Companii Stiri

MedLife demareaza achizitia Stem Cells Bank

29 oct. 2015 3 min

MedLife demareaza achizitia Stem Cells Bank

Reading Time: 3 minute

MedLife, liderul pietei de servicii medicale private din Romania, anunta intrarea pe un nou segment de business, odata cu demararea procesului de achizitionare a pachetului majoritar din banca de celule stem Stem Cells Bank din Timisoara, una dintre cele mai moderne si bine echipate banci de celule stem din sud-estul Europei.    

Aceasta este cea de-a doua tranzactie initiata de MedLife anul acesta, dupa achizitionarea pachetului de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA si Ultratest, din Oltenia. Stem Cells Bank isi desfasoara activitatea in Bucuresti si in Timisoara, in cel din urma oras aflandu-se si banca de depozitare.

„La cinci ani de la prima tranzactie prin care am achizitionat un operator local, putem spune ca am dobandit deja un know-how relevant si ca achizitiile vor capata o pondere si mai importanta in cifra noastra de afaceri”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte CA MedLife.

Potrivit lui Marcu, noua tranzactie insemna pentru MedLife, pe de o parte, consolidarea pozitiei de lider in vestul Romaniei si, pe de alta parte, inaugurarea unei noi linii de business – recoltarea si depozitarea celulelor stem. “Decizia de a intra pe aceasta noua linie de business reprezinta un pas firesc in dezvoltarea businessului nostru. Avem peste 3.500 de nasteri anual in cele trei maternitati ale noastre, cel mai mare numar de nasteri din domeniul privat, iar odata cu integrarea acestui nou serviciu vom putea oferi solutii complete pentru mama si copil in regim propriu, de la monitorizare sarcina si nastere, la depozitarea celulelor stem si ingrijirea copilului, toate sub umbrela MedLife”, a adaugat reprezentantul MedLife.

In urma finalizarii tranzactiei, MedLife va detine pachetul majoritar, iar actionarii actuali vor detine pachetul minoritar si vor continua sa asigure managementul companiei si pe viitor.

„MedLife a conservat inca de la primele achizitii derulate managementul integral al companiilor in care a devenit actionar, indiferent daca a cumparat 51% sau 100% din actiuni. Aceasta este de fapt politica pe care o vom promova si pe viitor. Avem mare incredere in antreprenorii care au dezvoltat aceste companii si avem multe de invatat de la acestia. MedLife nu detine solutiile si ideile de business, ci doar ajuta la implementarea unei guvernante corporative si asigura o promovare integrata a acestor unitati, oferindu-le si suport financiar, la nevoie. In prezent purtam discutii cu mai multi antreprenori, parte din ei medici, si ne dorim ca acestia sa se alature echipei noastre pana la finele acestui an”, a mai spus Mihai Marcu.

„Pentru noi, un parteneriat cu cel mai mare operator de pe piata serviciilor medicale private ar insemna o oportunitate extraordinara in evolutia activitatii noastre, iar finalizarea acestei tranzactii ne-ar permite sa oferim tehnologiile noastre medicale de procesare si depozitare a celulelor stem unui numar si mai mare de viitori parinti”, spune Dimitrios Bimpis, Managing Partner, Stem Cells Bank.

Prelucrare complet automatizata

Stem Cells Bank a fost inaugurata in anul 2010 la Timisoara si este banca de celule stem cu cel mai modern sistem de procesare din Romania, bazat pe tehnologia Biosafe Sepax 2, si totodata singura banca privata de celule stem din regiunea Balcanica ce foloseşte aceasta tehnologie, prin care prelucrarea si izolarea celulelor stem este complet automatizata, orice risc de contaminare in laborator fiind eliminat.

„In domeniul nostru de activitate, aflat intr-o permanenta dezvoltare, este esential sa dispui de cea mai inalta tehnologie. Atunci cand am infiintat Stem Cells Bank, principalul nostru obiectiv a fost sa dezvoltam un laborator biotehnologic de referinta in Romania, prin utilizarea tehnologiei de ultima generatie in izolarea si stocarea de celule stem din sangele cordonului ombilical. Suntem mandri ca laboratorul nostru reprezinta, in prezent, la cel mai inalt nivel, comunitatea biotehnologica din Romania si nu numai”, adauga Dimitrios Bimpis.

MedLife a efectuat prima tranzactie a unui operator local in 2010, cand a cumparat 80% din grupul Policlinica de Diagnostic Rapid din Brasov. Achizitia a depasit valoarea de 3 milioane de euro, fiind cea mai importanta operatiune de cumparare a unui furnizor medical local din Romania, derulata de un alt operator local de profil. Aceasta tranzactie a fost urmata de alte doua, pentru Grupul Genesys Arad si Maternitatea Eva din Brasov, MedLife devenind inca din anul 2012 operatorul medical cu cea mai bogata experienta in consolidarea pietei de profil, prin achizitia si integrarea de operatori medicali regionali. Anul acesta, MedLife a preluat un pachet de 55% din grupul de firme Centrul Medical SAMA si Ultratest, unul dintre cei mai importanti operatori medicali din sud-vestul Romaniei.

Pentru anul 2015, compania tinteste o cifra de afaceri de 100 de milioane euro si continua planurile de achizitii la nivel regional, cu intentia declarata ca cel mai mare operator de servicii medicale din Romania sa ramana o companie cu capital majoritar romanesc.

 

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: