Oamenii cu care alegem să ne întrecem

Ne confruntăm de mici cu toate aspectele negative ale concurenței. Un coleg citește deja cursiv sau știe mai bine tabla înmulțirii. Altul este mai înalt. Nici nu e relevant ce se compară, important este că te întrece. Creștem învățând să-i urâm sau să-i desconsiderăm pe cei cu care împărțim clasa și mai apoi domeniul de activitate.

Știm, în teorie și din cărți, concurența este bună. Dar nu pare loială. Îți fură șansele sau îți închide businessul. Lupta parcă nu e niciodată egală. Pentru că, îți spui, ceilalți au mereu mai multe relații, mai multă influență, mai multe șanse.

Ajungem să trăim constant cu aceste idei, adâncind de multe ori ireparabil prăpastia dintre noi și concurenți. Așa am ajuns să vedem competitori care se atacă mereu și se raportează permanent unii la alții. La polul opus, sunt manageri care trăiesc într-un turn în care concurența nu se menționează niciodată și nici n-au habar ce fac ceilalți, bine sau rău.

Mi s-a întâmplat și mie, recunosc, să cresc amenințată că mă întrec ceilalți. Că sunt mai buni și că n-o să-i mai ajung din urmă dacă nu recuperez cât de mult pot. Când am intrat în presă, deja eram pe tabere: publicația la care lucrăm și ceilalți. Niciodată împreună, mereu unii pe urmele altora.

Dar maturizarea aduce cu ea și părți bune. Antreprenoriatul și lupta continuă pentru supraviețuire m-au determinat să fiu atentă la piață, să am mereu un plan B, să nu mă las când nu iese ce mi-am propus și să încerc din nou. Iar criza, care a cuprins și printul, mi-a arătat că noi, concurenții, nu ne mai luptăm de mult între noi. Luptăm pentru supraviețuire, căutând să fim cât mai aproape de cititor și dorind să-i fim utili, să-i oferim exemple și soluții.

N-am ales să mă încui într-un turn. Nici să închid ochii, ci am decis să analizez piața și să caut să înțeleg ce facem și încotro ne îndreptăm. Știu acum că e loc pentru toți cei care construiesc. Că, da, întotdeauna oamenii vor avea preferințe și antipatii, dar că noi, jucătorii din printul de business, avem fiecare un model diferit de afaceri.
Dar ceea ce am învățat cel mai mult este că nu pierd nimic dacă spun că apreciez munca lui Cristian Hostiuc și analizele Ziarului Financiar. Că Raluca Michailov de la Forbes, cu care am fost colegă la „Ziarul Financiar“, mi-a fost alături la greu, sau că Ionuț Bonoiu este un om cu care am descoperit, când ne-am cunoscut personal, că avem mai multe lucruri în comun decât aș fi crezut vreodată.

Concurența sunt oamenii cu care alegem să ne întrecem într-un drum pe care fiecare dintre noi ne lăsăm amprenta. N-am să pierd niciodată nimic dacă spun că îmi citesc colegii concurenți și îi apreciez pentru reușitele lor sau pentru ce fel de oameni sunt. Și cred că, dacă într-o breaslă ca a noastră, în care lupta se dă de ani buni pentru supraviețuire, pot să afirm că am învățat unii de la alții, atunci, clar, concurența este bună.