Analize Tech

Măriuca Talpeș – Fondator și CEO, Intuitext

28 nov. 2016 3 min

Măriuca Talpeș – Fondator și CEO, Intuitext

Reading Time: 3 minute

Crede cu tărie că femeile pot construi echipe stabile pe termen mai lung, întrucât ele consideră că echipele lor sunt precum familia lor. În același timp, le vede bune conducătoare, pentru că sunt poate mai răbdătoare, poate cu mai multă constanță a focusului pe client și orientate mai degrabă pe o creștere constantă, chiar dacă mică și nu abruptă.

În ceea ce privește viitorul în această industrie și o pondere egală între femei și bărbați, consideră că în primul rând fetele să fie încurajate ca și băieții încă din școala generală și apoi în liceu să iubească matematica și științele și să urmeze cariere tehnice, de către părinți, dascăli etc. „Noi ca industrie de IT vedem faptul că deși ponderea fetelor în populația totală de copii e peste cea a băieților, numărul fetelor care ajung să aibă studii STEM (știință, tehnologie, inginerie, matematică) e sub cel al băieților, ca pe un potențial încă neexploatat: atragerea într-o mai mare măsură a fetelor către STEM“, spune Mariuca Talpeș.

Crede că salariile și promovările nu țin de faptul că ești bărbat sau femeie, ci de performanță și potrivirea cu acel post și mai spune că cel puțin industria de IT așa e. „Aparența că bărbații câștigă mai mult decât femeile pleacă la noi în industrie de la faptul că tehnicii astăzi sunt la mare căutare și salariile lor sunt printre salariile de top din industrie și din întreaga economie. Iar atât timp cât fetele nu sunt încurajate încă din școala generală, din liceu, să urmeze studii cu profil tehnic, bărbații vor domina numeric zona tehnică și deci și un segment cu salarii mari. Dar, încă o dată, nu e vorba de un comportament discriminatoriu în industrie, ci de faptul că societatea nu încurajează suficient fetele în școala generală și liceu pentru a urma cariere tehnice“, spune Măriuca Talpeș.

Ea adaugă că o mare provocare pentru o femeie care e soție și mamă este organizarea timpului între birou și familie. „Răspunderile de acasă sunt foarte importante pentru o femeie: îngrijitul copiilor, școala acestora, sănătatea întregii familii, dar și timpul liber dedicat copiilor și familiei! Dar, dacă, cu aceeași pasiune și dăruire cu care îți iubești familia, îți iubești și domeniul în care lucrezi, atunci totul devine mai simplu. Și deși foarte costisitor ca timp și energie, nu simți decât bucuria rezultatului și a clientului fericit. Și mai cred că este foarte important ca, dincolo de birou, să ai activități creative și sportive, cu familia, dacă se poate, pentru a echilibra munca de la birou și a-ți dezvolta mereu creativitatea și spiritul deschis către nou, către artă și joc.“

Măriuca Talpeș este absolventă a Colegiului Gheorghe Lazăr și a Facultății de Matematică-Informatică a Universității București. Împreună cu soțul ei, Florin Talpeș, înființează în 1990 Softwin, una dintre primele companii private de software din România, din care s-a desprins în 2007 grupul Bitdefender. Din 1993, Softwin a devenit prima companie românească implicată activ în domeniul educaţional şi de instruire, dezvoltând soluţii inovatoare de conţinut electronic menite să îmbunătăţească procesul de predare şi învăţare.

A creat și conduce Intuitext, divizia focalizată pe educație folosind tehnologii moderne. Este membră a board-ului Bitdefender, deținând împreună cu soțul ei o majoritate. În timpul liber, iubește sportul, participând împreună cu Florin Talpeș la competiții de dans sportiv, muzica (flaut și pian) și mai ales natura.

Soluțiile create de echipa Intuitext, ca didactic.ro, suntparinte.ro, scoalaintuitext.ro, examenultau.ro, sunt folosite de către milioane de dascăli, elevi și părinți.

„Atât timp cât fetele nu sunt încurajate încă din școala generală, din liceu, să urmeze studii cu profil tehnic, bărbații vor domina numeric zona tehnică și deci și un segment cu salarii mari în industria IT.“

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: