Finanțe Stiri

Moody’s: Romania va creste cu 3% in urmatorii ani

3 iul. 2015 < 1 min

Moody’s: Romania va creste cu 3% in urmatorii ani

Reading Time: < 1 minut

Agenția de evaluare financiara Moody’s Investors Service estimeaza ca imbunatațirea competitivitații, reducerea dezechilibrelor macroeconomice si revenirea pieței muncii si a consumului intern vor permite Romaniei sa inregistreze o crestere medie de aproximativ 3% in urmatorii ani, se arata intr-un raport Moody’s privind Romania.

Agenția de rating susține ca politica fiscala va fi imuna la recenta instabilitate politica, in condițiile in care reformele fiscale au ajutat Romania sa-si reduca deficitul fiscal la 1,5% din PIB in 2014, comparativ cu 8,9% in 2009. Cu toate acestea, Moody’s subliniaza ca nivelul relativ ridicat al datoriei externe si ineficiența unor companii de stat pun probleme pentru Guvern si constrang dezvoltarea infrastructurii.

“Romania continua sa inregistreze o crestere economica solida, ca urmare a majorarii exporturilor si cererii interne, pe fondul unui mediu inflaționist scazut. Cu toate acestea, cresterea slaba a creditarii interne inseamna ca exista un spațiu limitat pentru intensificarea activitații economice”, a declarat analistul Moody’s, Mathias Angonin, citat de Agerpres.

Potrivit Moody’s, reducerea deficitelor si imbunatațirea cresterii economice susțin ratingul ‘Baa3’ cu perspectiva stabila atribuit Romaniei, chiar daca nivelul relativ ridicat al datoriei externe si riscul incetinirii schimburilor comerciale in regiune pun unele provocari. De asemenea, integrarea economica graduala cu statele vecine continua sa creasca productivitatea, pe langa sprijinul financiar si supravegherea politicilor de catre Uniunea Europeana si Fondul Monetar Internațional. In plus, riscurile provenite din sectorul bancar s-au redus, in condițiile in care calitatea activelor bancilor s-a imbunatațit ca urmare a scaderii creditelor neperformante, se mai arata in raportul Moody’s.

Celelalte doua mari agenți de rating, Standard&Poor’s si Fitch, atribuie fiecare un calificativ “BBB minus” pentru datoriile pe termen lung in valuta ale Romaniei.

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: