Finanțe Interviuri Stiri

Pe axa încrederii în asigurări

22 feb. 2017 5 min

Pe axa încrederii în asigurări

Reading Time: 5 minute

Violeta Ciurel biz franta e1487759817402De la mijlocul anului trecut, Violeta Ciurel este Chief Transformation Officer & Global Head of Protection Global Business Line Life & Savings la AXA Group. Ne‑am întâlnit la Paris, dar nu este prima oară când gustă experiența de expat. Ar fi putut rămâne oriunde în străinătate, dar când spune „acasă“ se gândește la România.

Lucrați de multă vreme în asigurări și nu este prima oară când lucrați în afara granițelor.

După ce am fost CEO al ING Asigurări de Viață în România în perioada 2000-2004, am plecat la Amsterdam, unde am lucrat la head-office-ul grupului timp șase ani. Am avut diferite responsabilități, începând cu director general Retirement Services, apoi Managing Director European and International Affairs, iar în ultimii doi ani am fost CEO regional pentru noile companii ale grupului cu activitate în asigurări de viață și pensii din Europa Centrală și de Est în patru țări – Rusia, Ucraina, Turcia și Bulgaria. În 2010 m-am întors în România și am început să lucrez pentru AXA, care, din păcate, după trei ani a decis să iasă din piața românească. Au considerat că perspectivele de dezvoltare a pieței erau sub cele pe care le așteptau în momentul în care au decis intrarea în România. Mi s-a oferit o altă poziție de CEO, la AXA Portugalia, unde m-am ocupat de restructurarea și transformarea întregului business. Am reușit, împreună cu echipa mea, să obținem rezultate comerciale și financiare foarte bune în timp record. După vânzarea firmei din Portugalia am preferat să lucrez în continuare
la AXA.

De anul trecut sunteți la Paris.

De la 1 iunie 2016 lucrez la sediul central al grupului AXA, unde mă ocup de „transformare“ în asigurările de viață la nivel global. Sunt, de asemenea, responsabilă cu asigurările de viață – protecție individuală, de asemenea la nivel global – risc de deces, invaliditate, long term care, boli cronice, accidente. Este o parte foarte importantă din business de care clienții vor avea întotdeauna nevoie din ce în ce mai mare; în același timp, este un domeniu de mare expertiză al grupului.

Care sunt piețele importante pentru AXA?

Dacă vorbim despre volum de business și contribuție la rezultatele grupului, țările principale sunt piețele mature, mai exact SUA, Japonia și piețele mature din Europa, în special Franța, Germania, Elveția, Italia, Marea Britanie. Totodată, grupul AXA este foarte activ pe piețele emergente din Asia. Compania este prezentă pe toate continentele – în Europa, în America de Nord și de Sud, în Asia, în Africa, în Orientul Mijlociu și va continua să crească și să se dezvolte în aceste piețe. În 2015, grupul AXA administra 1.363 miliarde euro și a obținut un profit de 5,5 miliarde euro.

„Cu această idee de «mare potențial» trăim de mulți ani în România și vedem că piața nu crește. Potențialul este foarte mult legat de nivelul dezvoltării economice, de educație și de încredere.“

Care sunt cele mai importante provocări ale industriei de asigurări la nivel global?

Traversăm o perioadă dificilă marcată de multiple schimbări cu efect ireversibil. Piața asigurărilor la nivel global, în special cea a asigurărilor de viață, a fost mult afectată de scăderea ratelor dobânzilor, cu efect imediat în reducerea semnificativă a veniturilor din investiții, fapt care a determinat schimbări de strategie ale companiilor de asigurări. O foarte mare influență în modi­ficarea modelului de business o au evoluția tehnologică, digitalizarea în relația cu clienții și în fluxurile operaționale, aplicarea inteligenței artificiale, folosirea big data, transfomarea modelelor de distribuție, evaluarea automată a riscului clientului în vederea emiterii rapide a polițelor, stabilirea dinamică a prețului asigurării, transformările operaționale ample; la toate acestea se adaugă reglementările în domeniu, în special în ceea ce privește protecția consumatorului din multiple perspective. Companiile care sunt într-adevăr dornice să continue creșterea cu rezultate foarte bune investesc sume importante și sunt pregătite pentru toate aceste provocări, ba chiar anticipează trendurile, așa cum este și cazul AXA.

Cum se vede de la Paris piața din România?

Din păcate, piața din România este atât de mică încât nu prea se vede. O spun cu sinceritate și regret. În același timp, evenimentele care au avut loc pe piață în ultimii ani nu ne fac onoare, în sensul că astfel de întâmplări (falimentele – n.r.) sunt destul de rare pe piețele europene sau oricum, dacă sunt, nu sunt atât de scandaloase. Este bine că s-au efectuat controale la asigurători pentru evaluarea situației financiare și operaționale și că acolo unde au fost nere­guli s-au luat măsuri pentru a proteja clienții și pentru a asigura stabilitatea pieței financiare, lucru care s-a întâmplat în ultimii ani. Corectarea pieței și crearea unui cadru concurențial liber erau absolut necesare. Aceasta nu înseamnă că a fost bine ca unele companii să intre în faliment, ci a reprezentat un semnal că trebuie să își administreze corect activele, să dețină capitalul necesar, să fie capabile să continue businessul pe criterii normale, actuariale și legale din punctul de vedere al asigurărilor. Faptul că s-a ajuns la falimente demonstrează că aceste companii nu au fost coordonate corect și că indicatorii financiari nu au justificat continuarea activității. Nivelurile de primă care s-au practicat, spre exemplu la RCA, nu au fost prețuri calculate corect, ci de dumping pentru obținerea de cotă de piață. Nu s-au constituit suficiente rezerve la nivelul riscului preluat prin polițe și evident că nu au fost suficiente fonduri pentru plata daunelor, iar, în unele cazuri, sumele încasate au fost admi­nistrate necorespunzător.

Cum vedeți limitarea tarifelor la RCA?

Faptul că prețurile au crescut mi se pare un lucru firesc. Problema este că nu se înțelege de către clienți că este o piață liberă, că nu trebuie limitate prețurile prin decizii admi­nistrative. Presiunea străzii și a transportatorilor este total nefirească și nu rezolvă pro­blema decât temporar. Dacă asigurătorii sunt forțați să facă acest lucru, ei pot să renunțe la business și atunci ce se întâmplă? Cum mă poți obliga să vând ceva ce știu dinainte că îmi aduce pierderi? Întrebarea este de ce s-a ajuns aici. Pentru că s-au tolerat prea mulți ani practici neloiale și incorecte în piață. Acum, aceste lucruri se vor corecta, dar nu dintr‑o dată. Trebuie să ne uităm și la ce se întâmplă în alte piețe care funcționează corect și liber – cum se stabilesc aceste prețuri? Sunt bazate pe calcule actuariale, risc, rezerve, daunalitate, nivelul costurilor, al despăgubirilor, reasigurare, profitabilitate.

Credeți că vor fi asigurători care vor ieși din piață?

Nu pot să îmi dau eu cu părerea, dar nimic nu este imposibil. E greu de spus. Este o decizie pe care o iau acționarii oricărei companii – de a conti­nua în ideea că speră ca în viitor lucrurile să se îmbunătățească.

Sunt asigurători interesați de intrarea pe piața din România, despre al cărei potențial se tot vorbește?

Cu această idee de „potențial“ trăim de mulți ani în România și vedem că piața nu crește. Potențialul este foarte mult legat și de nivelul dezvoltării economice, al puterii de cum­părare, al nivelului de înțe­legere a nevoii de asigurare. Așa că este important cât se va dezvolta economia, care sunt sursele și resursele financiare din care pot fi susținute, care sunt reglementările la care ne referim sau care este nivelul de intervenție al Autorității de Supraveghere Financiară pentru a crea credibilitate în piață. Sunt mai mulți factori. Potențial există, suntem subasigurați crunt, dar de mulți ani suntem la un nivel foarte scăzut. Depinde de răbdarea investitorilor, pentru că în momentul în care intri pe piață trebuie să investești, fie că o iei de la zero, fie că faci o achiziție în piață. Orice investitor vrea să știe când se întorc banii și ce perspective sunt. Eu sper din suflet ca piața să se redreseze sub aspectul potențialului financiar și sub aspectul reputației asigurărilor.

Ce planuri de viitor aveți?

De a rămâne în continuare la Paris încă o perioadă, probabil 2-3 ani. Apoi, cel mai probabil tot într-o altă entitate a grupului. Lucrez de mai bine de 30 de ani în asigurări. Din ’97 în business și înainte am fost profesor, tot în același domeniu. Mi-aș dori să mai pot folosi experiența mea pentru România. Nu știu, în momentul de față, în ce fel. Să ajut să ridicăm nivelul pieței si încrederea în asigurări. Am convingerea că lucrurile se vor îmbunătăți, dar trebuie mai multă consecvență și dorință sinceră din partea celor care ar putea să o facă. În paralel mi-aș dori să revin la catedră, să predau asigurări din nou.

foto: Sorin Stana

Array

Lasă un răspuns

Articole pe aceeași temă: