Noi membri în conducerea executivă a Idea Bank

Simina Maria Băiașu

Simina Maria Băiașu și Alin Daniel Fodoroiu au primit aviz favorabil din partea Băncii Naționale a României pentru ocuparea funcțiilor de vicepreședinte executiv Operațiuni, respectiv de  vicepreședinte executiv Business, completându-se astfel Comitetul de Direcție al Idea Bank.

Cei doi vicepreședinți executivi își vor exercită atribuțiile alături de Mioara Popescu, președinte executiv și Levon Khanikyan, vicepreședinte executiv Risc, anuntă Idea Bank, într-un comunicat de presă.

Simina Maria Băiașu are o experiență cuprinzătoare în domeniul operațiunilor și strategiilor de risc de creditare. Activează cu succes în domeniul financiar – bancar de peste 22 de ani, în Idea Bank anterior funcției de vicepreședinte executiv Operațiuni a deținut funcția de director coordonator Credite și Operațiuni.  De profesie inginer, Simina Maria Băiașu a dobândit o experiență complexă de business în companii internaționale de prestigiu și a avut o evoluție pas cu pas în carieră. Este adepta unui stil managerial democratic axat pe performanță și profesionalism. Simina Maria Baiasu a contribuit activ la dezvoltarea Idea Bank în România prin implementarea unor procese operaționale eficiente cât și prin dezvoltarea  sistemelor informatice utile în  activitatea de creditare clienți persoane fizice și IMM, se arată în comunicat. 

Alin Daniel Fodoroiu

“Vom continua implementarea modelului de business al grupului Getin Holding, iar dezvoltarea și adaptarea produselor și serviciilor Idea Bank la nevoile pieței locale va rămâne o prioritate, banca orientându-se în principal către zonă de retail și small business, cu preocupări solide în zona de digital banking. Numirea noilor membri în conducerea executivă din rândul colegilor, care au obținut rezultate profesionale remarcabile, confirmă încă o dată politică de dezvoltare a resursei umane în cadrul Idea Bank”, a declarat  Mioara Popescu , președinte executiv Idea Bank.

Alin Daniel Fodoroiu are experiență în domeniul creditării și activează în domeniul financiar – bancar de peste 15 ani, anterior funcției de Vicepreședinte Executiv Business deținând funcția de director coordonator Produse și Vânzări în cadrul Idea Bank. 

Expertiza lui Alin Daniel Fodoroiu în domeniul business acoperă atât segmentul de creditare persoane fizice cât și IMM și a fost dobândită în timpul dezvoltării de proiecte pe termen lung în bănci din top 10. Alin Daniel Fodoroiu a contribuit activ la dezvoltarea și lansarea brand-ului Idea Bank în România,  fiind responsabil de  consolidarea portofoliului  de produse și servicii. Alin Daniel Fodoroiu  este absolvent al Academiei de Studii Economice București, Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori.