Management Interviuri

Management în topuri

4 ian. 2018 5 min

Management în topuri

Reading Time: 5 minute

Olga Juverdeanu, General Manager al Global, compania lansată de antreprenorul Ștefan Lucian și artista Inna, ne-a vorbit despre ce înseamnă să conduci un business din industria muzicală, despre beneficiile influencers marketing, dar și despre cum este Inna ca antreprenoare.

 Ce v-a atras la industria muzicală și cum ați ajuns să lucrați la Global?

Am avut o perioadă de patru ani de freelancing, timp în care am făcut consultanță. În această perioadă m-am apropiat de zona artistică printr‑o conjunctură. Am avut câteva contracte în acest domeniu și a­tunci m-am îndrăgostit de industria muzicală. Dar poziția de consultant nu a mai fost suficientă la un moment dat, pentru că voiam să văd mai mult, să fac mai mult. Și am ajuns din zona de legal, contracte și cifre să îmi dau cu părerea pe absolut orice direcție în care ei vo­iau să meargă. Am avut apoi o perioadă de îndepărtare de industrie și mi-am dat seama că-mi lipsește, însă suntem suma experiențelor noastre și în această perioadă am învățat multe lucruri, am înțeles ce înseamnă să lucrezi într-un mediu gata structurat. Ce am găsit aici este, evident, un mediu foarte creativ, cu oameni foarte implicați, cu entuziasm, pasiune și o perspectivă foate mare, însă fără o structură bine definită. Aceasta este cea mai mare provocare: să reușești să așezi pe acest mediu extrem de activ o organizare, astfel încât să nu îl strici, să nu îl demontezi. Practic asta este ceea ce fac aici cu partenerii. Firma are doi par­teneri, este vorba despre Inna și Lucian, cărora li s-au alăturat pe departamentele de Influencers și organizare de evenimente Matei Dima și Răzvan Munteanu. Ei au pornit acest proiect împreună și e fiecare implicat în zona în care se pricepe cel mai bine.

Puțini antreprenori în România numesc la conducerea propriilor companii un director general. Inna este un astfel de antreprenor. Ce fel de antreprenor este ea?

Mie mi se pare că tocmai acesta este marele lor avantaj: înțeleg că este important să ai o echipă în care fiecare face ce știe mai bine. Aceasta este o problemă pe care foarte mulți oameni de afaceri români o au, pentru că, de la un anumit nivel încolo, după un număr de întâlniri, niște afaceri reușite și un număr de bani în cont, sunt convinși că știu să facă orice. Și cel mai bine este să reușești să îți construiești o echipă cu oameni potriviți. Asta este ceea ce facem și aici. La momentul la care am venit eu, echipa era formată din 12 oameni, acum suntem peste 40. Cel mai greu lucru mi se pare construirea și consolidarea echipei. Este vorba de o sinergie care trebuie să se creeze între oameni, astfel încât ei să ajungă să își atingă potențialul maxim. Partea de oameni este o problemă în România în prezent, pentru că lipsesc curajul și entuziasmul de a începe ceva și de a se implica într-un proiect care poate nu are o fișă a postului sau un desfășurător foarte clar pe următorii cinci ani.

Global Olga
Foto: Bogdan Moldovan / Global Entertainment

Care sunt principalele diferențe dintre managementul unei companii “clasice” și cel de la Global?

Este diferența dintre a avea organizare, a avea proceduri pentru orice și a construi totul pe bază de entuziasm. Aici lucrurile sunt altfel, fiecare om vine și i se spune să facă tot ce poate ca să aibă succes. Nu i se dă decât obiectivul. Îi dăm unelte, suport, îi punem la dispoziție oameni care să răspundă oricând la orice întrebare. Cel mai bun rezultat este cel obținut de om prin propria lui inițiativă, prin entuziasm, cunoștințe, capacități și noțiunile pe care le are. Aceasta este principala diferență. Nu este o structură care se așază de sus în jos, ci oamenii o construiesc de jos în sus. Acum, normal că la un anumit volum de business, având în vedere că cifrele au crescut semnificativ și numărul de angajați de asemenea, este normal să existe niște necesități de organizare pe care încercăm să le adresăm. Încă o provocare pentru mine este aceea de a intretine cultura acestui loc, pentru că sunt foarte mulți tineri care lucrează aici. Media de vârstă este undeva la 27 de ani și asta ne face să fim o echipă extrem de puternică, cu foarte multă energie, cu foarte multă dorință de viață, muncă, succes și afirmare, ceea ce reprezintă practic nucleul unui astfel de business. Dacă ar fi să mă întrebați care este diferența dintre o organizare standard și cea de aici, asta este: nucleul versus o structură așezată. Ne dăm seama că avem nevoie de organizare și tindem spre ea, dar cu mare grijă.

Care este obiectul Global Influen­cers, lansat toamna trecută?

Undeva la jumătatea anului acestuia, 70% dintre companiile mari internaționale spuneau că folosesc, într-o formă sau alta, influencers mar­keting. Pentru că publicul nu mai vrea să vadă reclamă cu scopul direct de a-l face pe el să cumpere, vrea să îi audă pe alții vorbind des­pre brandul res­pectiv. Mai mult decât atât, vor să fie o interacțiune cât mai personală. Asta este ceea ce ne dau rețelele de social media în fond. Această senzație de intimitate, dar la scară de advertising. Așa a crescut această tendință și, în paralel cu aceasta, am crescut și noi divizia de Global Influencers, pe care o vedem în continuare crescând. După părerea mea, următoarea etapă în influencers marketing este partea de targetare, de segmentare pe micro-influenceri cu comunități mici, dar foarte fidele, loiale, în care engagement-ul este mult mai mare decât într-o comunitate generalistă și probabil că acesta este viitorul și pentru asta ne pregătim.

Ce alte planuri aveți cu Global Records?

Pe termen lung ne dorim să reușim să integrăm toate elementele din entertainment și să fim cel mai mare jucător din piață în această zonă. Vedem acest lucru întâmplându-se printr-o analiză foarte bună a ceea ce vor clienții pe fiecare zonă de entertainment, de la concerte la muzică, la consumul de content video, care este din ce în ce mai mare, dar și la consumul de informație scrisă. Este vorba despre un comportament pe care îl studiem, fiind atenți la ceea ce se întâmplă cu noi, inclusiv la faptul că din ce în ce mai mulți dintre noi petrecem foarte mult timp în fața telefoanelor și a dispozitivelor mobile. Vrem să venim în întâmpinarea acestui lucru pentru că oamenii au această nevoie, așa cum se întâmplă și în cazul evenimentelor, al show-urilor, unde publicul își doreste să asiste la mai mult decât un concert, vor să aibă parte de experiență de entertainment; tot așa vrem să venim către ei și cu muzica, pe care o dorim în linie cu trăirile pe care fiecare le are în viață, dar și cu contentul care să poată fi structurat și personalizat în funcție de nevoile, obiceiurile și interesele pe care le avem fiecare dintre noi la un anu­mit moment. Și încercăm să integrăm cât mai bine toate aceste zone. Aceasta este strategia pe termen lung pentru a ajunge să fim într-adevăr un global entertainer.

Olga Juverdeanu
Foto: Bogdan Moldovan / Global Entertainment

Cu ce provocări vă confruntați ca General Manager al Global?

Îmi doresc foarte mult să reușim să identificăm un sistem prin care să putem cuantifica acțiunile noastre în social media și să putem explica, cu date certe, publicului și clienților de ce acțiunile de promovare din online, cu ajutorul online influencerilor, sunt comparative cu acțiunile din media clasic, print, outdoor și așa mai departe. În acest moment, pe segmentul clasic există niște cifre, nu sunt neapărat universal valabile, însă ele sunt general acceptate. Pe când în zona aceasta nu există aceste cifre. Noi lucrăm la un sistem de măsurare a rezultatelor acțiunilor din online și vreau să dezvoltăm o metodologie pe baza căreia să putem să le evaluăm.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: