Finanțe

Linistea dinaintea unei noi furtuni?

3 mai 2012 5 min

Linistea dinaintea unei noi furtuni?

Reading Time: 5 minute

Peste tot in jur se vad semne ale unei posibile stabilizari economice, atat la nivel global, cat si in economia Romaniei. Dar drumul spre adevarata redresare se dovedeste a fi plin de capcane.

Grecia a scapat pentru moment de un faliment necontrolat si de o iesire din zona euro, la nivel european lucrurile par mai domolite, iar pe piata americana semnalele sunt pozitive. La noi, avem semnale mixte, care vor escalada intr-o explozie de cresteri economice pe baze populiste, avand in vedere ca e an electoral. Piesele puzzle-ului economic global par a fi mult mai adunate.

Insa ceva ne spune ca acum trebuie sa nu scapam fraiele din maini si sa ne intrebam unde sa mai punem umarul Grecia a reusit cea mai mare performanta luna trecuta, cand a ajuns la un acord cu creditorii sai cu privire la restructurarea datoriilor, care ii va permite sa stearga 100 de miliarde de euro din datoria tarii. Acordul a reusit sa stabilizeze bursele europene si sa creasca euro, dar si sa aduca o umbra de optimism peste economiile europene si globale.

Datoria Greciei se situeaza in prezent la circa 350 de miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 160% din PIB, iar stergerea datoriilor vizeaza diminuarea nivelului de indatorare spre 120% din PIB pana in 2020. Secretarul Trezoreriei americane, Timothy Geithner, a afirmat in acest context ca Europa, datorita masurilor adoptate pentru a limita criza datoriilor, nu mai prezinta riscuri “semnificative” pentru restul economiei mondiale.

Evident, lucrurile sunt departe de a fi rezolvate, astfel incat sa putem sa afirmam ca toate sunt asezate si ca o sa asistam la cresteri economice si la un reviriment global. Granita dintre stabilizare si esec este extrem de subtire, avand in vedere ca multe dintre statele UE au probleme interne economice. Daca momentan Grecia pare a fi intr-un moment de acalmie, nu putem sa spunem acelasi lucru despre tari ca Spania, Portugalia, Ungaria.

O analiza Bloomberg precizeaza ca adevaratul test in perioada urmatoare pentru Uniunea Europeana este Spania. Noul plan de austeritate al guvernului de la Madrid nu a castigat increderea investitorilor, ceea ce reprezinta un pericol nu doar pentru Spania, ci pentru intreaga Uniune, iar guvernele europene trebuie sa isi schimbe strategia pana nu este prea tarziu. Problema nu este planul de austeritate; din contra, Spania promite cel mai drastic program de consolidare bugetara cu care s-a confruntat probabil vreo tara europeana.

Noul plan prevede reducerea deficitului bugetar de la 8,5% din PIB anul trecut la 5,3% in 2012. In conditiile in care economia este deja in declin, este nevoie de o reducere a cheltuielilor echivalenta cu 4% din PIB, in timp ce rata somajului se afla deja la 23%. Spania a depasit anul trecut tinta deficitului bugetar pentru ca autoritatile regionale nu si-au respectat obiectivele, in timp ce cresterea economica a fost sub asteptari. Dar odata implementat planul de austeritate, extrem de dur, acesta va limita cresterea economica, cee ce va duce la noi imprumuturi.

Rata somajului este de 23%, dar in randul tinerilor atinge 50%, iar eforturile guvernului de reformare a pietei muncii cu greu pot fi sustinute de populatie intr-o perioada de recesiune. Economia Greciei este mica, dar cea a Spaniei este a patra ca marime din zona euro. Daca Spania se va prabusi, va trage dupa ea si mecanismele de protectie, inca firave, ale UE. Operatiunile Bancii Centrale Europene (BCE) de suplimentare a lichiditatilor, prin care bancile au imprumutat peste 1.000 de miliarde de euro, au contribuit la stabilizarea pietei financiare, dar inrautatirea problemelor Spaniei arata ca linistea este inca aparenta.

Spania nu poate depasi criza fara sprijinul partenerilor europeni, care, in propriul lor interes, ar trebui sa permita o consolidare fiscala moderata si sa sustina in paralel cresterea economiei tarii. Spania este atrasa intr-un cerc vicios de colaps economic, fiscal si politic. Chiar si acum pericolul poate fi evitat, atata timp cat UE este dispusa sa actioneze. Dar, daca va astepta prea mult, iar Spania va cadea in capcana, controlul pagubelor va face ca sustinerea Greciei sa para o joaca de copii.Legat de actuala situatie din zona euro, Matei Paun, Managing Partner la BAC Investment Bank, spune ca stabilizarea economica este un concept relativ mai ales acum, dar in actualul context putem vorbi de o oarecare stabilizare. “Adica nu traim vremurile pe care le-am trait toamna spre iarna anului trecut.

Este clar o diferenta calitativa din acest punct de vedere. Insa asta nu inseamna ca s-a terminat si ca gata, punem lacat si nu mai vorbim despre reforma, criza si alte subiecte.” Linistea actuala e binevenita, dupa ce la un moment dat exista senzatia de degringolada care se acutiza saptamana dupa saptamana, dupa cum spune Matei Paun. Se observa ca lucrurile sunt deja pe un fagas mult mai bun si reincepe o integrare mai profunda, cu elemente politice, mai ales daca vorbim de pactul fiscal. “Dar e vorba de o coordonare fara precedent, care, daca ar fi fost discutata acum cativa ani, nu sunt deloc convins ca ar fi fost primita cu succes”, a afirmat Managing Partner- ul de la BAC Investment Bank.

IN ACEST TIMP, IN ROMANIA…

Alegerile locale si cele parlamentare schimba putin perspectiva din care au fost privite lucrurile in ultimii ani. Daca pana acum era vorba de austeritate si de un control cat mai mare al cheltuielilor publice, in acest an guvernul acorda fonduri pentru primarii si afirma ca va reintregi salariile bugetarilor. Aceasta politica este una “normala” intr-un an electoral, insa nu si pentru starea economica pe care o traiesc Europa si Romania.

Cresterea economica de anul trecut, de 2,5%, poate fi usor erodata in cazul in care promisiunile electorale duc la o supraincalzire a economiei. De altfel, BRD a redus pentru a doua oara in sase luni estimarea privind cresterea PIB in 2012, la 1,9% de la 2,1%, din cauza deteriorarii perspectivelor exporturilor, PIB-ul urmand sa urce in principal datorita investitiilor si consumului privat. Analistii BRD au coborat in luna octombrie a anului trecut prognoza de crestere economica a Romaniei pentru 2012 de la 2,8% la 2,1%. “Consumul privat a revenit in 2011 dincolo de asteptarile noastre initiale si au fost introduce masuri de sprijinire a acestui indicator, din moment ce criza datoriilor de stat din zona euro va trage in jos dinamica exporturilor Romaniei”, se arata intr-un raport prezentat de banca, citat de Mediafax.

BRD anticipeaza cresterea consumului privat cu 2,5%, in timp ce formarea de capital fix ar trebui sa avanseze cu 6,5% in 2012. Banca a revizuit insa semnificativ in sens negativ estimarile privind dinamica exporturilor, la 6%, depasita de cresterea importurilor, de 7,8%. Contributia neta a exporturilor va ramane negativa, in timp ce investitiile si intr-o oarecare masura consumul privat vor ramane principalele motoare ale PIB. Raportul nu ia in calcul riscurile pe care alegerile le au asupra economiei tarii noastre in acest an, mentionand doar ca pe plan intern se observa semnale privind accelerarea redresarii consumului, in timp ce investitiile sunt de asemenea in curs de a reveni.

Pentru ca suntem intr-un punct in care este nevoie de masuri consolidate in continuare pentru a evita noi recesiuni, Romania trebuie sa continue  reformele incepute, pentru a ajunge inevitabil pe calea cea buna. Matei Paun spune ca executivul ar trebui sa transforme in continuare aparatul guvernamental intr-unul eficient, fara sa insemne ca trebuie sa elimina m statul sau sa il ucidem. “Trebuie sa reformam statul si aparatul de stat, trebuie sa schimbam felul in care functioneaza si aici, din pacate, ne confruntam cu o criza politica, nu cu una economica.” Economistul nu vede o alternativa politica care sa permita o eficientizare cu adevarat aceasta reforma a statului.

Din punctul de vedere al oricarui cetatean al Romaniei a devenit evident ca trebuie luate masuri in continuare, caci reforma nu s-a terminat si pericolele nu au trecut. Este nevoie de o asanare a fiecarui domeniu din Romania, pentru a avea un stat de drept autentic. De la reforma sanatatii la aceea a educatiei, de la aceea a colectarii veniturilor la informatizarea statului, de la atragerea de fonduri europene la atingerea supletei unor ministere eficiente, care sa raspunda oricaror provocari de acum sau de viitor.

Este nevoie ca productivitatea din sectorul public sa creasca foarte mult, pentru ca nu pot exista 10 oameni care sa faca acelasi lucru, sa aplice aceeasi stampila pe o singura hartie. Insa toate aceste decizii necesita o vointa politica care nu exista de 20 de ani incoace. In acest ritm, o vom taragana asa, mai crestem un pic, mai scadem un pic, dar fara a avea o reforma autentica. Altfel, orice cutremur extern ne va prinde la fel de nepregatiti ca si cel din 2008.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: