat, filtrat sau analizat de oameni obişnuiţi constituind o importantă sursă de informare, mai ales că procentele celor care accesează reţele sociale de pe telefonul mobil este mai mare decât procentul celor care consumă mass-media pe telefonul mobil.

tabel-1Conţinutul de tip audio – foto – video este preferat, fiind mai uşor consumat de pe ecranul mic faţă de cel text. Acesta poate fi şi unul dintre motivele pentru care adolescenţii şi tinerii încep să consume atât conţinut audio, cât şi video aproape în egală măsură în mediul online versus în offline.

Înregistrarea principalelor evenimente şi a principalelor momente de peste zi este mult mai facilă cu ajutorul camerei de pe telefonul mobil şi al accesului la reţelele sociale. 54% dintre adolescenţi şi aproape jumătate din tinerii necăsătoriţi (49%) generează săptămânal conţinut audio – foto – video în reţelele sociale, devenind astfel formatori de opinie pentru segmentele mai mature de consumatori, care folosesc reţele sociale, dar nu le populează în aceeaşi măsură cu conţinut.

Accesul facil la opiniile personale duce la estomparea stereotipurilor de gen, noile generaţii renunţând la a categorisi anumite produse ca fiind dedicate femeilor (cosmeticele) sau bărbaţilor (berea). În acest sens, comunicarea brandurilor începe să fie axată pe interese, nu doar pe demografice.

tabel-2

Cauzele sociale sunt mult mai vizibile prin manifestarea susţinerii lor în social media de către oameni obişnuiţi. Acest fapt duce la o mai bună conştientizare a unor probleme de fond (pe parte de educaţie, de conservare a resurselor, de susţinere a unor categorii defavorizate) şi la o dorinţă crescută de a contribui la rezolvarea lor.

Creşterea numărului de deţinători de smartphone duce la intensificarea comportamentului de mobile gaming, principala motivaţie pentru accesarea jocurilor fiind faptul că fac timpul de aşteptare să treacă mai repede.

Momentan, pe lângă scopul de comunicare al utilizării telefoanelor de tip smartphone, care este unul de bază, se observă folosirea lor pentru informare şi deconectare. În viitor însă, odată cu deprinderea unor abilităţi de utilizare mai avansată, este de așteptat ca acestea să fie folosite şi cu scopul de a uşura sarcinile cotidiene, ducând la o intensificare a comportamentului de mobile banking (utilizat săptămânal doar de 7% din posesorii de smartphone-uri din mediul urban) şi în mod sigur a comportamentului de cumpărare online.

Starcom MediaVest Group analizează anual dinamica relației dintre consumatori și branduri și oferă informații cu privire la: Technology Usage, Content & Entertainment, Brands & Shopping şi Trends in Action.

Raportul complet poate fi descărcat de aici.

foto: © Mike2focus | Dreamstime.com

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: