Finanțe

Leontin Toderici, noul CEO al Bancpost

31 mai 2018 < 1 min

Leontin Toderici, noul CEO al Bancpost

Reading Time: < 1 minut

Leontin Toderici Director General CEO Bancpost 1Leontin Toderici a primit aprobarea Băncii Naționale a României pentru exercitarea funcției de Director General – CEO al Bancpost. El este mandatat de Banca Transilvania să coordoneze integrarea Bancpost, ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN în Grupul Financiar BT.

Cu peste 20 de ani de experiență în banking, Leontin Toderici a fost, din 2013, Director General Adjunct – Chief Operations Officer la BT. De-a lungul timpului a coordonat proiecte de importanță strategică pentru Grupul Financiar Banca Transilvania, iar două dintre acestea înseamnă premiere mondiale: înlocuirea core-bankingului BT cu soluția Oracle Flexcube având ca platformă tehnică tehnologia Exadata şi Exalogic, respectiv lansarea serviciului de transfer de bani Western Union prin intermediul bancomatului. Este doctor în informatică economică şi absolvent al EMBA CNAM Paris – ASE Bucureşti. A terminat Facultatea de Automatică şi Calculatoare în cadrul Universității Tehnice, precum şi Facultatea de Științe Economice la Universitatea Babeş-Bolyai, în Cluj-Napoca.

Banca Transilvania a devenit în aprilie proprietarul pachetului majoritar de acțiuni (99,15%) deținut de Eurobank Group la Bancpost, respectiv al acțiunilor deținute la ERB Retail Services IFN şi ERB Leasing IFN.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: