Interviuri Management Stiri

Management intercultural

5 mart. 2018 8 min

Management intercultural

Reading Time: 8 minute

megumi taoka m 1 e1520254572635Ai putea fi un american care face afaceri în Italia, un german care negociază cu o companie chineză sau un român care încearcă să cucerească un client din Tokyo, la telefon, prin Skype sau față în față. Problema apare când nu cunoști diferențele culturale și nu știi cum să te comporți. Megumi Taoka ne-a vorbit despre management intercultural, leadership în Japonia, dar și despre situația femeii în societatea niponă.    

Cum influențează multiculturalismul modul în care facem afaceri? Sunt japonezii dispuși să se adapteze globalizării?

Cunoașterea altor culturi ne dă posibilitatea să găsim soluții diferite. În business, opiniile diferite duc la soluții diferite, iar multiculturalismul aduce mai multe metode de rezolvare a problemelor. De asemenea, în procesul de înțelegere și acceptare a diferențelor culturale, învățăm să avem o atitudine mai deschisă. Japonezii pot părea închiși, dar suntem oameni foarte curioși și interesați de alte culturi. În 2015, am tradus “The Culture Map”, publicată de Erin Meyer cu un an înainte, și cartea a avut un succes uriaș. Dar nu sunt de acord cu modul în care este folosit termenul “globalizare”, pentru că pământul nu este omogen. Lumea este o colecție de părți diferite și cred că fiecare țară trebuie să participe la globalizare aducând valori diferite și unice. Dacă Japonia a adus conceptul de calitate superioară, SUA este asociată cu inovația și noile tehnologii, iar China cu viteza și eficiența, conceptul de încercare și eroare. Japonia însă pare un pic rămasă în urmă și motivul este că avem o singură valoare – calitatea superioară.

megumi casetaCe îi lipsește?

Calitatea ridicată a produselor nu mai este suficientă, oamenii vor mai mult. Trebuie să avem o calitate superioară, dar să și inovăm și să fim eficienți. Cred că suntem în căutarea unui nou mod de a contribui la societate ca întreg. Japonia este o societate orientată spre grup, spre comunitate (village mindset). Am fost multă vreme izolați de restul lumii, atât istoric, cât și geografic, iar oamenii s-au ajutat reciproc și comunitatea a câștigat din asta. Această mobilizare a comunității va fi noul mod de a face business oriunde în lume – este vorba despre antreprenoriatul social. Japonezii au această tradiție de a se ajuta reciproc care poate fi transformată într-un model de business.

Este Japonia dispusă să primească străini care vor să lucreze aici?

Da și nu. Avem o lipsă majoră de forță de muncă. Natalitatea este în scădere și avem două resurse spre care ne-am putea îndrepta atenția: în interiorul Japoniei – femeile – și în afara țării – străinii. Problema femeilor și acceptarea străinilor trebuie integrate în discuția despre lipsa de forță de muncă. Din punct de vedere istoric, Japonia are o mentalitate izolaționistă. Avem această atitudine de a ne proteja de exterior și această idee este încă în mintea japonezilor, astfel că, înainte să ne gândim la imigranți, ne gândim cum am putea rezolva singuri problemele.

Totodată se pregătește un nou cadru legal pentru acceptarea unor persoanelor cu înaltă calificare din afara Japoniei. Suntem criticați că alegem doar persoane înalt calificate (picking the brains), dar și alte țări fac la fel. O deschidere mai mare are legătură și cu limba – nu vorbim bine engleza, iar pentru străini este foarte greu să învețe japoneza. Atâta timp cât nu vom avea tehnologia necesară rezolvării acestei probleme, totul se rezumă la limbă. Este mai degrabă o problemă de limbă decât una care ține de cultură. Când vine vorba de afaceri, cred că putem avea o atitudine mai rezonabilă. Putem înțelege mai ușor că ne ajutăm unii pe alții.

cu megumi

 

Revenind la femei, ce oportunități au când vine vorba de carieră și de accesul în top management?

Cele mai recente date arată că gradul de ocupare în cazul femeilor a ajuns în 2017 la 66%, în creștere cu 3,6% față de anul anterior, și 12% dintre ele sunt pe poziții de management, o creștere de 3%. În același timp, 45% dintre companii au femei pe poziții de conducere executivă.

Cifrele arată bine, dar problema este că dincolo de acele femei care avansează în carieră, majoritatea lucrează part time. Dacă programul full time este de 40 de ore pe săptămână sau mai mult – suntem recunoscuți pentru orele suplimentare – femeile lucrează 15 ore pe săptămână. Este doar pentru un venit suplimentar, nu poate fi vorba despre o carieră. Cred că este o problemă serioasă, dar este foarte greu să le spui femeilor să își schimbe modul de gândire. E greu să le spui să fie mai ambițioase, pentru că nu le permite contextul, locurile de muncă sunt dominate de bărbați, iar femeile se simt excluse. De asemenea, sistemul de taxare descurajează femeile să lucreze full time, pentru că există stimulente pentru femeile care lucrează part time – nu plătesc taxe pentru veniturile de până în 10.000 de dolari, așa că multe femei se opresc la acest prag.

Trebuie schimbată această prevedere fiscală?

Trebuie schimbată fiscalitatea și trebuie să se schimbe bărbații mai degrabă decât femeile. Bărbații fac foarte multe ore suplimentare pentru că au crescut văzând cum parinții lor sunt lăudați pentru că muncesc foarte mult. Sunt lucruri adânc înrădăcinate în mentalitatea bărbaților. Pe de altă parte, se tem că vor pierde locurile de muncă în favoarea femeilor, că nu vor mai fi cei care aduc pâinea în casă și astfel își vor pierde reputația (they lose faces). Nu știu cum să își arate bărbăția și trebuie să găsim o cale prin care să atenuăm aceste temeri privind pierderea locului de muncă sau a statutului de singur susținător al familiei. De asemenea, ar pierde confortul de a avea pe cineva acasă care să facă treburile gospodărești și să se ocupe de copii. E foarte confortabil să te concentrezi doar pe muncă, fără să te gândești la altceva. Deci trebuie să îi facem pe bărbați să se simtă confortabil cu schimbarea situației femeilor și să vadă avantajele unei soții care lucrează și a unei societăți în care femeile muncesc. 

„În Japonia, top managementul așteaptă ca cei din nivelurile ierarhice inferioare să discute și să vină cu idei noi, apoi este aleasă cea mai bună soluție.”

Cum este perceput leadership-ul în Japonia comparativ cu țările în care ați lucrat?

Societatea japoneză este una foarte ierarhică. Avem niveluri ierarhice foarte clare, dar nu întotdeauna decide top managementul, CEO-ul. Decizia nu se ia de sus în jos, ci de jos în sus. Este o decizie colectivă, iar acest lucru îi poate deruta pe străini. Și societatea chineză este una ierarhică, dar acolo lucrurile sunt simple, decizia se ia la vârf. Noi avem această contradicție – top managementul așteaptă ca cei din nivelurile ierarhice inferioare să discute și să vină cu idei noi, apoi este aleasă cea mai bună soluție. Este diferit de orice altă țară în care am fost. În SUA, deciziile sunt luate doar de top management, oamenii își asumă ideile și vezi acest lucru atât în zona politică, cât și în mediul de business – o singură persoană este factorul de decizie (decision maker). În Japonia decizia se ia într-un grup – “noi” luăm decizia, nu o singură persoană. Procesul este încetinit, ceea ce este frustrant pentru mulți dintre străinii care lucrează sau fac afaceri aici. Dar procedăm așa pentru a diminua riscurile prin analizarea diferitelor opinii, testând și validând soluții diferite. Astfel, când se ajunge la top management, toate posibilitățile au fost discutate, riscurile au fost diminuate și am identificat toate oportunitățile.

Faceți un doctorat la Cluj, ce vă place la România? Care sunt lucrurile care nu au fost conform așteptărilor tale?

Da, la Universitatea Babeş-Bolyai, studii interculturale în zona de business. Nu am stat destul de mult cât să înțeleg cultura, dar am că sunt diferențe regionale – Bucureștiul este foarte diferit de Cluj și Clujul de Constanța . Am constatat că Transilvania este foarte diferită de restul țării. Sunt mulți antreprenori, iar oamenii care au lucrează în zona IT au călătorit în alte țări și mă așteptam să fie deschiși la nou, dar când am început să lucrez cu oamenii din Cluj am văzut că sunt tradiționaliști și foarte atenți la modul cum construiesc relații, deși sunt prietenoși. Am întâlnit un mix interesant de tradiție și deschidere spre antreprenoriat. Am vazut că românii acordă o atenție deosebită familiei, spre deosebire de japonezi pentru care afacerea sau locul de muncă are prioritate. Totodată, mi s-a părut că românii sunt timizi cu străinii. A fost ceva nou pentru mine. Când am locuit în SUA, am văzut ca americanii sunt mai direcți. Românii sunt foarte politicoși și asta îl face și pe interlocutor să fie polticos. În ceea ce privește relațiile dintre români și japonezi, cred ar fi mai ușor să construim o relație personală înainte să facem afaceri împreună. Așa ne cunoaștem mai bine, avem mai multă încredere și lucrurile merg mai ușor. Cred ca atât societatea japoneză cât și cea românescă se bazează pe consrtuirea unor relații și sper că ne vom cunoaște mai bine cultura și valoriile și apoi vom construi și relații de afaceri de durată.

„Tokyo mi se părea plictisitor, închis, dar acum este mai deschis spre alte culturi. Cred că oamenii sunt mai mândri de cultura japoneză și îi înțeleg mai bine unicitatea.”

Ați lucrat în diferite țări, a fost o decizie ușoară să vă întoarceți în Japonia? Vreți să vă întoarceți în aceste țări?

Am locuit în Marea Britanie și Statele Unite și, la un moment dat, pe la 35 de ani, am simțit că sunt într-un proces continuu de rebranding, după 10 ani în culturi diferite, cu urcușuri și coborâșuri din punct de vedere proesional și am simțit nevoia unui moment de respiro. Am simțit nevoia să mă întorc în țara natală și m-am concentrat pe studii, am făcut un MBA. Când m-am întors am constatat că Japonia și Tokyo se schimbaseră atât de mult. Am găsit un Tokyo era mai deschis și mai cosmpolit, oamenii erau mai deschiși spre noi idei.

În doar 10 ani.

Da, înainte Tokyo mi se părea plictisitor, închis, dar acum este mai deschis spre alte culturi. Cred că oamenii sunt mai mândri de cultura japoneză și îi înțeleg mai bine unicitatea. Cât despre o plecare, UK și SUA sunt acum într-un moment în care exclud străinii și nu sunt interesată să mă întorc deocamdată. Sunt mai interesată de alte zone ale lumii – România, alte țări din Europa sau din Asia. Globis are afaceri în Tailanda, Singapore, China și avem studenți din Indonezia, Malezia, Vietnam și aș vrea să cunosc alte țări înainte să mă întorc în UK sau SUA.

Este ceva ce vă lipsește sau vă simțiți nostalgică atunci când vă gândiți la aceste țări?

UK si SUA sunt culturi individualiste și am fost forțată să mă diferențiez, să mă cunosc mai bine. Așa am câștigat încredere în mine, am avut curaj să îmi spun părerea, să nu mai fiu timidă pentru că sunt femeie. A fost un beneficiu extraordinar.  În același timp, să fii străin își dă un sentiment de outsider – sunt acolo, le înțeleg limba, deci îi ascult, dar în același timp nu sunt ca ei, păstrez o distanță de ceea ce se întâmplă. E cumva relaxant. De exemplu, când eram în SUA eram interesată de situația politică, dar nu erau problemele mele, puteam fi doar observator. Nu eram implicată emoțional. Era o senzație interesantă să observi totul, dar să păstrezi distanța. Dar când m-am întors în Japonia m-am implicat emoțional în problemele sociale de aici. Să fii outsider este o experiență foarte interesantă și pot înțelege mai bine cum văd străinii Japonia, păstrând cumva distanța. Aș vrea să construim o societate care acceptă și beneficiază atât punctele de vedere ale străinilor cât și pe cele ale localnicilor, în loc să îi excludă pe străini.

foto: Vali Mirea

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: