La ceai cu Regina Maria

Unii îl știu din juriul master chef, cei mai mulți îl știu ca și coproprietar al cluburilor și restaurantelor din grupul fratelli. Mai puțin cunoscut este faptul că, în ultima perioadă, liviu popescu s-a implicat în renovarea și redeschiderea casei de ceai a reginei maria din curtea castelului bran.

În 2009, Casa de Ceai a reintrat în proprietatea moște­nitorilor Reginei Maria, copiii Principesei Ileana, ceea ce a făcut posibilă discuția despre o posibilă restaurare. În momentul în care Liviu Popescu a aflat despre posibilitatea preluării acestui proiect de renovare, și-a dorit imediat să se implice. “Nu concepeam ca un loc atât de frumos să fie dat uitării, pentru că, din păcate, asta s-a întâmplat mult timp. Nu am putut să stau deo­parte, am acceptat provocarea și m-am dedicat întru totul proiectului”, povestește coproprietarul grupului Fratelli.

“Administrez integral acest proiect, Casa de Ceai Regina Maria fiind o structură de business diferită de cele din grupul Fratelli.” – Liviu Popescu, coproprietar, Fratelli 

Lucrările au durat un an și jumătate și investiția a depășit un milion de euro, deși inițial se pornise cu un buget pe jumătate. Construcția se afla într-un stadiu avansat de degradare, așa că a fost absolut necesar să se mărească bugetul. Echipa de arhitecți și designeri a avut de la bun început în minte ideea să nu se abată de la ce reprezenta înainte Casa de Ceai. Și asta s-a și întâmplat. Au păstrat cât de mult din autenticitatea locului și au intervenit pe elementele care necesitau consolidare. Au fost refăcute structura de lemn a clădirii sau tencuielile, acolo unde a fost cazul, acoperișul a fost și el menținut din lemn, cum era inițial și au lucrat strict pe zona de conservare. Interiorul a fost realizat din materiale moderne, dar cu atenție la detalii astfel încât să redea cât mai mult din spiritul anilor 1920. “Farmecul regal se simte prin orice mic detaliu, de la covoarele lucrate manual, barul pictat manual și luminat discret, candelabrele elegante și până la amprenta pusă pe diferite spații ale restaurantului. Camera Șemineului are un loc discret pentru servirea ceaiului și tot de aici se ajunge într-o sală de expoziție cu fotografii ale membrilor familiei regale”, descrie Liviu Popescu felul în care arată acum acest loc încărcat de istorie.

Un decor cochet, mobilier de clasă și un meniu cu preparate fine sunt ingredientele pe care mizează restaurantul în atragerea clienților. Mâncărurile sunt inspirate din bucătăria românească și au la bază produse pe cât posibil bio, procurate de la localnicii din Bran. Rețetele sunt neoromânești, din perioada interbelică, reinterpretate în tendințele gastronomice actuale. Nu în ultimul rând vinul Château Bran își are un loc de cinste în oferta restaurantului Casa de Ceai Regina Maria.

Printre primele evenimente găzduite după redeschiderea acestui restaurant a fost unul special la care au luat parte membri ai familiilor regale din Europa. Locul găzduiește de asemenea grupuri de business, în team building sau pentru diferite workshopuri. Nu în ultimul rând, cam 20% dintre vizitatorii Castelului Bran se opresc la Casa de Ceai pentru un mic dejun, prânz, cină sau pur și simplu pentru a savura un ceai sau o cafea.

Casa de Ceai a fost locul preferat al Reginei Maria, unde își savura ceaiul de la ora 5 și unde organiza întâlniri pentru prieteni și apropiați. Lucrările de restaurare și renovare au durat un an și jumătate și au presupus o investiție de un milion de euro.